AcasăACTUALMesaj de ameninţare cu bombă la un mall din Capitală, NECITIT timp...

Mesaj de ameninţare cu bombă la un mall din Capitală, NECITIT timp de 10 ore pe mailul Poliţiei

spot_img

Mesajul de amenințare cu bombă la mall-ul Park Lake din Sectorul 3 al Capitalei a fost trimis pe adresa de e-mail a Poliției Române marți noapte, la ora 00.00, unde a stat necitit până miercuri dimineață, în jurul orei 10.00. Cum explică Poliția Română? „Mesajul a fost trimis la secțiunea petiții, unde programul este de luni până duminică, de la ora 8 la ora 19”, afirmă purtătorul de cuvânt al IGPR, comisar-șef Georgian Drăgan. Alte trei ore, polițiștii au încercat să identifice autorul, însă fără rezultat, iar la ora 13.00 mall-ul a fost evacuat.

Reamintim că miercuri centrul comercial Park Lake din Capitală a fost evacuat timp de 3 ore, în urma unei amenințări cu bombă care s-a dovedit falsă.

Mesajul de amenințare fusese trimis pe singura adresă de e-mail care figurează pe site-ul Poliției Române, la „contact” – „trimite o petiție online”.

Autorul a trimis mesajul la ora 00.00 și a scris că în 14 ore va detona o bombă în centrul comercial din Sectorul 3, a precizat joi pentru HotNews.ro purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Georgian Drăgan.

Mesajul a stat necitit în e-mailul Poliției Române până miercuri, la ora 10.00, a scris Antena3. Purtătorul de cuvânt al IGPR a explicat pentru HotNews.ro că, într-adevăr, mesajul a stat necitit 10 ore pentru că cei care gestionează acea adresă de e-mail au program de la 8 la 19.00.

„S-a trimis mail la 12 noaptea, la sectiunea petiții. Programul este de luni până duminică, de la 8 la 19.00. E normal că nu avem 50.000 de polițiști să verifice adresa de petiții”, a susținut Drăgan.

Conform acestuia, angajatul responsabil cu citirea mesajelor trimise pe adresa de e-mail a Poliției a intrat la lucru la ora 8.00, când „a luat la citit cele peste cele 100 de mesaje”. A ajuns la mesajul cu alerta cu bombă de la mall la ora 10.00, când l-a direcționat Poliției Capitalei.

Au urmat apoi verificări pentru a stabili identitatea autorului mesajului, pentru că „nu se putea evacua mall-ul fără minimum de date”, a mai susținut reprezentantul Poliției. Verificările au fost fără rezultat însă, iar la ora 13.00 s-a luat decizia de a evacua mall-ul, pentru că timpul indicat de autorul amenințării expira la ora 14.00.

„În continuare se fac verific pentru identificarea autorului amenințării”, a adăugat reprezentantul Poliției Române.

CITEŞTE ŞI: Angajata unui centru pentru copii din Gorj, reţinută de poliţişti după ce a furat mâncarea din bucătărie

- Publicitate-spot_img

Sanatatenews.ro

Cautimasina.ro

Ziaristi.ro

Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri