AcasăPOLITICĂMinistrul Energiei ar putea fi remaniat, după tragedia din Gorj. Ce spun...

Ministrul Energiei ar putea fi remaniat, după tragedia din Gorj. Ce spun reprezentanţii Guvernului

spot_img

Premierul Nicolae Ciucă ia în considerare remanierea ministrului Energiei, Virgil Popescu, după accidentul soldat cu trei morți din mina Jilț, o exploatare carboniferă deținută de compania de stat Complexul Energetic Oltenia, au declarat pentru G4Media surse guvernamentale.

Ciucă a cerut deja demisii la vârful CE Oltenia și acordarea de despăgubiri pentru familiile celor trei morți și celor zece răniți de la cariera Jilț, potrivit surselor citate. Compania de stat a anunțat deja despăgubiri, dar și demiterea unor directori.

CITEŞTE ŞI: CFR a semnat contracte pentru lucrări de reabilitare la magistrala București-Craiova. Se urmărește ridicarea restricțiilor de viteză

În plus, premierul a cerut și un plan de investiții pentru remedierea condițiilor de lucru și transport.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a cerut miercuri demisia a trei directori din cadrul Complexului Energetic Oltenia, pe cale ierarhică, ce răspund direct de activitatea Carierei Jilţ Sud.

Purtătorul de cuvânt al guvernului, Dan Cărbunaru, a afirmat că nu poate exclude posibilitatea demiterii lui Virgil Popescu, ministrul Energiei, după evaluarea finală a tragediei de la mina Jilț. El a menționat că premierul Nicolae Ciucă a cerut o evaluare până săptămâna viitoare și că aceasta va implica analizarea responsabilităților la nivelul minei, companiei și managementului domeniului.

”Pe durata analizei se evaluează responsabilitățile pe lanțul ierarhic. Lanțul de evaluare implică de la mină, companie, până la managementul domeniului”, a spus Cărbunaru.

Accidentul s-a produs când autovehiculul în care se aflau angajații a derapat pe un pod și s-a răsturnat peste transportor, impactul soldându-se cu trei morţi şi 10 răniţi.

PSD a cerut în trecut demiterea lui Virgil Popescu pentru modul în care a gestionat criza facturilor la energie, dar el a fost păstrat în funcție de premierul Ciucă.

- Publicitate-spot_img

Sanatatenews.ro

Cautimasina.ro

Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri