AcasăACTUALO femeie a pretins că e refugiată din Ucraina pentru a primi...

O femeie a pretins că e refugiată din Ucraina pentru a primi bunuri din donații

spot_img

O femeie din Sibiu are dosar penal după ce s-a prezentat la un centru unde existau bunuri alimentare și nealimentare pentru refugiați și a cerut produse, sub pretextul că este persoană care a fugit din Kiev, Ucraina, de teama războiului.

- Publicitate -

Un sibian, organizator al unei campanii umanitare destinate sprijinirii refugiaților din Ucraina, a mers, duminică seara, la Poliția Sibiu și a reclamat faptul că o femeie necunoscută s-a prezentat la un punct de colectare din municipiul Sibiu unde, sub pretextul că este refugiată din Kiev-Ucraina, l-ar fi determinat pe bărbat să-i doneze mai multe bunuri alimentare și nealimentare.

„În cauză, la nivelul Poliției Municipiului Sibiu – Biroul de Investigații Criminale, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, iar în urma investigațiilor efectuate cu celeritate, polițiștii au reușit identificarea femeii, o sibiancă în vârstă de 32 de ani”, au transmis, luni, reprezentanții Poliției Sibiu.


Prejudiciul, în valoare de aproximativ 1.500 de lei, constând în bunuri de igienă personală, alimente, jucării și rechizite școlare, a fost recuperat în totalitate.

Cercetările continuă la nivelul Poliției municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

sursa: Mediafax


CITEŞTE ŞI: Războiul din Ucraina se apropie de 20 de zile | Ultimele detalii de pe front

- Publicitate-spot_img
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri