AcasăLIFEO carte în memoria regretatului Ioan Smedescu, lansată la Slatina

O carte în memoria regretatului Ioan Smedescu, lansată la Slatina

spot_img

Volumul „Ioan Smedescu, hedonistul bine temperat”, editat de  Editura ALANA și Asociația Culturală „NICOS ART”, va fi lansat joi, de la ora 17.00, în cadrul unui eveniment care se desfăşoară la Biblioteca Județeană „Ion Minulescu” din Slatina.

- Publicitate -

Volumul cuprinde texte scrise, în amintirea regretatului poet, editor și tipograf Ioan Smedescu, de oameni de cultură, profesori, prieteni, cunoscuți ai artistului plecat prematur dintre noi, precum și imagini inedite cu el.

Cartea a părut la Editura ALANA din Slatina, cu sprijinul Asociației Culturale „NICOS ART”.


Ioan Smedescu, născut la 3 septembrie 1954, în Cocorăști, comuna Pleșoiu, județul Olt. A absolvit cursurile actualului Colegiu Național „Radu Greceanu” din Slatina și Facultatea de Management, Inginerie Economicã în Agriculturã si Dezvoltare din cadrul USAMV Slatina.

Este unul dintre cei mai cunoscuți iubitori ai cuvântului scris. Și nu a slujit cuvântul doar din postura de scriitor. A fost unul dintre primii tipografi și editori privați din Slatina și din Olt după 1990, dar și un făcător de reviste culturale. O perioadă a făcut și o emisiune culturală la un post local de televiziune, iar în perioada de până în 1989 a slujit și radioul. A fost și profesor la Colegiul Economic „PS Aurelian” Slatina, unde a predat Alimentația publică.

Este semnatarul mai multor cărți de poezie și unul dintre membrii generației de artiști consacrați din Olt care reprezenta și boema culturală înainte și după 1989.


În ultimii ani era un împătimit al istoriei, căutând izvoare neștiute la temelia istoriei locale și naționale.

Inima lui a încetat să mai bată în dimineața zilei de 30 iulie 2020, lăsând neterminate diverse proiecte culturale la care lucra.

CITEŞTE ŞI: Legendă a şahului, profesorul Nicolae Bădiţă din Olt a încetat din viaţă

- Publicitate-spot_img
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri