AcasăACTUALMotociclist la spital, în urma unui accident rutier petrecut la Craiova

Motociclist la spital, în urma unui accident rutier petrecut la Craiova

spot_img

Un motociclist în vârstă de 21, din Craiova, a ajuns la spital, joi, în urma unui accident rutier produs în municipiu.

Potrivit IPJ Dolj, în impact au fost implicate motocicleta și o mașină condusă de un bărbat de 55 de ani din Craiova.

Polițiștii urmează să stabilească modul în care s-a petrecut accidentul, existând mai multe variante pe care anchetatorii le analizează pentru a stabili vinovatul.

În urma evenimentului rutier, motociclistul a necesitat îngrijiri medicale fiind transportat la spital.

Ambii bărbați au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.

„În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, a declarat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.

CITEȘTE ȘI: Magazinele Auchan din Craiova, amendate de Protecția Consumatorului Dolj. Mizerie și fructe neconforme, între neregulile depistate

- Publicitate-spot_img
Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri