AcasăACTUALNoua lege a Educației prevede salarii mai mari pentru cadrele didactice. „Sunt...

Noua lege a Educației prevede salarii mai mari pentru cadrele didactice. „Sunt element principal de atractivitate”

spot_img

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a anunţat că noua lege a Educaţiei prevede salarii mai mari pentru cadrele didactice. 

Ministrul Educaţiei le-a promis dascălilor că salariile acestora vor creşte, astfel încât să nu mai existe profesori în România plătiţi sub salariul mediul pe economie, scrie România Tv.

„Salariile sunt element principal de atractivitate. Este prima oara când o lege sectorială prevede creșterea salariului profesorilor, astfel încât în România sa nu mai existe niciun cadru didactic, indiferent de nivel, nici macar stagiarii, cu un salariu sub salariul mediu pe economie. Iar salariul mediu pe economie este de 4.000 de lei, net, vorbim de salariul net. Toate celelalte salarii trebuie să crească proporțional. Dacă nu intelegem acest lucru, n-avem nici cea mai mica sansa de a atrage in cariera didactica cei mai buni absolventi ai universitatilor romanesti. Este o altă ipocrizie. Niciun absolvent de top nu va alege un salariu de 2500 de lei dacă are optiuni de 5-6-7-8 sau 9 mii de lei. Mai ales ca universitatile sunt in centre universitare unde sunt oferte.


Daca nu vom intelege acest lucru, toate schimbarile din legile educatiei, care sunt schimbari exceptionale, la nivel de structura, de mecanisme, fara resurse alocate și fara salarizarea cadrelor didactice, nu vom reusi nicidecum.

Iar generații precum este generația mea, dacă ratează șansa acestor legi, nu vor mai avea o altă șansă în educație”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

În prezent, profesorii debutanți primesc 100 lei în plus la salariu. Potrivit noilor prevededi care se preconizează în Educaţie, veniturile dascălilor vor cresc, în medie, cu 150 lei.


Proiectul introduce o nouă exceptie la Legea salarizarii 153/2017, excepție prin care în loc să fie acordată creșterea salarială potrivit grilei prevăzute, pentru anul 2022, este acordat un procent de 25% din diferența între salariul prevazut în grilă și cel din decembrie 2021.

CITEȘTE ȘI: Sindicatele acuză că s-a pregătit Alro Slatina: S-a crescut artificial prețul la energie pentru o anumită categorie de consumatori

- Publicitate-spot_img
Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri