AcasăACTUALMinistrul de Externe a anunțat că este posibil ca România să fie...

Ministrul de Externe a anunțat că este posibil ca România să fie obligată să numească o femeie în funcţia de comisar european

spot_img

Ramona Mănescu a anunţat că este destul de probabil să îi fie impus României să propună o femeie în funcţia de comisar european. Noul ministru de Externe nu a confirmat că ar putea fi propusă pentru poziţie Luminiţa Odobescu, precizând că decizia este la premier şi şeful statului.

„Am auzit şi eu, poate din aceleaşi surse. Sigur că România, în primul rând după cum s-au aşezat lucrurile, e foarte probabil ca România să trebuiască să nominalizeze o femeie. Au mai rămas doar 13 poziţii, din care 10, conform balanţei de gen, trebuie să fie femei. S-ar putea să i se impună României să nominalizeze o femeie. Luminiţa Odobescu e un om cu foarte multă experienţă. Nu ştiu să vă spun. Orice este posibil. Premierul şi preşedintele, e decizia şi hotărârea la ei, dar e foarte important să fie un om cu multă experienţă şi foarte respectat la Bruxelles, iar Luminiţa cred că e respectată”, a declarat Ramona Mănescu, întrebată joi la Antena 3, dacă Luminiţa Odobescu ar fi propunerea de comisar european.

Luminiţa Odobescu este ambasadorul României la Uniunea Europeană. În spaţiul public au apărut informaţii, pe surse, că aceasta ar fi propunerea premierului Viorica Dăncilă pentru postul de comisar european din partea României.


Pe 20 iulie, Viorica Dăncilă a anunţat că România ar putea cere din nou portofoliul politicilor regionale, având în vedere că mandatul nu a fost dus la termen, precizând că a înţeles că „ar fi de preferat cu un comisar femeie pentru că am obţine un portofoliu mult mai important”.

Audierea lui Ioan Mircea Paşcu în Conferinţa Preşedinţilor, dar şi şedinţa au fost amânate deoarece unul dintre forurile legislative nu are încă un preşedinte ales, au spus surse europene.

mediafax.ro


- Publicitate-spot_img
Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri