AcasăACTUALMașină incendiată într-o parcare din Craiova

Mașină incendiată într-o parcare din Craiova

spot_img

O mașină a fost incendiată, la sfârșitul săptămânii trecute, pe strada George Fotino din Craiova, polițiștii încercând acum să identifice persoanele care au dat foc autoturismului.

Potrivit reprezentanților IPJ Dolj, persoanele care au anunțat faptul că iese fum din interiorul mașinii au reușit să stingă focul.

„În noaptea de 14/15 iunie, poliţiştii doljeni au fost sesizaţi prin numărul unic de urgenţa 112, cu privire la faptul că geamul unui autoturism, care se afla parcat pe o stradă din Craiova, a fost spart, iar din interiorul maşinii iese fum. În urma cercetărilor desfăşurate la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că incendiul ar fi afectat doar interiorul autoturismului, focul fiind stins de persoanele prezente la faţa locului” au transmis reprezentanții IPJ Dolj.


Poliţiştii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere prin incendiere, fiind desfăşurate cercetări în vederea identificării autorilor.

- Publicitate-spot_img
Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri