AcasăACTUALOLT: Tânără din Balș, omorâtă în casă. Polițiștii și procurorii fac cercetări

OLT: Tânără din Balș, omorâtă în casă. Polițiștii și procurorii fac cercetări

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de omor a fost întocmit de către poliștii din județul Olt, cercetarea fiind acum preluată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, după ce o tânără din Balș, în vârstă de 22 de ani, a fost găsită inconștientă în casă. Aceasta a fost dusă la spital, dar nu s-a mai putut face nimic pentru a fi salvată. Fratele fetei este principalul inculpat. 

Fratele acesteia a sunat la 112, marți noaptea, spunându-le medicilor veniți să acorde primul ajutor tinerei că a găsit-o în locuință, pe pat, inconștientă și cu sânge la gură.

Femeia a fost preluată și dusă la spitalul din Balș unde i s-au efectuat manevre de resuscitare.

Aceasta nu a răspuns încercărilor medicilor, fiind declarat decesul.

Trupul tinerei a fost transportat la Morga Spitalului Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei.

În primă fază, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și s-au continuat cercetările.

Miercuri, în urma activităților investigativ operative ale polițiștilor și în urma rezultatelor necropsiei, a fost schimbată încadrarea juridică a faptei, fiind continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.

Potrivit IPJ Olt, cauza a fost preluată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.

Fratele tinerei, un bărbat de 24 de ani, a fost arestat preventiv. Surse din anchetă spun că fata ar fi fost lovită de mai multe ori cu corpuri contondente și ar fi fost strânsă de gât.

CITEȘTE ȘI: GORJ: Fată de 13 ani, rănită în accident la Bălești

- Publicitate-spot_img

Cautimasina.ro

Ziaristi.ro

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Ştirea ta -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Parteneriat -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri