Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a precizat că Ambasada României în Italia și Consulatul General al României la Trieste s-au autosesizat în urma informațiilor apărute în mass-media, cu privire la accidentul rutier care a avut loc luni pe autostrada A13, în dreptul orașului Padova, în care a fost implicat un autocar la bordul căruia se aflau 56 de cetățeni români, cu destinația România.
Reprezentanții misiunii diplomatice și ai oficiului consular au luat măsuri imediat, în regim de urgență, pentru a obține informații referitoare la cetățenia, identitatea, starea de sănătate a victimelor, precum și la circumstanțele producerii accidentului rutier.
CITEŞTE ŞI: Interpreta de muzică populară, Marina Bucosu, a încetat din viață
Un reprezentant al Consulatului General al României la Trieste s-a deplasat la Padova și se află în contact cu autoritățile competente, în vederea obținerii unor detalii suplimentare despre accident și pentru a acorda asistența consulară specifică în astfel de situații.
MAE precizează că șapte români, din care trei minori, au fost răniți în acest accident, fără a le fi pusă viața în pericol, și au fost transportați de urgență la spitale din apropiere, pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate. Ancheta autorităților italiene competente cu privire la circumstanțele producerii acestui incident este în desfășurare, potrivit g4media.ro.