AcasăACTUALMedicul Virgil Musta, acuzat de conflict de interese

Medicul Virgil Musta, acuzat de conflict de interese

spot_img

Șeful Secției Boli Infecțioase II în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara, Virgil Filaret Musta, este acuzat de conflict de interese de Agenția Națională de Integritate (ANI) pentru că ar fi încheiat un contract cu o firmă unde este asociat.

Potrivit ANI, medicul Virgil Musta este acuzat că la data de 20 iulie 2020, societatea comercială în cadrul căreia el și fratele lui dețin calitatea de asociat și funcția de medic primar, iar soția lui Musta deține funcția de medic specialist, „a încheiat un contract de prestări servicii medicale și actele adiționale aferente, cu spitalul în cadrul căruia Musta Virgil Filaret exercită funcția de șef secție, încălcând astfel prevederile art. 178, alin. (2) din Legea nr. 95/2006, coroborate cu prevederile art. 185, alin. (15) din același act normativ”, scrie Mediafax.

ANI arată că persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază: de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

CITEȘTE ȘI: Cresc iar ratele. BNR va urca dobânda cheie la 7% în şedinţa de marti, 10 ianuarie 2023, în lupta cu inflația

- Publicitate-spot_img

Sanatatenews.ro

Cautimasina.ro

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri