Connect with us

POLITICĂ

Ciolacu cere anticipate şi, până atunci, Guvern tehnocrat. PSD vrea o înţelegere în acest sens cu Iohannis

Publicat

în

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi, la Parlament că este exclus ca social-democraţii să mai voteze un guvern minoritar, aşa cum au făcut-o când au susţinut guvernul condus de Ludovic Orban.

Președintele PSD a precizat că îşi doreşte o înţelegere politică “inclusiv cu preşedintele României” pentru declanşarea alegerilor anticipate, urmând ca până atunci Executivul să fie condus de tehnocraţi, potrivit Hotnews.

“Am văzut cum un gest politic asumat mai ales de către mine a fost transformat într-o armă politică împotriva nu numai a PSD-ului, ci a întregului popor român. Să nu uităm guvernarea la fel de dezastruoasă a domnului Orban, când noi am considerat că trebuie să fim responsabili şi momentul dificil prin care trece România, trebuie cu seriozitate văzut şi în acel context. Mie nu-mi pare rău de acel gest, dar de această dată este exclus ca PSD să voteze un guvern minoritar sau în altă formulă, decât dacă vom merge la alegeri anticipate. Facem o înţelegere politică inclusiv cu preşedintele României că vom face alegeri anticipate şi până atunci România va fi condusă de către un guvern de tehnocraţi”, a declarat Ciolacu, la Parlament înaintea citirii moțiunii de cenzură.


Președintele PSD a subliniat că este exclus ca PSD să voteze un guvern minoritar condus de “orice prim-ministru politic”. Ciolacu a ținut să precizeze că până la declanşarea alegerilor anticipate se poate face un acord cu toate forţele politice, inclusiv cu preşedintele Klaus Iohannis.

“Este exclus să votăm un guvern minoritar, condus de orice prim-ministru politic. Până la alegeri anticipate suntem de acord să facem un acord cu toate forţele politice, inclusiv cu preşedintele României, că vrem cu toţii alegeri anticipate şi atunci poate să vină un guvern tehnocrat”, a susţinut Ciolacu.

Liderul PSD a explicat şi mecanismul pentru a se ajunge la anticipate.


“Cad două guverne şi pe urmă acceptăm un guvern minoritar care, pe baza unui acord făcut şi cu preşedintele, să facă anticipate. După două guverne, scrie în Constituţie că poate preşedintele să dizolve Parlamentul. Este perfect constituţional ceea ce v-am spus. Două guverne vor cădea, se vine cu o echipă şi cu o asumare politică, un acord cu preşedintele că în martie vor fi alegeri”, a conchis Ciolacu.

Declarațiile liderului PSD sunt făcute în contextul în care social-democrații au depus la începutul săptămânii o moțiune de cenzură la adresa Guvernului Cîțu. De precizat este că PSD a reușit cu ajutorul PNL să stabilească un calendar de dezbatere și vot al moțiunii deși moțiunea USR-PLUS avea prioritatea depunerii.

În acest context, cu o Coaliție ruptă (după plecarea USR-PLUS din Executiv), doar cu UDMR și Minoritățile drept aliați în Parlament, Florin Cîțu nu are protecția unei majorități parlamentare iar zilele Guvernului său sunt numărate.

PSD a rupt orice colaborare parlamentară cu PNL și liderii PSD sunt dispuși să meargă mai degrabă la alegeri anticipate decât să-l susțină pe Florin Cîțu – premier.

CITEȘTE ȘI: Preşedintele PSD Olt: Este exclus să sprijinim un Guvern minoritar PNL, cu sau fără Cîţu

Print Friendly, PDF & Email

POLITICĂ

PSD nu va vota pentru introducerea certificatului verde la locul de muncă

Publicat

în

PSD anunță că nu va vota introducerea certificatului verde la locul de muncă. Este asigurarea dată de liderul senatorilor social-democrați, Lucian Romașcanu.

