AcasăACTUALMinistrul Educației, despre lefurile cadrelor didactice: „Trebuie să fie cel puțin egale...

Ministrul Educației, despre lefurile cadrelor didactice: „Trebuie să fie cel puțin egale cu salariul mediu”

spot_img

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat vineri, la Râmnicu Vâlcea, că schimbările propuse prin proiectul noilor legi ale educaţiei vor avea rezultate doar prin alocarea de resurse financiare, numai pentru salarizarea corespunzătoare a cadrelor didactice fiind nevoie de circa 50% din bugetul necesar punerii în aplicare a măsurilor prevăzute.

“Sunt convins că lucrurile se vor putea schimba doar dacă sunt însoţite de finanţarea adecvată. Am spus-o şi o repet: oricât de curajoase, de asumate, de logice, de geniale ar fi schimbările, chiar dacă fiecare dintre dumneavoastră aţi vrea să vă implicaţi într-o manieră care să reprezinte un salt faţă de ceea ce aţi făcut până acum, rezultate nu ar putea fi aşteptate fără resurse alocate. Deci, dacă din acest proiect al legii nu s-ar accepta acel articol care spune că pentru orice cadru didactic din sistemul de educaţie, începând cu cadrele didactice debutante şi chiar şi cadrele didactice stagiare, salariul trebuie să fie cel puţin egal cu salariul mediu pe economie, nu o să vin nici în faţa dumneavoastră a tuturor, nici măcar a unuia dintre dumneavoastră, să spun că ceea ce este în lege se poate întâmpla. Dar atât timp cât acest articol rezistă, am dorinţa să mă uit în ochii fiecăruia dintre dumneavoastră şi să vă spun că ceea ce este scris în această lege se poate şi se va întâmpla cu această condiţie: să existe resurse”, le-a spus ministrul Educaţiei profesorilor vâlceni prezenţi la întâlnire, potrivit Agerpres.


Cîmpeanu a menţionat că pentru implementarea măsurilor prevăzute în proiectul noilor legi ale educaţiei ar fi nevoie de cel puţin o dublare a actualului buget al Ministerului Educaţiei.

“Resurse înseamnă că avem nevoie de mai mult decât dublarea bugetului Ministerului Educaţiei, pentru că impactul bugetar doar al acestei legi a învăţământului preuniversitar, fără învăţământul universitar, este de 31 de miliarde de lei, faţă de 30 de miliarde de lei cât este bugetul ministerului astăzi. 50% din start, adică jumătate din acest impact, este generat de creşterile salariale”, a mai spus ministrul.

Sorin Cîmpeanu s-a aflat vineri după-amiază la Râmnicu Vâlcea pentru a discuta cu cadrele didactice şi cu reprezentanţi ai elevilor şi părinţilor pe marginea proiectului Legilor Educaţiei – România educată.


CITEȘTE ȘI: Legile justiției, avizate favorabil. Cătălin Predoiu: „Proiectele au parcurs un drum lung și anevoios”

- Publicitate-spot_img
Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri