AcasăLIFEGALERIE FOTO | În ce stadiu sunt lucrările de restaurare a Casei...

GALERIE FOTO | În ce stadiu sunt lucrările de restaurare a Casei Fântâneanu din Slatina. Parte din istoria oraşului, readusă la viaţă

spot_img

Casa Fântâneanu, parte a istoriei Slatinei, este aproape de a fi readusă la frumuseţea din trecut printr-un proiectul al CJ Olt, finanţat cu fonduri europene.

- Publicitate -

Istoricul Aurelia Grosu a postat pe pagina sa de Facebook mai multe fotografii cu progresul lucrărilor de restaurare.

În valoare aproximativ două milioane euro, proiectul este finanţat în cadrul Programului Operational Regional 2014-2020, Axa prioritară 5 – Îmbunătățirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural.


Finanţarea a fost accesată de Consiliul Judeţean Olt, în parteneriat Episcopia Slatinei şi Romanaţilor.

Casa Fântâneanu a fost construită în prima jumătate a secolului XIX şi a aparţinut familiei cu acelaşi nume din Slatina, ai cărei membri au deţinut importante funcţii în viaţa publică a oraşului. Stăpânind numeroase proprietăţi, între care în judeţul Olt moşiile Perieţi, Stoicăneşti şi Făgeţelu, boierii Fântâneni se înscriu la loc de cinste între boierii filantropi ai Oltului. Casa Fântâneanu, devenită Azilul „Elena Fântâneanu”, arată viaţa şi gustul pentru frumos al acestei familii.

De-a lungul anilor, imobilul-monument istoric a servit drept sedii pentru Prefectura Judeţului Olt sau Direcţia Agricolă.


CITEŞTE ŞI: Noi fonduri europene prin programe transfrontaliere, atrase în Olt. Ce proiecte pregăteşte CJ

- Publicitate-spot_img
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri