Connect with us

POLITICĂ

Cîţu şi Ciucă, întâlnire cu Ciolacu şi Grindeanu. Concluziile discuţiilor

Publicat

în

Premierul desemnat, Nicolae Ciucă şi preşedintele PNL, Florin Cîţu, s-au întâlnit, marţi seară, la Vila Lac, cu liderii PSD Marcel Ciolacu şi Sorin Grindeanu, au declarat surse politice pentru News.ro. Discuţiile au vizat o posibilă susţinere de către PSD a Guvernului minoritar PNL-UDMR, sau includerea PSD în Guvern, cu miniştri, însă nu s-a ajuns la niciun acord. Este posibil ca zilele următoare să existe alte întâlniri.

Întâlnirea celor două partide a venit după ce preşedintele USR, Dacian Cioloş a anunţat, oficial, că nu este nevoie de niciun armistiţiu politic în Parlament, ci se poate reface coaliţia de guvernare cu USR. Cioloş a cerut liberalilor să se aşeze la masă pentru discuţii.

PSD, în schimb, a transmis printr-un comunicat oficial că este nevoie de un armistiţiu al partidelor de dreapta care au provocat criza politică.


Mai mult, social-democraţii au dat de înţeles că, dacă PNL acceptă cele 10 măsuri PSD propuse pentru a fi implementate, atunci sunt dispuşi să accepte acest armistiţiu.

De altfel, PSD s-a întrunit, în cursul zilei, într-o şedinţă în care au discutat variantele de lucru, o parte din social-democraţi afirmând că, dacă tot se pune problema unui sprijin în Parlament, atunci să se facă transparent, prin participarea PSD la guvernare.

CITEŞTE ŞI: Adrian Chesnoiu (PSD Olt), la „Reporter 24”: Ca să vorbim de continuarea negocierilor între PSD şi PNL sau premierul desemnat Ciucă, ele ar trebui să înceapă


 

Print Friendly, PDF & Email

POLITICĂ

FOTO. Senatoarea Diana Șoșoacă și-a pus o botniță în plen

Publicat

în

Circ în Parlament, unde deputații și senatorii s-au reunit într-o ședință de plen dedicată aniversării Constituției. Înainte de ședință, cei de la AUR au pus în fața plenului mai multe ghete pe care au scris numele politicienilor și în care au băgat nuiele. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a luat-o pe cea cu numele său. La discursurile din plen, Diana Șoșoacă și-a pus o botniță și a strigat „Trăiască România liberă”.

AUR a dus, luni, în Parlament nuiele pentru Klaus Iohannis, premierul Nicolae Ciucă şi liderii partidelor, de Moş Nicolae. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a luat-o pe cea cu numele său, înainte de a intra în plen.

„Am luat-o, gata. E a mea”, le-a spus Ciolacu jurnaliștilor, potrivit digi24.ro.


Un alt moment ilar a avut loc în timpul ședinței de plen, atunci când senatoarea Diana Șoșoacă și-a pus o botniță la gură.

„I-am cerut Sfântului Nicolae să îmi dea un cadou pentru aniversarea Constituției României. Asta mi-a lăsat. Este o botniță prin care Constituția, drepturile fundamentale au fost anulate de Parlament și președinte. Trăiască România liberă! Jos botnița!”, a strigat Șoșoacă de la tribuna Parlamentului.

sursa foto: INQUAM Photos/George Călin


CITEŞTE ŞI: SONDAJ | PSD ar câştiga la pas alegerile, dacă scrutinul ar fi duminica viitoare

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

POLITICĂ

SONDAJ | PSD ar câştiga la pas alegerile, dacă scrutinul ar fi duminica viitoare

Publicat

în

Dacă weekend-ul viitor ar avea loc alegeri, PSD ar obține 40%, PNL 17%, AUR 15%, iar USR 11%, potrivit ultimului sondaj Avangarde pe luna noiembrie, efectuat la comanda PSD.

Față de sondajul anterior, efectuat în luna octombrie, AUR a crescut de la 14% la 15%, USR a scăzut de la 13% la 11%, iar PNL a scăzut un procent de la 18% la 17%. PSD și UDMR au staționat, relatează g4media.ro.

La întrebarea „Ce părere aveți despre următoarele personalități politice?”, respondenții au declarat că au o părere bună despre: Alexandru Rafila (37%), Marcel Ciolacu (30%), Gabriela Firea (28%), Mircea Geoană (27%), Emil Boc (27%), Raed Arafat (26%), Nicolae Ciucă (19%), George Simion (19%), Klaus Iohannis (17%), Ludovic Orban (12%), Dacian Cioloș (7%), Florin Cîțu (5%) și Nicușor Dan (4%).


Întrebați dacă ar trebui să aibă loc alegeri anticipate, 58% dintre respondenți au spus că „nu”. De asemenea, 82% dintre români consideră că lucrurile în România se îndreaptă către o direcție greșită, iar 50% cred că este nevoie de o reformă administrativ teritorială reală.

Sondajul a fost realizat în perioada 16-24 noiembrie pe 906 subiecți prin metoda interviuri telefonice cu o marjă de eroare de 3,2%.

CITEŞTE ŞI: În această săptămână, partidele din alianţă îşi împart funcţiile de prefect şi subprefect. Ce scenarii sunt luate în calcul


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

POLITICĂ

De la 1 ianuarie cresc pensiile și salariile din învățământ și sănătate. Marcel Ciolacu dă asigurări că se vor găsi soluții pentru majorări

Publicat

în

De la 1 ianuarie, pensiile vor crește cu 10%, iar angajații din sănătate și învățământ vor avea parte de majorări salariale, anunță Marcel Ciolacu. Președintele PSD dă asigurări că se vor găsi soluții pentru majorările anunțate.

„80 la sută dintre români trăiesc cu o pensie până în 2.000 de lei. Întotdeauna cineva a apărut şi ne-a învrăjbit, că uite ce face PSD-ul, dă pensii. Asta e realitatea, 80 la sută dintre români trăiesc, pensionarii, cu până în 2.000 de lei”, a declarat Marcel Ciolacu.

Întrebat de unde sunt banii, președintele PSD a răspuns: „Nu e nicio problemă. Vom găsi soluții, veți vedea în bugetul de stat. Pentru companiile care au cifră de afaceri peste 100 de milioane, indiferent care este capitalul, românesc, multinaţional, să vină o taxă de 1 la sută, găsită destinaţie clară pentru sănătate şi învăţământ”.


CITEȘTE ȘI: Ionuţ Stroe, noul purtător de cuvânt al Partidului Naţional Liberal-surse

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.