Președintele PNL, Nicolae Ciucă a spus, joi, după întâlnirea cu colegii săi de partid din regiunea Sud-Vest Oltenia, că una dintre prioritățile Guvernului este reducerea disparităților dintre regiuni.
„Reducerea disparităților dintre regiuni este una dintre prioritățile Executivului. În Oltenia, sunt în desfășurare sau sunt prevăzute unele dintre cele mai mari investiții. Vorbim aici despre infrastructură rutieră și avem exemplul drumului expres Craiova-Pitești, modernizarea sistemului sanitar, dar și investiții în rețelele de gaze și energie, finanțate prin PNRR și prin PNI „Anghel Saligny”. În această regiune, avem și exemplul concret că viziunea liberală a Guvernului de a susține investițiile dă roade. Ford Otosan a anunțat investiții private de 490 milioane euro la Craiova, prin care vor fi create 600 noi locuri de muncă”, a menționat Nicolae Ciucă.
Premierul a mai spus că o altă parte a programului liberal este și atragerea fondurilor europene pentru dezvoltarea comunităților, iar noutatea adusă de PNL o reprezintă descentralizarea fondurilor și implementării proiectelor europene.
„Chiar luni, Comisia Europeană a aprobat Programul Regional Oltenia. 1,2 miliarde euro sunt alocate regiunii în perioada 2021-2027, iar, prin descentralizarea programelor operaționale, planificările și deciziile se vor lua cât mai aproape de comunități, așa cum este corect. În domeniul sănătății, am asigurat finanțarea viitorului spital regional din Craiova, care va înlocui actualul Spital Clinic Județean de Urgență. În luna august, am semnat contractul de finanțare cu Banca Europeană de Investiții, pentru un împrumut de 368 milioane euro ce acoperă aproape trei sferturi din costuri, restul investiției fiind asigurată din fonduri nerambursabile și bugetare”, a mai spus Ciucă.
Nicolae Ciucă, premier și președinte PNL, a avut, joi, întâlniri cu liberalii din regiunea Sud-Vest Oltenia și a discutat cu ei despre nevoile oamenilor din zonă și despre ceea ce face Guvernul pentru a îmbunătăți viața cetățenilor.