AcasăACTUALModificări, de anul viitor, la întocmirea actelor de stare civilă. Ce chimbări...

Modificări, de anul viitor, la întocmirea actelor de stare civilă. Ce chimbări prevede o ordonanță nou apărută

spot_img

De anul viitor, actele de stare civilă nu vor mai fi completate de mână, conform unei ordonanţe a Guvernului. Aceasta prevede mai multe modificări pentru certificatele de naștere, căsătorie și deces.

Începând de anul viitor, din septembrie, actele de stare civilă, respectiv actele de naștere, de căsătorie și de deces, nu se vor mai completa manual, ca acum, ci vor fi tipărite pe formularele dedicate, potrivit unei ordonanțe apărute recent, scrie Antena3.

“Începând cu data de 24 septembrie 2023, exemplarul I al actelor de stare civilă se completează informatic și se păstrează în exemplarul I al registrelor de stare civilă pe suport hârtie”, scrie, mai exact, în OG 26/2022, act normativ prin care au fost aduse modificări substanțiale Legii 119/1996 cu privire la actele de stare civilă.


De asemenea, tot de atunci, exemplarul II se va întocmi numai în format electronic, atât de către ofițerii de stare civilă din țară, cât și de către cei de la misiunile diplomatice și oficiile consulare de carieră ale României”, arată avocat.net.

CITEȘTE ȘI: Fiica şefului Curţii de Apel Craiova, plătită de CSM cu bani europeni. Cine sunt cei mai câştigaţi magistraţi

Pe lângă această schimbare, OG 26/2022 va permite, tot din septembrie 2023, ca cererile privind actele civile să poată fi depuse la oricare serviciu de evidență a persoanelor sau primărie din țară, nu doar la cele din anumite orașe, ca acum.


În plus, ordonanța stabilește și că, dacă la declararea copilului părinții nu se înțeleg cu privire la prenumele acestuia, în actul de naștere se va înregistra prenumele din documentul emis de spital.

Pentru a respecta regulile stabilite la începutul lunii mai privind numărul maxim de prenume ce pot fi înscrise pe certificatul de naștere, în cazul în care în certificatul medical constatator al nașterii prenumele înscris are mai mult de trei cuvinte, în actul de naștere se vor înscrie doar primele trei.

- Publicitate-spot_img
Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri