AcasăACTUALPeste 80 de milioane de euro, din PNRR, pentru investiții în ambulatoriile...

Peste 80 de milioane de euro, din PNRR, pentru investiții în ambulatoriile de specialitate. Anunțul ministrului Rafila

spot_img

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat, luni, deschiderea a două noi apeluri de proiecte în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă privind realizarea a minimum 30 de ambulatorii de specialitate şi dezvoltarea infrastructurii spitaliceşti publice cu echipamente şi materiale destinate reducerii riscurilor infecţiilor asociate asistenţei medicale.

„Ambulatoriile de specialitate pot să fie dotate, putem discuta de clădiri noi, de reabilitare sau de modernizare a unora dintre clădiri. Nu în ultimul rând, este un lucru pe care putem să îl discutăm cât mai rapid cu autorităţile locale. Acolo unde există, de exemplu, spitale care au adresabilitate scăzută, au mai puţin personal medical să putem să transformăm, la solicitarea dânşilor, un spital fără adresabilitate într-un ambulatoriu de specialitate cu servicii de bună calitate în care se pot face analize, se pot face investigaţii, pacienţii pot primi tratament sau chiar pot să beneficieze de spitalizare de zi”, a explicat ministrul, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, bugetul total alocat acestui apel este de 80.000.000 euro fără TVA.

„Minim 30 de ambulatorii vor fi realizate prin acest apel deschis cu un buget total de 80.000.000 euro fără TVA, iar suma maximă nerambursabilă care poate fi primită de un astfel de proiect este de 2,6 milioane euro fără TVA”, a precizat Rafila.

CITEȘTE ȘI: Poliţist de la Rutieră, trimis de instanţă să urmeze cursuri de caligrafie

Pot să aplice cu proiecte unităţile spitaliceşti publice cu personalitate juridică sau în care există deja ambulatorii de specialitate sau spitalele care doresc să se transforme şi să presteze doar acest tip de activitate.

Ghidul solicitantului a fost publicat pe 16 septembrie, iar pe 26 septembrie, la ora 10,00, se va deschide platforma pentru depunerea dosarelor de finanţare. „Această platformă va rămâne deschisă până la sfârşitul lunii noiembrie, iar implementarea proiectelor va avea o durată de doi ani, până la sfârşitul anului 2024”, a arătat Alexandru Rafila.

El a adăugat că aplicanţii nu vor fi selectaţi după modelul „Primul venit – primul servit”, ci va exista o primă etapă de evaluare a conformităţii administrative şi eligibilităţii, după care se face evaluarea tehnică a proiectelor acordându-se un punctaj conform unor criterii din grila de evaluare.

Al doilea apel de proiecte vizează dezvoltarea infrastructurii spitaliceşti publice cu echipamente şi materiale destinate reducerii riscurilor infecţiilor asociate asistenţei medicale sau nosocomiale. Bugetul total este de 150 de milioane de euro.

„Există trei componente. Cei care doresc pot să aplice pentru oricare dintre cele trei componente individual sau asociat. Componenta A se referă la reabilitarea infrastructurii existente în vederea unor structuri pentru, de exemplu, izolare. (…) Componenta B presupune dezvoltarea laboratoarelor sau compartimentelor de microbiologie în spitalele clinice. (…) Componenta C achiziţionarea de echipamente care scad practic încărcătura microbiană în mediu şi se referă la dezinfecţia sau curăţarea diverselor spaţii inclusiv a aerului din unităţile sanitare. Acest capitol sau sub-capitol din PNRR are o investiţie totală de 150 milioane de euro. Îşi propune să aloce această sumă la minimum 25 de unităţi, cu un buget maxim de circa 6 milioane de euro fără TVA”, a indicat ministrul Sănătăţii.

El a menţionat că dosarele de finanţare pot fi depuse începând cu 26 septembrie până pe 30 noiembrie. Proiectele eligibile trebuie implementate până în data de 2 mai 2024, a mai precizat ministrul Rafila.

- Publicitate-spot_img

Sanatatenews.ro

Cautimasina.ro

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri