AcasăLIFESlatina, 654 de ani de la prima atestare documentară

Slatina, 654 de ani de la prima atestare documentară

spot_img

Astăzi se împlinesc 654 de ani de la prima atestare documentară a Slatinei. La 20 ianuarie 1368 apare prima menţiune într-un document oficial a localităţii Slatina, deşi aceste meleaguri sunt locuite cu mult înainte de această dată.

- Publicitate -

Locuită încă din neolitic (5.500 a. Hr) cum o dovedesc numeroasele mărturii arheologice, Slatina este menționată intâia oară în hrisovul domnesc emis de Vladislav I (Vlaicu) la 20 ianuarie 1368 ca punct vamal.

Documentul scris în limba latină acorda privilegii comerciale negustorilor brașoveni, precizându-se că sunt scutiți „de toată vama noastră” de la Slatina.


„Această formulare indică existența vămii anterior anului 1368, poate din timpul voievodului Seneslau (1241-1247), după cum apreciază unii istorici. Astfel, Slatina este al treilea oraș ca vechime al țării, după Câmpulung și Curtea de Argeș, capitale ale Țării Românești, ceea ce reliefează importanța așezării”, notează istoricul Aurelia Grosu.

CITEŞTE ŞI: De ce au fost isterizate autorităţile comuniste de un stâlp în formă de cruce de la una din intrările în Casa de Cultură a Sindicatelor Slatina

- Publicitate-spot_img
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri