Connect with us

LIFE

Tipuri de etichete autoadezive – cum să alegi corect!

Publicat

în

Etichetele autoadezive sunt etichete realizate cu un anumit tip de adeziv, numit autoadeziv sau adeziv sensibil la presiune. Un astfel de adeziv sensibil la presiune devine lipicios la temperatura camerei și are nevoie doar de presiunea unui deget pentru o lipire sigură și durabilă.

Câte opțiuni de etichete autoadezive sunt disponibile?

Etichetele autoadezive sunt disponibile în multe forme variate, însă cele mai obișnuite exemple includ etichete în coală, etichete în rolă (etichetele sunt pe o foaie de suport continuă) și etichete A4. Unele etichete sunt destinate utilizării cu imprimante, în timp ce altele sunt destinate pentru a fi scrise de mână sau pur și simplu lăsate goale. În general, etichetele autoadezive sunt alcătuite din trei straturi, și anume stratul superior sau extern, stratul mijlociu sau adezivul și stratul inferior adică foaia de susținere. Materialul exterior și adezivul se separă de foaia de suport pentru a se obține eticheta corespunzătoare. Etichetele autoadezive pot fi prevăzute cu straturi suplimentare care ajută la crearea unui aspect particular sau la îndeplinirea unei anumite funcții. https://www.labelshop.ro/ este specializat în etichete în rolă, etichete în coală, etichete de preț, etichete personalizate, precum și în etichete autoadezive care sunt proiectate pentru a fi utilizate cu imprimante standard cu laser și cu jet de cerneală.

Modalitatea de utilizare a etichetelor A4 este aproape nelimitată. Diferite aplicații necesită dimensiuni, materiale și / sau adezivi speciali pentru a se asigura că etichetele pot crea și pot menține o legătură adezivă în circumstanțele și cerințele unice ale respectivei aplicații. Iată de ce gama de etichete autoadezive este atât de extinsă – toți clienții trebuie să poată găsi o opțiune care se potrivește aplicației lor.


Dimensiunile și materialele etichetelor

Cele mai solicitate etichete sunt etichetele autoadezive A4, care reprezintă rezultatul împărțirii unei foi A4 într-un anumit număr de etichete, lăsând în același timp cât mai puțin material rezidual în jurul și între etichete. Dacă etichetele autoadezive A4 nu sunt ceea ce aveți nevoie, pentru alte întrebuințări puteți opta pentru etichete în rolă sau etichete în coală. Dacă aveți nevoie de dimensiuni personalizate, atunci trebuie să contactați un producător de etichete pentru a solicita dimensiuni de etichete personalizate.

Apoi, trebuie adus în discuție și faptul că etichetele sunt disponibile în diverse combinații de materiale și adezivi și fiecare combinație deține proprietăți potrivite pentru diferite aplicații. De exemplu, etichetele de hârtie reprezintă o opțiune de bază pentru aplicațiile generale, în timp ce etichetele sintetice dețin proprietăți specializate pentru aplicații mai solicitante, cum ar fi aplicațiile care necesită etichete transparente, etichete de sigilare sau etichete impermeabile. Gama ampla de etichete termice cuprinde și etichete inkjet. Imprimantele cu jet de cerneală dispersează cernelurile pe o suprafață, unde sunt parțial absorbite înainte de uscare. Pe de altă parte, imprimantele laser folosesc căldură și presiune pentru a aplica toner pe o suprafață. Prin urmare, puteți alege dintre etichete laser și etichete cu jet de cerneală pentru a obține cea mai bună calitate a imprimării. Pentru mulți clienți, aspectul este esențial, deci se justifică diversitatea opțiunilor de etichete colorate, etichete transparente, etichete cu finisaj lucios și etichete cu finisaj mat.

În ceea ce privește adezivii sensibili la presiune, aceștia sunt fie permanenți, fie detașabili. Adezivii permanenți creează legături adezive puternice care fac o etichetă să fie dificil de îndepărtat, în timp ce adezivii detașabili permit îndepărtarea cu ușurință a etichetei fără a deteriora suprafața și fără a lăsa reziduuri adezive. În funcție de natura întrebuințării, puteți opta pentru etichete permanente sau etichete detașabile, dar și pentru adezivi special concepuți pentru aplicații specifice. Exemple de adezivi includ adezivi de înaltă aderență care creează legături adezive puternice chiar și pe materiale neobișnuite sau pentru suprafețe curbate, adezivi pentru aplicații în aer liber, adezivi speciali pentru etichetele de sigiliu, adezivi pentru acele produse care trebuie depozitate în condiții de congelare, adezivi care se îndepărtează cu apă pentru recipientele refolosibile și adezivi detașabili, potriviți pentru etichetarea temporară a obiectelor fragile.


Print Friendly, PDF & Email

LIFE

Moment de tandrețe între doi tineri surprins de maşina Google Maps

Publicat

în

Google Maps a surprins într-un moment intim doi tineri din Constanța.

Mai exact, pe strada Amurgului din cartierul KM 4-5, cei de la Google Maps au surprins doi tineri ce se sărutau cu foc, în mașină, potrivit oradesibiu.ro.

Conform informaţiilor furnizate de Google, imaginile sunt din 2014. Chiar dacă tinerii au încercat să găsească o zonă liniştită pentru momentul lor intim, iată însă că au avut la rândul lor parte de o surpiză neaşteptată.


CITEȘTE ȘI: Motivul pentru care un bărbat a cerut-o de nevastă pe femeia care îl atacase cu un topor

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

LIFE

Colin Powell, idilă cu europarlamentarul român Corina Creţu. Mailuri dezvăluite de hackerul Gucifer

Publicat

în

Colin Powell, primul afro-american ajuns secretar de stat al SUA şi şef al Statului Major, a căzut victimă, în 2013 hackerului român Guccifer, care i-a făcut publică corespondența electronic cu eurodeputata Corina Crețu. Colin Powell a murit luni, 18 octombrie, la vârsta de 84 de ani, din cauza unor complicaţii provocate de COVID-19.

“Un trădător al patriei”, a scris hackerul Guccifer în 2013 pe pe wallul lui Powell pe Facebook, ataşând un link spre un drive Google cu e-mailuri primite de Powell de la Corina Creţu în perioada 2010-2011, prin contul său pe AOL, potrivit ziare.com.

„Te-am iubit atât de mult, atât de mulți ani. Ai fost cea mai mare iubire a vieții mele“, a fost unul dintre mesajele adresate lui Powell. Creţu îi scria, în 2010, în Ajunul Crăciunului, fostului secretar de stat american:


„Nu aş fi crezut că, la 43 de ani, pot plânge după un bărbat mai mult decât în adolescenţă“. Potrivit schimbului de e-mailuri, Corina Creţu părea în continuare îndrăgostită de Powell şi în 2011, când îi scria acestuia: „Nimeni nu-mi spune să merg la culcare. Vreau să te văd. Atât, nimic mai mult“.

În ajun de Ziua Îndrăgostiților, în 2011, tot Corina Crețu îi scrie: “Beau un pahar de vin cu mine, așa cum obișnuiai să-mi zici (…). Nici măcar o noapte nu merit din punctul tău de vedere? Până la ce punct vrei să mă vezi distrusă complet? Nu e cinstit, Colin, tu nu ești drept”, îi scrie europarlamentarul.

Fostul secretar de stat a afirmat că nu şi-a înşelat soţia, dar a recunoscut, însă, că e-mail-urile sunt reale. „A fost o prietenie care a devenit foarte personală, pe e-mail. Îmi trimitea fotografii frecvent. Multe fotografii de familie, de la reuniuni de familie, de la sedințe oficiale de lucru, de la căsătorie și niște poze în costum de baie… Niciodată nimic nepotrivit“, a spus Powel.


Oficialul american i-a cerut, totuși, Corinei Crețu să șteargă din contul de email mesajele care dau de înțeles că cei doi au împărtășit mai mult decât o prietenie.

Powell a declarat că a cunoscut-o pe Corina Crețu în timp ce era secretar de Stat al fostului preşedinte George W. Bush, iar ea era purtător de cuvânt al preşedintelui României Ion Iliescu, subliniind că s-au întâlnit personal “o dată sau de două ori”.

Powell mai declara în 2013 că e-mailurile “de natură foarte personală” cu Creţu au “încetat acum câţiva ani”. “Nu a existat nicio relaţie atunci şi nu există niciuna acum”, a subliniat Powell, adăugând că a păstrat legătura cu ea şi au continuat să fie “prieteni”. “Mă bucur că ea are o carieră de succes. Mă bucur că s-a căsătorit şi este fericită”, a mai spus Powell, citat de site-ului The Smoking Gun.com, care l-a întrebat la acea vreme despre corespondența dintre cei doi.

În calitate de general cu patru stele, Colin Powell a fost şeful Statului Major interarme în mandatul lui George H.W. Bush în timpul războiului din Golf din 1991, în urma căruia forţele conduse de SUA au alungat trupele irakiene din Kuweitul vecin.

Powell, un republican moderat şi pragmatic, a ocupat ulterior funcţia de secretar de stat în timpul preşedintelui George W. Bush.

Avocat al războiului din Irak, Powell a susţinut pe 5 februarie 2003, în faţa Consiliului de Securitate al ONU, o lungă alocuţiune privind armele de distrugere în masă deţinute de Irak, argumente care au fost folosite la justificarea invadării ţării.

Născut pe 5 aprilie 1937 în Harlem, Colin Powell a crescut la New York, unde a studiat geologia.

Powell şi-a început cariera militară în 1958. Mai întâi detaşat în Germania, el a fost apoi trimis în Vietnam în calitate de consilier militar al lui John F. Kennedy.

CITEȘTE ȘI: Motivul pentru care un bărbat a cerut-o de nevastă pe femeia care îl atacase cu un topor

 

 

 

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

LIFE

Motivul pentru care un bărbat a cerut-o de nevastă pe femeia care îl atacase cu un topor

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Rusia, a cerut-o de soţie pe femeia care l-a atacat cu un topor în casă. Inedita cerere în căsătorie a avut loc chiar în sala de judecată în care avea procesul pentru fapta comisă. Procuratura din Tomsk spune că femeia în vârstă de 67 de ani şi iubitul ei se certau constant din cauză că bărbatul „refuza să facă curat în apartament”.

„În timpul procesului, bărbatul a cerut-o de soţie pe acuzată şi s-au căsătorit. Din calitatea de soţ al acuzatei, el a cerut tribunalului să nu o condamne la închisoare”, a anunţat procurorul general al regiunii Tomsk, din care sunt cei doi.

„Femeia l-a atacat pe la spate pe bărbat în timp ce acesta se uita la televizor, lovindu-l de mai multe ori cu un topor în cap, coaste şi gât”, se arată în comunicatul procuraturii din Tomsk, prezentat de The Moscow Times, citat de adevărul.ro.


La momentul incidentului, bărbatul a încercat să-i convingă pe medicii şi pe poliţiştii care au ajuns la faţa locului că s-a rănit după ce a căzut accidental.

Tribunalul regional din Tomsk a declarat-o pe femeie vinovată de vătămare corporală deosebit de gravă, însă din cauza căsătoriei neaşteptate a celor doi, nu a putut decât să o condamne la trei ani de închisoare cu suspendare, fapta sa fiind pedepsită în Rusia cu 10 ani de închisoare.

Procurorii au mai precizat că sentinţa nu a intrat încă în vigoare, iar cei doi pot să depună încă apel.


CITEȘTE ȘI: Noul Superman va fi bisexual, anunţă creatorii benzii desenate

 

 

 

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.