Connect with us

POLITICĂ

Cererea de eliberare din închisoare a lui Liviu Dragnea, judecată astăzi

Publicat

în

Tribunalul Giurgiu dezbate joi cererea de eliberare condiţionată depusă de Liviu Dragnea, care execută la Penitenciarul Rahova o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman. Dragnea ceruse strămutarea procesului de la Tribunalul București, lucru acceptat de Curtea de Apel București.

Liviu Dragnea a solicitat Judecătoriei Sectorului 5, în aprilie, să fie eliberat mai devreme din penitenciar, susţinând că a îndeplinit fracţia necesară de 2/3 din pedeapsă, “este disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare, pe tot parcursul executării pedepsei a avut un comportament bun, fiind recompensat în repetate rânduri şi fiind stăruitor în muncă – atât cât i s-a permis să muncească, a participat la activităţi culturale şi la cursuri educaţionale, a primit recompense şi credite”, potrivit digi24.ro.

Conform actelor depuse în instanţă, Dragnea s-a plâns că persoanele din conducerea Penitenciarului Rahova i-au refuzat dreptul la muncă, ceea ce a condus “la izolarea sa în camera de detenţie pentru mai mult de 8 luni (din când în când având acces afară o oră sau două seara) şi la agravarea stării sale de sănătate, care nu a putut fi remediată în sistem de detenţie”.


CITEŞTE ŞI: Fostul primar din Cungrea, condamnat la închisoare cu executare. Decizia este definitivă

De asemenea, Dragnea a reclamat faptul că a fost ţinut zilnic în camera de detenţie 23 ore din 24 şi “în mod surprinzător a fost infectat cu virusul SARS-CoV-2”, potrivit Agerpres.

În plus, spunea fostul lider al PSD, dreptul său la sănătate a fost încălcat întrucât i-a fost refuzat, în mod sistematic, accesul la investigaţii de specialitate şi tratament adecvat, deşi penitenciarul a fost informat încă de la început despre afecţiunile de care suferea.


Pe 27 aprilie, Judecătoria Sectorului 5 i-a respins însă cererea de eliberare condiţionată, Dragnea a făcut contestaţie, respinsă de Tribunalul Bucureşti pe 27 mai.

CITEŞTE ŞI: Bărbat condamnat pentru o postare pe Facebook în care instiga la violenţă împotriva poliţiştilor

În motivarea deciziei de la Tribunalul Bucureşti, se arăta că “instanţa a apreciat că, din analiza coroborată a situaţiei personale a petentului, nu şi-a format convingerea că acesta a dat dovezi temeinice de îndreptare”.

În paralel, Dragnea a deschis un alt proces la Curtea de Apel Bucureşti în care solicita strămutarea de la Tribunalul Bucureşti la un alt tribunal din ţară a procesului privind eliberarea sa condiţionată din închisoare. El susţinea că judecătorii de la Tribunalul Bucureşti nu pot fi imparţiali în judecarea cererii sale, deoarece au semnat o petiţie faţă de modificarea Legilor Justiţiei, pe vremea guvernării PSD.

Deşi decizia Tribunalului Bucureşti era una definitivă, Curtea de Apel Bucureşti a desfiinţat-o, iar procesul a fost mutat la Giurgiu.

La Tribunalul Giurgiu dosarul a fost repartizat judecătoarei Ana Lazăr, însă aceasta a făcut cerere de abţinere, fiind înlocuită cu un alt magistrat.

Liviu Dragnea se află în penitenciar din 27 mai 2019, când a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare.

Fostul lider al PSD a avut mai multe conflicte cu cei din conducerea Penitenciarului Rahova, intentând mai multe procese, pe motiv că nu este lăsat să muncească în atelierul auto al închisorii.

CITEŞTE ŞI: Condamnări, în dosarul de şantaj al jurnalistei Emilia Şercan

Conducerea penitenciarului i-a retras dreptul la muncă, după ce Dragnea a acordat un interviu online fostei sale consiliere Anca Alexandrescu, în prezent jurnalist la Realitatea Plus.

Ulterior, Dragnea a câştigat mai multe procese cu penitenciarul, instanţele stabilind că i s-au încălcat mai multe drepturi, printre care dreptul la muncă şi la îngrijire medicală.

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Preşedintele PSD Olt: Mi se pare imposibil şi incredibil ca nişte oameni care încearcă să guverneze România să fie aşa de incapabili

Publicat

în

Preşedintele CJ şi PSD Olt, Marius Oprescu, a vorbit, joi, despre rectificarea bugetară pregătită de Guvernul României.

Liderul social-democraţilor din Olt reclamă faptul că guvernanţii sunt în continuare nepregătiţi şi iau decizii care afectează negativ.

„Nu am date despre rectificare, în momentul de faţă. Din informaţiile pe care le avem din interior, nici ei nu au date. Este o campanie electorală internă în care şi Cîţu, şi Orban se luptă să facă promisiuni electorale interne, din păcate pe spinarea bugetului României”, a afirmat Marius Oprescu.


Preşedintele CJ Olt a explicat modalitatea prin care Guvernul Cîţu dă bani doar unor primării, folosind acest avantaj în lupta internă cu Ludovic Orban.

CITEŞTE ŞI: Vicepreşedintele CJ Olt, Ionuţ Ivan: MFE întârzie nejustificat tot ce înseamnă proiecte pentru accesarea de fonduri europene

„La fel cum au făcut şi anul trecut, singura metodă prin care pot da bani cu dedicaţie doar către localităţile PNL şi nu către toţi nu este printr-o rectificare bugetară ci prin alimentarea Fondului de Rezervă, iar de acolo fondurile să fie distribuite doar către oamenii lor. Altfel, în momentul în care se face alocarea bugetară şi se alocă bani către unităţile administrativ teritoriale din România, acest lucru se face după formula de calcul a bugetului şi nu se poate da doar la unii. Formula este deja aprobată, iar ei nu pot decât să aloce suplimentarea fondurilor în anumite direcţii”, a arătat Oprescu.


Marius Oprescu mai spune că cei aflaţi la Putere sunt concentraţi pe lupta internă din PNL şi nu pe nevoile ţării.

„Din păcate, nu-mi dau seama dacă sunt rău-intenţionaţi sau sunt de-a dreptul proşti cei care fac aceste lucruri pentru că nu ţin cont de nimic. Mi se pare imposibil şi incredibil ca nişte oameni care încearcă să guverneze România să fie aşa de incapabili. Nu-mi dau seama dacă este reavoinţă sau doar prostie”, a conchis preşedintele CJ Olt.

sursa foto: captură emisiunea “Reporter 24”

CITEŞTE ŞI: Deputat PSD: Pentru a produce 1 leu România s-a împrumutat 2 lei și 14 bani

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

POLITICĂ

Vicepreşedintele CJ Olt, Ionuţ Ivan: MFE întârzie nejustificat tot ce înseamnă proiecte pentru accesarea de fonduri europene

Publicat

în

Vicepreşedintele CJ Olt, Ionuţ Ivan, a semnalat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că Ministerul Fondurilor Europene întârzie tocmai accesarea de fonduri structurale.

Ivan a arătat că eşecul PNRR este doar „vârful aisbergului” în ceea ce înseamnă dezastrul accesării de fonduri europene, în România.

„Trag un semnal de alarmă în ceea ce priveşte activitatea Ministerului Fondurilor Europene, care se pare că întârzie nejustificat tot ce înseamnă proiecte pentru accesarea de fonduri europene. Am văzut cu toţii, cu dezamăgire eşecul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă”, a declarat Ionuţ Ivan.


sursa foto: captură emisiunea “Reporter 24”

CITEŞTE ŞI: Este aproape de final proiectul cu fonduri europene prin care ISU şi Jandarmeria Olt au fost dotate de CJ cu echipamente moderne de intervenţie în situaţii de urgenţă

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

EDUCAŢIE

USR PLUS îi cere preşedintelui Iohannis solicitarea unei sesiuni extraordinare pentru aprobarea finală a legii privind depolitizarea directorilor de şcoli

Publicat

în

Mai mulţi senatori şi deputaţi USR PLUS au transmis miercuri o scrisoare deschisă către preşedintele Klaus Iohannis şi către ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, prin care îl critică pe şeful statului pentru întoarcerea în Parlament a legii privind depolitizarea directorilor de şcoli şi îi cer să solicite convocarea unei sesiuni extraordinare pentru ca actul normativ să poată fi aprobat în forma iniţială în cel mai scurt timp.

De asemenea, potrivit news.ro, îl critică pe ministrul Cîmpeanu pentru că nu a transmis nici acum calendarul final şi metodologia de concurs pentru ocuparea funcţiilor de director, subliniind că ”amânările repetate nu fac altceva decât să bulverseze şi mai mult un sistem aflat oricum într-o vădită stare de vulnerabilitate”.

CITEŞTE ŞI: Doliu la un liceu din Slatina. Un fost profesor a încetat din viață


Scrisoarea deschisă a fost postată pe pagina de Facebook a senatorului USR PLUS Ştefan Pălărie, membru al comisiei de învăţământ.

Solicitarea parlamentarilor USR PLUS vine după ce chiar şeful statului a cerut, săptămâna trecută, reexaminarea legii prin care directorii interimari ai şcolilor vor fi numiţi de către Consiliile de Administraţie, dacă posturile nu sunt ocupate prin concurs. Actul normativ a fost iniţiat de USR PLUS, care au argumentat să, astfel, vor fi stopate numirile politice în şcolile din România.

”Domnule Preşedinte, vă solicităm să cereţi convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare în această vacanţă parlamentară pentru reexaminarea iniţiativei legislative, având în vedere urgenţa cu care ne confruntăm. Totodată, vă reamintim de declaraţia dumneavoastră din 12 ianuarie 2021: <<Ceea ce s-a făcut acum a fost de pe azi pe mâine, la repezeală, s-au prelungit mandatele, or s-au dat mandate unor persoane noi pentru câteva, probabil, luni de zile. Bănuiesc că undeva prin vară deja vom avea primul val de concursuri pentru aceste funcţii de conducere şi atunci, chiar, voi urmări cu foarte mare atenţie cum se respectă principiul meritocraţiei în aceste chestiuni>>. Nepromulgarea acestei legi vă va face responsabil de schimbările de directori de şcoli din luna august, pe care le suspectăm ca fiind profund politizate, ţinând cont de declaraţia dumneavoastră din 5 decembrie 2018: <<Iar dacă acum intri într-un inspectorat şi nu scot toţi carnetul de partid înseamnă că este o minune>>”, se arartă în scrisoarea deschisă transmisă de USR PLUS preşedintelui Klaus Iohannis.


CITEŞTE ŞI: Titularizare 2021. VEZI primele rezultate ale examenului, înainte de contestaţii

”Domnule Ministru, aşteptăm de câteva luni calendarul final şi metodologia de concurs pentru ocuparea funcţiilor de director, însă amânările repetate nu fac altceva decât să bulverseze şi mai mult un sistem aflat oricum într-o vădită stare de vulnerabilitate. În contextul de faţă, până la reexaminarea legii şi a intrării sale în vigoare, vă solicităm să transmiteţi inspectorilor şcolari generali să nominalizeze ca directori interimari aceleaşi persoane cărora le încetează mandatul de director, până la momentul organizării concursului, cu excepţia celor care solicită expres, în scris, dorinţa de a fi eliberaţi din funcţie. În acest fel vom feri sistemul de învăţământ de o nouă serie de numiri politice, inoportune sau clientelare. Nu vom accepta să se repete momentul 9 ianuarie 2021, când aproximativ 700 de directori au fost schimbaţi nejustificat de către inspectorii şcolari generali”, se mai precizează în documentul citat.

Semnatarii scrisorii subliniază că libertatea de decizie, de alegere a managementului unităţii şcolare trebuie să aparţină comunităţilor şcolare şi nu ”intereselor politice care mereu au alimentat profunda centralizare a sistemului de învăţământ”.

”Mai mult, domnule Preşedinte, domnule Ministru, în repetate rânduri aţi afirmat public faptul că politizarea sistemului de învăţământ trebuie să înceteze. Or, ce garanţii oferiţi pentru a preveni un nou val de numiri politice de către inspectorii şcolari generali în luna august?”, mai scriu cei de la USR PLUS.

Ei subliniază că, pe fond, Parlamentul este obligat să ia act de cererea de reexaminare, în virtutea dispoziţiilor constituţionale, însă acest fapt nu poate reprezenta un acord din partea lor, în calitate de iniţiatori şi susţinători ai propunerii legislative, asupra motivelor invocate de preşedinte.

”Ne este greu să acceptăm că, în contextul în care au fost promulgate în ultimii ani legi cu carenţe normative semnificative, actuala propunere legislativă necesita o reîntoarcere în Parlament din cauza unei erori pur formale de numerotare a alineatelor generate chiar de o ordonanţă de urgenţă a Guvernului care, fără să fie pusă în dezbatere şi fără să reclame o urgenţă, a distorsionat şi a periclitat securitatea juridică, bulversând o propunere legislativă aflată a priori în circuitul legislativ, după mai bine de 5 luni de cercetări, analize şi consultări”, au mai transmis autorii scrisorii deschise.

Documentul este semnat de senatorii USR PLUS Ştefan Pălărie, Irineu Darău şi Cosmin Poteraş şi de deputaţii Andrei Miftode, Cristian Paul Ichim, Daniel Toda, Cristian Brian şi Filip Havârneanu.

CITEŞTE ŞI: Vaccinul Moderna, administrat și copiilor cu vârsta peste 12 ani

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.