Deocamdată, certificatul verde a fost impus la intrarea în mall-uri, restaurante, instituții publice. PSD susține însă că nu va accepta ca acesta să devină obligatoriu la muncă, scrie stiripesurse.ro.

„ Orice analiză și orice previziune arată că la mijlocul lunii noiembrie va fi vârful cu 4000 de oameni în ATI și peste 200.000 de îmbolnăviri. Vorbim acum despre impactul restricțiilor, dar impactul asupra pandemiei nici vaccinarea nu o să-l aibă mâine. Din păcate nu avem un orizont la aceste măsuri și, repet – orizontul, incoerența, ilegalitatea – sunt niște lucruri care le fac extrem de greu de digerat de către oameni. Sunt foarte multe lucruri. Acesta este doar unul dintre ele, din ce e aberant în acea lege. Atâta timp cât tu îți asumi să cumperi 120 milioane de doze de vaccin, trebuie să îți asumi pentru aceeași cetățeni ai tăi și decontarea costului testării.”, a declarat Lucian Romașcanu.


CITEȘTE ȘI: Peste 520 de decese cauzate de COVID, raportate astăzi. Câte infectări noi au apărut în ultimele 24 de ore

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

POLITICĂ

Liberalii au votat pentru un armistițiu politic. Ce mandat a primit Ciucă

Publicat

în

A fost ședință de urgență la PNL. Premierul desemnat Nicolae Ciucă a purtat, marți, o discuție informală cu liberalii referitoare la identificarea unei majorități parlamentare. Se pare că liberalii au votat pentru un armistițiu politic.

Asta ar însemna ca Nicolae Ciucă să facă un guvern, care să aibă un mandat limitat, iar PSD și USR să-l voteze în numele interesului național. Potrivit unor surse, PSD este de acord cu soluția guvernului temporar.

„Țara are nevoie de Guvern. Vom discuta în partid flexibilizarea mandatului şi leadershipul partidului trebuie să vină cu propunerea de a flexibiliza mandatul”, a spus Nicolae Ciucă, marți, la sediul PNL, potrivit Realitatea Din PNL.


Acesta a spus că va purta discuții cu toată lumea în vederea găsirii unei majorități care să susțină formarea unui guvern cu puteri depline.

CITEȘTE ȘI: PSD nu mai negociază cu PNL sau Ciucă – surse

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

POLITICĂ

Iohannis merge în Egipt, la invitația președintelui descris ca un ”prădător”, pentru că arestează în masă jurnaliști

Publicat

în

Preşedintele Klaus Iohannis va efectua, miercuri, o vizită de stat în Egipt, la invitaţia omologului său, Abdel Fattah El-Sisi.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, vizita se desfăşoară în cadrul dialogului bilateral foarte bun din ultimii ani, precum şi în contextul aniversării în 2021 a 115 ani de relaţii diplomatice dintre România şi Egipt, potrivit spotmedia.ro.

„Cu prilejul consultărilor oficiale, preşedintele României şi preşedintele Republicii Arabe Egipt vor evalua posibilităţile concrete de a dinamiza şi aprofunda dialogul politico-diplomatic şi cooperarea la toate nivelurile, extinderea şi diversificarea colaborării româno-egiptene pe plan economic, inclusiv prin stimularea schimburilor comerciale şi a investiţiilor, precum şi în noi domenii sectoriale de interes pentru cele două state”, arată Administraţia Prezidenţială.


Discuţiile vor include şi teme actuale de politică internaţională, cu accent pe evoluţiile politice şi de securitate din regiunea Orientului Mijlociu şi eforturile de mediere în dosare de interes.

În cadrul vizitei în Egipt, preşedintele Klaus Iohannis va avea întrevederi şi cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor din Parlamentul egiptean, Hanafy Ali El-Gebaly, şi preşedintele Senatului, Abdel-Wahab Abdel-Razeq.

CITEȘTE ȘI: VIDEO. Ciolacu întrebat dacă va negocia cu PNL: ,,România are nevoie de un guvern nu minoritar, ci de un guvern stabil”


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.