AcasăPOLITICĂCCR a decis: Foştii parlamentari îşi primesc înapoi pensiile speciale

CCR a decis: Foştii parlamentari îşi primesc înapoi pensiile speciale

spot_img

Curtea Constituţională a României a decis, joi, că legea PSD prin care au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor este neconstituțională, susțin surse oficiale. Cu șase voturi pentru și trei împotriva, judecătorii constituționaliau decis ca aleșii să-și primească pensiile speciale înapoi.

- Publicitate -

Judecătorii Curții Constituționale nu au intrat pe fondul legii ci au declarat neconstituțională procedura prin care a fost adoptat proiectul de lege privind eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor.

Potrivit surselor HotNews.ro judecătorii au constatat că legea este neconstituțională datorită faptului că proiectul de lege a fost dezbătut și adoptat în regim de urgență de către Parlament deși procedura nu a fost declanșată oficial .


Odată cu decizia Curții Constituționale, aproximativ 820 de foștii parlamentari care beneficiau de aceste pensii speciale își vor primi banii înapoi pe ultimele 15 luni de – perioada în care a fost sistată plata.

Pentru că nu puteau sesiza direct Curtea Constituțională, peste 70 de foşti parlamentari au acţionat în instanţă Legea 7/2021 pentru modificarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor prin care au fost eliminate pensiile speciale, invocând excepții de neconstituționalitate.Printre aceștia se numără Adrian Năstase, Petre Roman, Teodor Stolojan , Petrea Daea și Gabriel Oprea.

De asemenea de menționat ar fi că printre parlamentarii care beneficiau de aceste pensii speciale se numără și judecătorii actuali ai Curții Constituționale. Este vorba de chiar actualul președinte CCR Valer Dorneanu dar și de judecătorul Marian Enache.
Cum arată schema pensiilor speciale ale parlamentarilor


Indemnizația specială obținută de parlamentari pornește de la 2 000 de lei pentru parlamentarii care au avut un mandat scurt în perioada 1990-1992 și poate ajunge până la 12.000 de lei pentru cei care au deținut trei mandate de parlamentar.

Indemnizația specială obținută de un parlamentar:

1 mandat -4 448 de lei
2 mandate 8.896 dde lei
3 mandate 10.951 de lei.

În februarie 2021 Parlamentul a adoptat proiectul de lege al PSD care elimina pensiile speciale pentru deputați și senatori. Proiectul PSD a fost promovat și votat în detrimentul a altor două inițiative legislative depuse PNL și USR.

Astfel, la vremea respectivă, cu unanimitate de voturi, parlamentarii au votat pentru eliminarea pensiilor speciale. Singurii care s-au abținut de la vot au fost parlamentarii UDMR care au catalogat proiectul PSD drept unul „demagogic și populist”. „Eliminarea pensiilor speciale ale deputaţilor şi senatorilor nu este altceva decât praf în ochi pentru electorat. UDMR susţine în continuare că este nevoie de eliminarea tuturor pensiilor speciale pentru toate categoriile UDMR solicită abrogarea tuturor pensiilor speciale. Nu putem sprijini decât un sistem de pensii pe bază de contribuţie, dar acest lucru trebuie să fie valabil în mod egal pentru toţi”, declara de la tribuna Parlamentului, deputatul UDMR, Lorand Turos.

Impactul bugetar al plății pensiilor speciale este unul mic în comparație cu sumele alocate pentru toate pensiile speciale. Mai exact, statul român plătește aproximativ 50 de milioane lei pentru pensiile speciale a 820 foști parlamentari.

Pensiile speciale protejate de către politicieni

Tema eliminării pensiilor speciale este una care a fost speculată în 2020, an electoral de toate formațiunile politice. În Parlament însă PSD, PNL, USR, UDMR și PMP au adoptat anul trecut două proiecte de lege (primul elimina pensiile speciale pentru mai multe categorii profesionale iar al doilea proiect le impozita). Ambele proiecte de lege au fost respinse de Curtea Constituțională.

În România aproximativ 10 000 de persoane încasează pensii speciale, iar aproape jumătate dintre beneficiarii pensiilor speciale sunt magistrați, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice. Acestor pensii de serviciu li se adaugă și cele ale militarilor, polițiștilor, angajaților din serviciile secrete, care sunt plătiți din fondurile caselor de pensii ale ministerelor apărării și de interne, motiv pentru care numărul acestora nu este cuprins în centralizarea Casei Naţionale de Pensii Publice.â

Cei mai mulţi beneficiari de pensii de serviciu – 4.452, sunt judecători și procurori. În cazul beneficiarilor Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, respectiv 20.159 de lei, din care 18.894 lei cota suportată din bugetul de stat.

- Publicitate-spot_img
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri