O femeie care alerga lângă lacul Morii din București a fost ucisă de o haită de câini în această dimineață. Potrivit primelor informații, femeia avea 44 de ani.
Conform unor surse judiciare, citate de antena3.ro, victima ar fi mai fost atacată de câini pe malul lacului Morii în aprilie 2022. Poliția a fost sesizată prin 112 și au ajuns la fața locului pentru a identifica victima, care a decedat la fața locului.
Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri. Trupul neînsuflețit va fi transportat la INML pentru efectuarea necropsiei.