AcasăACTUALO parte din profitul pe care îl realizează companiile se duce către...

O parte din profitul pe care îl realizează companiile se duce către autorităţile locale

spot_img

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, în cadrul vizitei oficiale pe care o efectuează în judeţul Alba, că Guvernul pe care îl conduce, pentru prima dată în ultimii 30 de ani, a descentralizat alocările financiare şi în felul acesta o parte din profitul pe care îl realizează companiile se duce către autorităţile locale, iar la iniţiativa PNL, s-au modificat Codul administrativ şi legea minelor. Avem nevoie să acordăm atenţia cuvenită exploatării resurselor minerale, a mai spus premierul.

- Publicitate -

”Am fost astăzi împreună cu autorităţile locale din judeţul Alba în vizită la Cuprumin şi am dorit să încep vizita de lucru cu această întreprindere pentru că, din analizele pe care le-am efectuat la nivelul Guvernului, a reieşit că avem nevoie să acordăm atenţia cuvenită exploatării resurselor minerale, ceea ce facem şi acum, de altfel, dar am considerat, şi suntem foarte hotărâţi în acest sens, că nu este suficient”, a spus premierul.

Şeful Executivului a precizat că a vrut să vadă la faţa locului împreună cu ceilalţi membri ai Guvernului ce au de făcut astfel încât resursele respective să poată fi prelucrate în ţară şi să putem să beneficiem de valoare adăugată mai mare.


CITEŞTE ŞI: Ce spune preşedintele CJ Olt, după deschiderea noului tronson al Drumului Expres Craiova-Piteşti. Care sunt şansele ca noi investitori să vină regiune

”Am constatat că o companie de stat a reuşit printr-un management cât se poate de eficient să reuşească să realizeze profit, să reuşească să retehnologizeze, în măsura în care au putut să aloce o parte din profitul dobândit pentru retehnologizare. Desigur, au nevoie în continuare de predictibilitate şi certitudine că vor beneficia de banii respectivi, şi aici vreau să fac referire la faptul că am decis ca într-un timp foarte scurt să aprobăm un memorandum în guvern astfel încât 50% din profit să meargă la bugetul statului, iar 50% se poate fi folosit de către companie pentru investiţii”, a arătat Ciucă, precizând că ”sumele nu sunt deloc mici, pentru că discutăm de 43 de milioane pe care conducerea companiei îi va folosi deja, după un plan foarte bine articulat”.

Ciucă a mai spus că, aşa cum am putut să văd, în cariera de cupru există o posibilitate ca aceasta să poată să fie exploatată mai eficient.


”Un alt aspect foarte important este că, la iniţiativa PNL, s-au modificat codul administrativ şi, de asemenea, s-a modificat legea minelor. Dar, totodată, guvernul pe care îl conduc, pentru prima dată în ultimii 30 de ani, a descentralizat alocările financiare şi în felul acesta o parte din profitul pe care îl realizează companiile se duce către autorităţile locale”, a ţinut să precizeze premierul.

Ciucă a declarat că a discutat cu autorităţile locale din judeţul Alba despre acest subiect.

”Este o decizie prin care îi sprijinim să poată să acumuleze mai mulţi bani la bugetul local. Ca atare, vom merge la guvern cu reprezentanţii Ministerului Economiei, vom discuta în coaliţie toate aceste aspecte şi am convingerea şi garanţia că vom găsi soluţia astfel încât să putem să venim cu un proiect astfel încât minereul de cupru să fie prelucrat în ţară”, a mai spus premierul, citat de news.ro.

- Publicitate-spot_img
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri