AcasăACTUALMașina medicului scandalagiu de la Spitalul Județean de Urgență Craiova, incendiată

Mașina medicului scandalagiu de la Spitalul Județean de Urgență Craiova, incendiată

spot_img

Maşina incendiată în data de 15 spre 16 iunie aparține medicului urolog Mugur Riza, demis de către conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova  în urma scandalurilor provocate.

Surse din cadrul anchetei susțin că medicul a declarat că în perioada respectivă nu se afla în oraș, ci la o conferință la Constanța.

Potrivit reprezentanților IPJ Dolj, persoanele care au anunțat faptul că iese fum din interiorul mașinii au reușit să stingă focul.


„În noaptea de 14/15 iunie, poliţiştii doljeni au fost sesizaţi prin numărul unic de urgenţa 112, cu privire la faptul că geamul unui autoturism, care se afla parcat pe o stradă din Craiova, a fost spart, iar din interiorul maşinii iese fum. În urma cercetărilor desfăşurate la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că incendiul ar fi afectat doar interiorul autoturismului, focul fiind stins de persoanele prezente la faţa locului” au transmis reprezentanții IPJ Dolj.

Poliţiştii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere prin incendiere, fiind desfăşurate cercetări în vederea identificării autorilor.

- Publicitate-spot_img
Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri