Connect with us

LIFE

Prinţul Philip, soţul reginei Marii Britanii, a decedat

Avatar

Publicat

în

Prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a încetat din viaţă, transmite Reuters, citat de stirileprotv.ro.

Prinţul Philip, în vârstă de 99 de ani, a părăsit pe 16 martie spitalul, la o lună după internare pentru o infecţie apoi o intervenţie cardiacă.

El a fost internat pe 16 februarie într-un spital privat din Londra, King Edward VII. În această perioadă, el a fost supus unei intervenţii, într-un alt spital londonez, pentru o problemă cardiacă preexistentă.


prințul philip externat
Getty

Prinţul Philip a fost internat patru zile în decembrie 2019 pentru a fi ţinut sub supraveghere şi pentru tratamentul unei afecţiuni anterioare. A fost externat în Ajunul Crăciunului şi dus la Sandringham pentru sărbătorile petrecute împreună cu regina.

El a suferit de mai multe boli de-a lungul anilor, fiind tratat şi de blocarea unei artere coronariene la spitalul Papworth din Cambridgeshire în decembrie 2011. Prinţul a mai fost în spital şi pentru o infecţie la vezică în iunie 2012, când a fost nevoit să lipsească de la Jubileul de diamant al reginei.


În anii următori, a fost tratat pentru probleme abdominale şi de auz. Toate aceste probleme medicale au dus şi la retragerea sa din viaţa publică în 2017.

Cel mai recent eveniment public la care a participat a avut loc în luna mai 2019. El a luat parte la nunta fiicei prinţilor de Kent, Lady Gabriella Windsor.

Viața Prințului Philip

Philip, duce de Edinburgh, conte de Merioneth şi baron de Greenwich, cunoscut şi sub numele Philip Mountbatten, s-a născut pe 10 iunie 1921 în Corfu, Grecia, şi a deţinut titlul de prinţ al Greciei şi Danemarcei. El este soţul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

Tatăl lui a fost prinţul Andrew al Greciei şi Danemarcei (1882-1944), unul dintre fiii regelui George I al Greciei. Mama lui a fost prinţesa Alice (1885-1969), fiica cea mare a lui Louis Alexander Mountbatten, marchiz de Milford Haven, şi a prinţesei Victoria de Hesse, o nepoată a reginei Victoria.

Atunci când prinţul Philip avea vârsta de 18 ani, unchiul lui, regele Greciei, a fost obligat să abdice, iar tatăl lui a fost expulzat din ţară, după Războiul greco-turc. Alături de părinţii şi cele patru surori ale lui, Philip a fugit din Grecia la bordul unui vas al armatei britanice.

După ce a ajuns în Marea Britanie, a fost trimis în Scoţia pentru a învăţa mai întâi la şcoala Gordonstoun, în apropiere de Elgin, iar apoi, din 1939, a studiat la Royal Naval College din Dartmouth, Anglia. Din ianuarie 1940 până la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, a luptat pentru Marina britanică în mai multe bătălii navale care au avut loc în Marea Mediterană şi în Oceanul Pacific.

Pe 28 februarie 1947, Philip a devenit cetăţean britanic şi a renunţat la drepturile sale la tronurile Greciei şi Danemarcei, adoptând totodată numele de familie al mamei sale, Mountbatten. În acea perioadă a cunoscut-o pe actuala suverană, pe atunci prinţesa Elisabeta. Căsătoria lor a avut loc la Westminster Abbey pe 20 noiembrie 1947. În ajunul nunţii regale, prinţul Philip a primit titlul de Alteţă Regală, alături de cele de baron de Greenwich, conte de Merioneth şi duce de Edinburgh. Primul copil al cuplului regal, prinţul Charles Philip Arthur George, s-a născut în 1948. El a fost urmat de prinţesa Anne Elizabeth Alice Louise (născută în 1950), prinţul Andrew Albert Christian Edward (născut în 1960) şi prinţul Edward Anthony Richard Louis (născut în 1964).

Prinţul Philip şi-a continuat serviciul activ în cadrul Marinei Regale, comandând fregata Magpie, până la ascensiunea pe tron a reginei Elisabeta a II-a pe 6 februarie 1952. Începând de la acea dată, prinţul a însoţit-o pe suverană în activităţile sale oficiale şi publice. A participat în medie la 350 de angajamente oficiale pe an în numele casei regale. În 1957 a primit titlul de prinţ al Marii Britanii, iar în 1960 numele lui de familie a fost combinat în mod oficial cu numele de familie al reginei, devenind Mountbatten-Windsor şi fiind atribuit de atunci membrilor cu ranguri mai mici în ierarhia familiei regale britanice.

Celebru pentru caracterul puternic, dar şi pentru gafele şi glumele sale mai puţin inspirate, alături de devotamentul lui faţă de coroana britanică, ducele de Edinburgh a exprimat adeseori în public opinii tranşante, plasând uneori în situaţii stânjenitoare o monarhie care încerca să renunţe la imaginea ei tradiţională şi excesiv de conservatoare.

Prinţul Philip s-a implicat şi în numeroase angajamente filantropice. A fost preşedintele World Wildlife Fund (WWF) din 1981 până în 1996, iar programul său International Award a permis unui număr de peste 6 milioane de tineri adulţi să participe la servicii comunitare, cursuri de dezvoltare a aptitudinilor manageriale şi activităţi fizice.

El a doborât în 2009 recordul de longevitate al consorţilor monarhilor britanici, deţinut până atunci de Charlotte, soţia regelui George al III-lea.

În 2011, pentru a sărbători momentul în care soţul ei a împlinit vârsta de 90 de ani, regina Elisabeta a II-a a acordat titlul de Lord Mare Amiral al Marinei Regale.

În mai 2017, Palatul Buckingham a anunţat că prinţul Philip, care a fost unul dintre cei mai activi membri ai casei regale, participând la peste 22.000 de apariţii individuale la diverse evenimente, urma să renunţe la angajamentele sale publice începând din luna august. Ultimul eveniment public individual al prinţului Philip datează din 2 august 2017. De atunci, el a continuat totuşi să o însoţească pe regina Elisabeta a II-a la aumite evenimente oficiale.

Cuplul regal a celebrat în noiembrie 2017 nunta de platină la Castelul Windsor, situat la 30 de kilometri de Londra. Clopotele de la Westminster Abbey, unde Philip şi Elisabeta s-au căsătorit în 1947, au răsunat cu acea ocazie timp de trei ore, în semn de omagiu adus cuplului regal.

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Libertatea: Alianța PNL – USRPLUS propune șef la TVR o ziaristă care a difuzat un interviu de promovare a unei vrăjitoare-tămăduitoare

Avatar

Publicat

în

Ramona Săseanu, de la TVR Craiova, este propunerea Alianței pentru poziția de președinte director-general al televiziunii publice. G4 Media a arătat că Săseanu a făcut în 2015 un interviu cu o vrăjitoare, cercetată mai apoi de poliție pentru înșelăciune. În interviu, audienței televiziunii publice i s-a explicat felul în care clarvăzătoarele vindecă boli.

Reportaje cu personaje diverse, care se declară ”vrăjitoare”, sunt întâlnite peste tot în lume. Validarea acestor personaje în probleme de sănătate publică este cu totul altceva.

În 2015, Ramona Săseanu a intervievat-o pe Vrăjitoarea Elena. Aceasta se recomandă pe parcursul dialogului drept ”vrăjitoare, tămăduitoare sau clarvăzătoare, cum doriți dumneavoastră să spuneți”. Interviul a fost difuzat pe TVR 3.

***

Ziarista nu îi pune nicio întrebare despre cum pretinde că îi vindecă pe oameni de boli. Angajata TVR Craiova îi ridică permanent mingi la fileu, elogiindu-i vrăjitoarei ”harul pe care îl aveți”.

La un moment dat, ziarista întreabă dacă, spre deosebire de interlocutoarea ei, ”există oameni care nu au aceste puteri și încearcă să păcălească oamenii?”.

***
Imediat, vrăjitoarea a scos un craniu translucid și a exemplificat de unde îi vine o parte a puterii ei.
”Aduceți și noutăți în ceea ce faceți, apar noutăți?”

Iată cum a decurs, în continuare, dialogul difuzat pe TVR 3 și reluat pe siteul publicației Ziarul de Ploiești.
-Cred oamenii în ceea ce faceți?
-Unii cred, alții nu. Exact ca la doctor. Unul m-a tratat, altul nu m-a tratat.
-Se întâmplă ca după o anumită perioadă oamenii să vină și să vă mulțumească pentru că problema a fost rezolvată?
-Cam 30%, da.
-Aduceți și noutăți în ceea ce faceți, apar noutăți sau totul e din ceea ce ați moștenit?
-Noutatea nu avem cum să aducem. E vorba de baltă, de vârtelniță și de cimitir.
Apoi, la rugămintea Ramona Săseanu, Vrăjitoarea Elena explică pe rînd fiecare dintre aceste metode: baltă, vârtelniță și cimitir, din care aflăm că uneori e nevoie de unirea puterilor a mai multor vrăjitoare.

Ce s-a întâmplat mai departe în interviu?

Citiţi continuarea pe Libertatea.ro

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

LIFE

Izvorul Tămăduirii. Semnificația acestei sărbători și tradițiile respectate de creștin-ortodocși

Octavia Hantea

Publicat

în

Izvorul Tămăduirii este o mare sărbătoarea închinată Maicii Domnului. Nu are dată fixe, fiind trecută în calendar în vinerea din Săptămâna Luminată. În această zi, în toate bisericile se oficiază slujbe de sfinţire a apei, Aghiasma Mică. Din bătrâni se spune că de Izvorul Tămăduirii este bine ca oamenii să se spele cu rouă şi să bea agheasmă, pentru a se feri de boli sau chiar pentru a se vindeca.

Sărbătoarea aminteşte de o minune petrecută în apropierea Constantinopolului. Conform tradiţiei, Maica Domnului i-a descoperit împăratului Leon cel Mare (457-474), înainte de urcarea sa pe tron, un izvor cu apă vindecătoare.

Împăratul Leon, mergând printr-o pădure, a întâlnit un orb rănit care îşi căuta drumul. Leon l-a luat de mână ca să-l conducă, dar, la cererea orbului de a-i da apă, a plecat să caute. Negăsind, a auzit glas Maicii Domnului care i-a indicat locul unde va găsi apă pentru a potoli setea orbului şi pentru a-i unge ochii lipsiţi de vedere. Urmând cele auzite, Leon a găsit izvorul, care s-a dovedit a fi tămăduitor. Orbul şi-a astâmpărat nu numai setea, dar şi-a recăpătat şi vederea. După ce a ajuns împărat, Leon a ridicat în acel loc o biserică, iar cu apa acelui izvor s-au vindecat mulţi bolnavi de-a lungul timpului.


Mai târziu, împăratul Justinian (527-565), care suferea de o boală grea, s-ar fi vindecat după ce ar fi băut apă din acest izvor. Ca semn de mulţumire, el a construit o biserică şi mai mare. Această biserică a fost distrusă de turci în 1453, la căderea Constantinopului.

De-a lungul timpului, apa acestui izvor ar fi vindecat multe boli şi ar fi tămăduit diferite răni şi suferinţe.

Conform tradișiei, de Izvorul Tămăduirii se curăţau şi se sfinţeau fântânile şi se găseau izvoare noi. Credinţa spune că fântânile sfinţite de Izvorul Tămăduirii nu vor seca în perioadele fără ploi.


Pe vremuri, se credea că cine lucra în această zi era lovit de o boală din care nu își mai revenea până la moarte.

Se spunea că femeile care lăsau în biserică, peste noapte, în joia din Săptămâna Luminată, un vas cu apă, și îl recuperau după slujba de vineri, aveau norocul de a se spăla cu acea apă de numeroase necazuri.

La Izvorul Tămăduirii, în unele zone ale ţării, tinerii adolescenţi fac legământul juvenil. Acesta se făcea, cu sau fără martori, în casă, în gradini sau în jurul unui copac înflorit.
Tinerii treceau prin mai multe momente rituale prin care faceau jurământul respectiv: pronunţarea cu voce tare a jurământului, schimbul colacului şi al altor obiecte cu valoare simbolică, de obicei o oală sau o strachină din lut, însoţite intotdeauna de o lumânare aprinsă, îmbrăţişarea frăţească, ospătarea cu alimente rituale şi dansul.

Etnograful Ion Ghinoiu menţionează ca în unele zone etnografice, ceremonia se repetă anual, la aceeaşi data, până la intrarea în joc a fetelor însurăţite şi băieţilor înfârtăţiţi. Persoanele legate, veri, văruţe, surate, fraţi de cruce etc., se întâlneau anual sau, după căsătorie, la Rusalii.

După încheierea solemnă a legământului, copii şi apoi oameni maturi îşi spuneau până la moarte surată, vere, fârtate, verişoară şi se comportau unul faţă de altul ca adevaraţi fraţi şi surori.

Se sfătuiau în cele mai intime şi grele probleme ivite în viaţă, îşi împărtaşeau tainele, nu se căsătoreau cu sora sau cu fratele suratei sau fârtatului, se ajutau şi se apărau reciproc chiar şi până la moarte.

Izvorul Tămăduirii. Această sărbătoare nu are dată fixă. Este trecută în calendar în vinerea din Săptămâna Luminată, adică prima zi de vineri care urmează după Paşti.

Sărbătoarea se referă la vindecarea unui orb după ce Fecioara Maria i-a spus împăratului bizantin Leon I să-l ducă să se spele cu apa dintr-un izvor de lângă Constantinopol. Ulterior, pe acel loc, împăratul Leon a ridicat o biserică, aceasta primind hramul “Izvorul Tămăduirii”.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

LIFE

1 Mai muncitoresc – de la sărbătoarea capitalistă, la defilările comuniste

Avatar

Publicat

în

Ziua internaţională a muncii, cunoscută şi sub denumirile de Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, este sărbătorită, anual, la data de 1 mai.

Ziua muncii îşi are originea în Statele Unite. În 1884, în cadrul Convenţiei naţionale de la Chicago, Federaţia Organizaţiilor Meşteşugăreşti şi a Uniunilor Sindicale (care a devenit mai târziu Federaţia Americană a Muncii) a iniţiat introducerea unei rezoluţii care stipula ca durata unei zile legale de muncă să aibă opt ore sau săptămâna de lucru să aibă 48 de ore. Muncitorii aveau dreptul doar la o singură zi de odihnă pe săptămână, arată https://www.calagenda.fr/. În anul următor, Federaţia şi-a reiterat proclamaţia declarând că aceasta va fi susţinută de greve şi demonstraţii.

La 1 mai 1886, muncitori de pe tot cuprinsul Statelor Unite au mărşăluit pentru a-şi susţine cauza. Cea mai mare demonstraţie a avut loc la Chicago, unde au participat aproximativ 90.000 de muncitori, dintre care circa 40.000 se aflau în grevă. Însă, trei zile mai târziu, în Piaţa Haymarket din Chicago, unde numărul greviştilor ajunsese la peste 65.000, lucrurile au escaladat şi poliţia a intervenit cu brutalitate. S-au înregistrat morţi şi răniţi.


Revendicările muncitorilor din Statele Unite au ajuns în Franţa în 1889, cu ocazia centenarului revoluţiei franceze. La primul Congres al Internaţionalei a II-a întrunit la Paris, la 20 iulie 1889, s-a stabilit ca la data de 1 mai să fie sărbătorită Ziua internaţională a muncii, cu acest prilej fiind organizate demonstraţii pentru a marca evenimentele tragice de la Chicago dar şi de a determina autorităţile să accepte ziua de lucru de opt ore, se arată pe https://maitron.fr/. Între 1890 şi 1891 au avut loc manifestaţii atât în SUA dar şi în mai multe ţări europene.

În Franţa, la 1 mai 1891, ciocnirile dintre muncitori şi forţele de ordine au dus la zece decese. Cererile erau simple: “8 ore de muncă, 8 ore de timp liber, 8 ore de somn”. Începând din 1919, 1 mai a devenit zi de sărbătoare publică, la această dată fiind ratificată săptămâna de 48 de ore, cu 6 zile lucrătoare. Eliminată temporar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial de către mareşalul Pétain, 1 Mai a redevenit sărbătoare publică în 1947, conform https://www.calagenda.fr/.

Ziua internaţională a muncii a fost recunoscută drept un eveniment anual, oficial, la cel de-al doilea Congres al Internaţionalei a II-a din 1891, de la Bruxelles. De atunci, an de an, la 1 Mai, muncitorii au avut prilejul să-şi exprime public cererile privitoare la condiţii mai bune de muncă şi la salarii decente, potrivit http://indiatoday.intoday.in/.


Preşedintele american Grover Cleveland (1885-1889; 1893-1897), îngrijorat de ameninţarea politică a acestei sărbători create de socialişti, a decretat în 1894, ca Ziua muncii să fie marcată în prima zi de luni a lunii septembrie. Preşedintele Dwight D. Eisenhower (1953-1961) a continuat aceeaşi politică, declarând această zi drept Ziua loialităţii în SUA, potrivit https://yeu.ca/. Şi Canada sărbătoreşte Ziua muncii, începând din 1894, în prima zi de luni a lunii septembrie, conform https://www.thecanadianencyclopedia.ca/.

În România, ziua de 1 Mai a fost marcată, începând din 1890, prin organizarea de petreceri câmpeneşti. Primele demonstraţii muncitoreşti organizate la noi în ţară au avut loc în 1945, la Bucureşti, iar ultimele s-au desfăşurat în 1971. După 1990, această zi este sărbătorită prin organizarea de concerte, plimbări cu bicicleta, ieşiri la iarbă verde, diverse activităţi festive, concursuri pentru copii etc.

Ziua de 1 Mai este zi nelucrătoare în cele mai multe state, între care şi România. Pe de altă parte, în multe alte ţări, Ziua internaţională a muncii este prilejul perfect folosit de sindicatele mai multor categorii profesionale de a face cunoscute revendicările lor sociale sau profesionale. Agerpres

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.