Connect with us

LIFE

Emisiunea ,,Survivor” se mută pe Pro Tv. De când se va difuza

Publicat

în

Pro TV a anunţat oficial achiziţia formatului emisiunii Survivor, difuzat până vara trecută de postul Kanal D.

Pe lângă formatul emisiunii, Pro TV a preluat de la Kanal D şi prezentatorul emisiunii, pe Daniel Pavel, scrie paginademedia.ro.

Paginademedia.ro a anunţat mutarea emisiunii încă de la jumătatea lunii trecute, însă la momentul respectiv reprezentanţii Pro TV spuneau că nu comentează „speculaţii apărute în presă”.


Show-ul va fi produs de aceeaşi companie din Turcia alături de care a colaborat şi Kanal D, Acun Media, cea care produce formatul pentru mai multe ţări, printre care Turcia, Grecia şi Mexic.

„Ne bucurăm să anunţăm că în 2022 vom adăuga acest format incredibil în portofoliul nostru de programe. Survivor este deja un show de scucces în România, dar vom adăuga la semnătura puţin din ceea ce înseamnă PRO TV, ceea ce reprezintă garanţia divertismentului de cea mai înaltă clasă”, a spus Antonii Mangov, Director de Programe PRO TV.

Despre formatul Survivor: concurenţii sunt împărţiţi în două triburi care luptă zi de zi în provocări pentru imunitate şi alte avantaje. După fiecare luptă pentru imunitate, o echipă este nevoită să-şi elimine unul dintre membri.


Pro TV a mai încercat în trecut să facă formatul Survivor, difuzat sub denumirea de Supravieţuitorul. În 2016, postul a produs emisiunea în Filipine, cu Dragoş Bucurenci prezentator, însă show-ul a fost un eşec în audienţe.

La scurt timp de la debut, show-ul de aventuri a fost depăşit de concurentul de la acea vreme, Chefi la Cuţite de pe Antena 1. Astfel că, în mai puţin de o lună, emisiunea a fost mutată de la ora 20.30, la 22.00, fiind înlocuită cu filme.

CITEȘTE ȘI: Amenajări interioare în 2021. Ce sfaturi dau designerii din Suceava?

Print Friendly, PDF & Email

LIFE

Tradiții și obiceiuri de Moș Nicolae. Ce cadouri nu este bine să oferim

Publicat

în

Moș Nicolae este așteptat să vină cu daruri peste câteva ore, în noaptea de duminică spre luni, 6 decembrie. Copiii din toată țara își lustruiesc în această seară ghetuțele pe care le vor pune fie la ușă, fie la fereastră, în speranța că Sfântul va fi mulțumit de cât de cuminți au fost și le va pune acolo un cadou. 

Ziua de 6 decembrie este ziua Sfântului Nicolae, unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinătăţii, considerat ocrotitorul copiilor, în special al celor săraci, dar şi al marinarilor, al brutarilor, al fetelor nemăritate şi al celor acuzaţi pe nedrept. Cu o seară înainte, pe 5 decembrie, copiii îşi lustruiesc ghetuţele, aşteptându-l pe Moş Nicolae, care va trece pe la ei să le aducă daruri și mai ales dulciuri, scrie Digi24.


Una dintre cele mai cunoscute legende despre Moș Nicolae este povestea celor trei fete sărace, care, neavând zestre, nu puteau să se căsătorească și urmau să fie vândute de tatăl lor unor bărbați înstăriți. Se spune că Sfântul Nicolae, aflându-le durerea, le-a aruncat fiecăreia pe geam, într-o noapte, câte un săculeț cu bani. Săculeții au căzut fie în ciorapii puși la uscat, fie în ghete. De aici este obiceiul ca darurile de Moș Nicolae să fie puse în ghetuțe.

Tradiţia darurilor primite de la Moş Nicolae are origini vechi – din vremea unui personaj legendar, care a existat cu adevărat. A fost un episcop cu mare credinţă în Dumnezeu, care a trăit în secolul al IV-lea – Nicolae din Myra-Lichia (undeva, pe meleagurile Turciei de astăzi), căruia îi sunt atribuite numeroase fapte bune faţă de oamenii săraci ori necăjiţi. Provenind dintr-o familie înstărită, la moartea părinţilor săi, el şi-a dăruit întreaga avere celor nevoiaşi.

Legenda lui Moș Nicolae s-a răspândit în toată lumea și în fiecare țară are propriile caracterisitici și tradiții. În Europa, în secolul al XII-lea, ziua Sfântului Nicolae a devenit ziua darurilor și a activităților caritabile.


Sfântul Nicolae este cunoscut drept ocrotitor al celor acuzaţi pe nedrept, al comercianţilor şi al călătorilor, al fetelor nemăritate şi al mireselor şi, în mod special, al copiilor mici. Se spune că în această zi în care este cinstit el i-a apărut în vis Sfântului Împărat Constantin cel Mare, cerându-i să-i ierte pe trei tineri nevinovaţi care urmau a fi omorâţi a două zi. Înspăimântat de această viziune, împăratul i-a eliberat.

Aproape în toate aceste intervenţii ale Sfântului Nicolae se vede că cei ajutaţi sunt persoane tinere şi probabil din acest motiv Sfântul Nicolae a fost tratat şi cinstit ca un mare ocrotitor al tinerilor.

Cine a fost Sfântul Nicolae

Luni, 6 decembrie, Biserica îl pomeneşte pe Sfântul Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, cinstit de toată creştinătatea, pentru că este sfântul iubirii. A fost un om de o foarte mare cultură teologică, o autoritate în domeniu şi un om cu un profil moral model. Din acest motiv, adesea este pus alături de apostoli.

Personalitatea sa cumulează trei elemente principale: ascetismul sirian, nobleţea romană şi inteligenţa greacă. Pentru multa sa bunătate a fost ales arhiereu, iar pentru dreapta sa credinţă a fost prins şi întemniţat împreună cu alţi creştini, primind de la Dumnezeu darul facerii de minuni.

Tradiţia Bisericii consemnează faptul că Sfântul Nicolae s-a născut într-o familie bogată, în localitatea Patara, în provincia Lichia, din partea asiatică a Turciei de astăzi.

Încă din copilărie s-a remarcat prin purtarea aleasă, post şi viaţă duhovnicească intensă. A studiat la cele mai bune şcoli, iar în bisericile în care intra uimea pe toţi prin blândeţe şi nobleţe sufletească. Întrucât unchiul său era episcop la Patara, Nicolae a stat o vreme la Mănăstirea Patara, unde a devenit preot.

După moartea părinţilor săi, Nicolae a renunţat la toată averea pe care aceştia i-au lăsat-o, împărţind-o săracilor şi plecând în pelerinaj în Ţara Sfântă. Când s-a întors de la Locurile Sfinte, a mers la Mănăstirea Sionului, întemeiată de unchiul său. Apoi s-a reîntors în cetatea Mira, pentru a trăi între oameni.

După moartea arhiepiscopului Mirei Lichiei – astăzi un mic sătuc sub un alt nume, în Turcia – Sfântul Nicolae a fost ales în fruntea acestei eparhii, în urma unei minuni. Se spune că Sfântul Nicolae a vindecat mulţi bolnavi şi demonizaţi. El a salvat Mira Lichiei de foamete, arătându-se în vis unui negustor italian pe care l-a îndemnat să vină să-şi vândă grâul în cetatea Mirei.

Nu se ştie cu exactitate anul în care Sfântul Nicolae a plecat la Hristos, unele surse indicând anul 340, altele 350.

În anul 1087, de frica expansiunii musulmane, moaştele sale, care rămăseseră în Mira Lichiei, au fost transferate la Bari, în Italia, unde sunt îngropate într-o criptă.

Din acest mormânt, săpat la aproximativ doi metri sub pământ, pentru că au vrut să fie protejate de eventualele invazii sau profanări, se spune că izvorăşte un lichid incolor (un fel de aghiasmă, un mir mai fluid), care se numeşte Mana sau Santa Mana. O dată pe an, episcopul locului face o slujbă şi extrage cu o seringă această Santa Mana, pe care o amestecă cu apă, o binecuvântează şi apoi o împarte credincioşilor.

Nuielușa lui Moş Nicolae. Tradiţii şi obiceiuri ale acestei sărbători

În popor se crede că de Sfântul Nicolae începe iarna cu adevărat. În această zi, Moşul îşi scutură barba sură şi începe să ningă. Iar dacă nu ninge, înseamnă că Sfântul Nicolae a întinerit.

În fiecare an, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii ştiu că trebuie să-şi lustruiască ghetuţele sau cizmuliţele deoarece Mos Nicolae va veni pe la ei să le aducă daruri.

Copiii mai neascultători primesc lângă dar şi o nuieluşă să le aducă aminte că trebuie să asculte de părinţii şi bunicii lor.

Conform tradiţiilor populare, Moş Nicolae apare pe un cal alb, făcând astfel trimitere la prima zăpadă care cade la începutul iernii, îi ajută pe toţi cei nevoiaşi, orfanii şi văduvele, este stăpânul apelor şi salvează corăbierii de la înec, îi protejează pe soldaţi pe timp de război.

Tot în popor se spune că, în nopţile sfinţite de sărbători, când cerurile se deschid şi pentru noi, preţ de o clipă Sfântul Nicolae poate fi văzut stând în dreapta Domnului.

Un alt obicei de Sfântul Nicolae spune că în această zi nu se oferă drept cadou obiecte ascuțite, obiecte de culoare neagră, dar nici produse de machiaj sau bijuterii, întrucât acestea ar aduce ghinion posesorului.

Cei care își sărbătoresc onomastica primesc mesaje de Sf. Nicolae sau urări de la mulți ani în ziua de 6 decembrie.

CITEȘTE ȘI: Sfaturi de la directorul ANPC privind alegerea cadourilor pentru sărbători

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

LIFE

„Spiridușul Mesager”, campanie de Crăciun a Primăriei Caracal

Publicat

în

Anul acesta, Primăria Caracal inițiază campania „Spiridușul Mesager”, un îndemn către cei care își propun să fie o rază de bucurie și liniște pentru semenii lor.

„Fii Moş Crăciun pentru cei care implicarea ta aduce miracolul sărbătorilor” este mesajul municipalităţii într-un an în care soliditaritatea și unitatea au fost cuvintele de ordine.

Pentru detalii, cei interesați să se alăture campaniei pot suna la 0767.030.477.


„Primăria, ca și anul trecut, va veni cu surprize în preajma Crăciunului când ne vom reîntâlni cu toții în jurul  bradului amplasat și decorat de sărbătoare în fiecare cartier al orașului nostru”, a declarat primarul Ion Doldurea.

CITEŞTE ŞI: FOTO | Fostul sediu BNR din Slatina devine judecătorie. Se lucrează la finisajele interioare

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

LIFE

FOTO | Fostul sediu BNR din Slatina devine judecătorie. Se lucrează la finisajele interioare

Publicat

în

Transformarea fostului sediu BNR din Slatina în judecătorie este aproape gata, potrivit arhitectului Sever Mitrache.

Sursa citată susţine că, anul viitor, lucrările vor fi finalizate. În prezent se lucrează la finisajele interioare.

„Acum, stadiul lucrărilor este bun. Este o lucrare care se face greu pentru că e mare şi se face pe bani puţini. Este un veşnic dialog între constructor şi CNI, astfel încât să poată să iasă lucrarea şi nici constructorul să nu aducă bani de acasă. Casa este salvată, se lucrează la interioare, la finsaje”, a declarat Sever Mitrache.


CITEŞTE ŞI: Cula Călăţeanu din Piatra-Olt, restaurată cu ajutorul unui ONG local (FOTO&VIDEO)

Reputatul arhitect a ţinut să precizeze şi care a fost raţionamentul pentru extinderea clădirii existente cu un imobil nou.

„La fostul sediu BNR am decis să facem această extindere vitală pentru funcţionarea imobilului. Fără extinderea care înseamnă toată secţia de penal a unei judecătorii de municipiu reşedinţă de judeţ, această casă n-ar fi funcţionat. (…) Dacă această casă era așa de bună așa cum e, întrebarea este de ce a lăsat-o banca şi a dat-o primăriei, de ce a lăsat-o primăria şi a dat-o judecătoriei şi de ce atunci când ne-am dus la avizare la Ministerul Dezvoltării şi la Ministerul Justiţiei şi le-am spus cât costă şi ce presupune restaurearea acestei case, s-a pus problema, la un momentat, ca mai bine să fie cumpărată clădire nouă pentru a nu se complica. Dacă nici judecătoria n-o lua, s-ar fi degradat şi era mult până începea să plouă în interior. Atunci am fi vorbit de conservarea ruinei nu de reabilitare”, a conchis acesta.


Investiţie de peste 10 milioane lei

Lucrările de reabilitare sunt desfăşurate în cadrul Programului Naţional de Consolidare a infrastructurii instanţelor de judecată aflate în municipii reşedinţă de judeţ, derulat prin Compania Naţională de Investiţii (CNI) din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Valoare totală a investiţiei se ridică la 10.032.519,8 lei.

Scurt istoric

Clădirea monument istoric, din zona Centrul Istoric al oraşului, cândva sediul Băncii Naţionale a României, se află din anul 2006 în patrimoniul Primăriei Slatina. Construită în anul 1908, clădirea era, la acea vreme, cea mai reprezentativă bancă din Slatina, Banca Uniunii Agricole, Comerciale şi Industriale. Ulterior, a devenit Sucursala Olt a Băncii Naţionale a României, până în septembrie 2000, când a fost desfiinţată. De atunci, ani la rândul, în imobil a funcţionat, în perioadele scrutinelor electorale, Biroul Electoral Judeţean.

Din 2004, clădirea figurează ca monument istoric în lista Ministerului Culturii.

În 2015, Primăria Slatina a făcut un schimb de imobile cu Ministerul Justiţiei. Astfel, Guvernul a primit fostul sediu BNR, unde va amenaja spaţii de judecată, iar actualul sediu al Judecătoriei Slatina va fi preluat de municipalitate, care va muta acolo mai multe direcţii din subordine.

CITEŞTE ŞI: Clădire-monument istoric din Slatina, restaurată cu fonduri europene. Când va fi gata Casa Fântâneanu

 

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.