Connect with us

LIFE

Copiilor cărora li se citesc regulat povești li se dezvoltă creierul mai rapid, potrivit unui studiu

Publicat

în

Copiii cărora li se citesc frecvent povești și care nu au acces la ecranele televizoarelor, computerelor sau telefoanelor mobile, în primii cinci ani de viață, au o dezvoltare mai rapidă a creierului. La această concluzie a ajuns un nou studiu realizat de cercetătorii americani și citat de cnn.com.

Cercetarea este prima care furnizează și dovezi neurobiologice ale beneficiilor potențiale ale cititului și ale efectului negativ pe care îl au ecranele asupra dezvoltării creierului preșcolarului.

Copiii care au parte de mai multe experiențe care îi stimulează, ce ajută creierul să se organizeze, vor avea un avantaj uriaș atunci când vor ajunge la școală, a spus medicul coordonator John Hutton.


La studiu au participat 47 de copii sănătoși, cu vârste între trei și cinci ani, care nu mergeau la grădiniță.

Materia cenușie din creier conține majoritatea celulelor care comandă corpului ce să facă. Substanța albă este țesutul cu aspect albicios ce face parte din sistemul nervos central (măduva spinării și encefal) și conține axonii, respectiv prelungirile celulelor ner­voase și celulele țesutului interstițial numit nevroglie, care are rol de hrănire și protecție. Substanța albă este importantă pentru că asigură influxul nervos de la un centru nervos la altul sau între un centru nervos și un nerv. Creșterea nivelului de substanță albă și organizarea acesteia sunt extrem de importante pentru capacitatea creierului de a comunica cu restul organismului, mărind capacitatea de a învăța și asigurând o bună funcționalitate. Fără un sistem de comunicare bine dezvoltat, capacitatea de procesare a creierul încetinește și are de suferit.

În cazul copiilor care erau expuși la ecrane mai mult de o oră pe zi, zonele responsabile de învățare în materia albă erau subdezvoltate și mai puțin organizate.


La naștere, numărul neuronilor este cel mai mare comparativ cu restul vieții, iar, în funcție de stimuli – comunicare, iubire, îmbrățișare, plimbat, citit -, conexiunile între neuroni sunt întărite, spune Hutton. În lipsa unor stimuli, neuronii mor, a mai spus acesta. Chiar dacă se modifică și învață la toate vârstele, ceea ce se întâmplă în primii cinci ani ai vieții este hotărâtor pentru dezvoltarea creierului.

În afară de imaginile obținute prin rezonanță magnetică, participanții la studiu au fost supuși unor teste cognitive. Copiii care aveau acces la ecrane mai mult de o oră zilnic au avut rezultate mai proaste, inclusiv privind limbajul expresiv și capacitatea de a numi rapid obiecte.

Hutton spune că este important cititul în sine, regulat, decât tipul de poveste. Medicul sfătuiește părinții să nu mai caute cartea perfectă, ci pur și simplu să le citească frecvent celor mici. digifm.ro

Print Friendly, PDF & Email

LIFE

Amendă de 3.000 de lei pentru un bărbat care a sunat la 112 pentru a reclama o prostituată, fiind nemulțumit de prestația acesteia

Publicat

în

Un bărbat din Botoșani a sunat la 112 pentru a reclama faptul că este nemulțumit de serviciile unei prostituate. În urma apelului, polițiștii au ajuns la adresa indicată, dar rezultatul sesizării nu a fost tocmai cel scontat. Astfel, polițiștii i-au amendat pe ambii protagoniști, sancțiunile aplicate fiind pe măsură.

Scenele s-au petrecut la o pensiune din municipiul Botoșani, când, întors recent în țară, după ce a muncit în străinătate, un bărbat a închiriat o cameră pentru o noapte. Era sâmbătă seara, iar botoșăneanul spera să petreacă câteva ore în compania a două prostituate. A pus la bătaie aproape 1.000 de euro, atât pentru cazare, cât și pentru „tratație”, după care a apelat și la serviciile a două „escorte”.

Duminică dimineață, imediat ce a expirat înțelegerea cu privire la serviciile sexuale, cele două escorte au dorit să primească sumele de bani promise. Nemulțumit de prestația uneia dintre ele, botoșăneanul a intenționat să-i ofere mai puțin, iar de aici au început discuțiile. Și, ca să îi arate tinerei că nu glumește, bărbatul a pus mâna pe telefonul mobil și a sunat la 112 relatând cele întâmplate, potrivit ziaruldeiasi.ro.


Forțele de ordine au reacționat, dar nu în modul în care se aștepta bărbatul. Astfel, după ce echipajul de poliție a ajuns la pensiunea cu pricina, primul sancționat a fost chiar apelantul, care a fost amendat pentru apelarea abuzivă a serviciului unic pentru apeluri de urgență 112, după care a urmat escorta, care a fost sancționată pentru atragerea de persoane, în locuri publice, în vederea practicării de raporturi sexuale.

„Bărbatul a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 3.000 de lei, iar tânăra cu o amendă în valoare de 1.500 de lei”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.

Polițiștii atrag atenția că apelarea nejustificată a serviciului 112 reprezintă o contravenție care se poate lăsa cu amenzi considerabile.


CITEȘTE ȘI: Viorica de la Clejani, Elena Merișoreanu și Sorin Oprescu internați la spital după ce au luat COVID-19

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

LIFE

Viorica de la Clejani, Elena Merișoreanu și Sorin Oprescu internați la spital după ce au luat COVID-19

Publicat

în

Viorica de la Clejani a fost internată în urmă cu o săptămână la Institutul „Matei Balş” după ce a fost confirmată cu COVID-19. De asemenea și Elena Merişoreanu şi fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, sunt internaţi la același spital, infectați cu COVID-19.

După ce s-a aflat public că are coronavirus, Viorica de la Clejani, a transmis de pe patul de spital că acum se simte bine şi îşi roagă fanii să meargă la spital încă de la primele simptome aşa cum a procedat şi ea.

”Dragii noştri prieteni, vă mulţumesc pentru grija pe care mi-o purtaţi! Să vă ţină Dumnezeu sănătoşi! Sunt bine, am o formă uşoară, Slavă Domnului, iar medicii sunt de părere că mă voi recupera rapid! Îi mulţumesc lui Dumnezeu, Ioniţă şi copiii noştri sunt sănătoşi! Ca orice om civilizat şi conştient de pericol m-am prezentat la spital încă de la primele simptome, am luat boala din pripă şi parcursul este unul optimist. Vă rog şi pe voi să procedaţi la fel, să mergeţi cu toată încrederea şi să solicitaţi ajutor medical în timp util!”, a transmis Viorica de la Clejani, potrivit Adevărul.ro.


Cântăreaţa le-a mulţumit şi medicilor pentru îngrijirile medicale primite şi a mai spus că se simte din ce în ce mai bine şi speră să poată reveni curând la evenimente.

,,Ţin să mulţumesc medicilor de la Institutul Matei Balş care mă monitorizează, sunt profesionişti adevăraţi şi oameni cu suflet! Respect! Având în vedere că starea mea evoluează spre bine, după o scurtă perioadă de recuperare, ne vom vedea sănătoşi şi voioşi la evenimente! Până atunci, să vă ţină Dumnezeu în paza Lui şi să vă dea sănătate şi o vacă bună cu lapte! Cu prietenie şi gând bun, aceeaşi Viorica de la Clejani”, se mai arată în mesajul artistei.

CITEȘTE ȘI: Copil în vârstă de o lună, mort în condiţii SUSPECTE, într-o comună din Dolj. Poliţiştii au deschis un dosar penal


 

 

 

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

LIFE

Festivalul „Oltenii şi Restu’ Lumii” revine la Slatina, în weekendul 24-26 septembrie. Actorul Eugen Cristea, invitat de onoare

Publicat

în

Actorul Eugen Cristea este personalitatea din acest an a Festivalului „Oltenii & Restu’ Lumii”, care se desfăşoară în perioada 24-26 septembrie, la Slatina.

Festivalul a fost reluat în acest an, după ce în 2020 organizarea evenimentului a fost suspendată din cauza pandemiei de SARS-CoV2.

Totul va începe vineri, 24 septembrie, în Parcul Tineretului, cu Vama Oltenească (ora 11 şi ceva) şi primirea invitaţilor. Tot în această locaţie va fi inaugurat şi Târgul Meşteşugarilor (ora 13.13), Târgu „Bucătăria tradiţională românească”, dar şi Mustăria „La Căţaua Leşinată”.


Tot vineri este programată şi deschiderea „butoiului cu vin şi glume”, eveniment moderat de actorul Andrei Duban.

CITEŞTE ŞI: Primăria Slatina aşteaptă undă verde de la Guvern pentru construirea creşei de 110 locuri. Moţ: Sperăm ca, în două luni, să avem răspunsul

Evenimentul continuă cu călcarea strugurilor, atribuirea de funcţii şi (i)responsabilităţi, şi cu concursuri ad-hoc de glume şi epigrame.


În paralel, la Biblioteca Judeţeană „Ion Minulescu” şi la Galeria „Artis” vor avea loc lansări de carte şi expoziţii de caricatură.

Tot vineri, este programată piesa de teatru „Toţi banii merg la Lola”, la Centrul Cultural „Eugen Ionescu” – ora 19.19.

Seara se încheie cu un concert al ansamblurilor invitate, în Parcul Tineretului.

Festivalul continuă sâmbătă şi duminică.

„În cadrul celei de-a XXVI-a ediții, care se va desfășura în perioada 24-26 septembrie 2021, vor fi cuprinse activități culturale, concursuri de bancuri, dueluri epigramistice și momente de umor. Pe lângă aceste activități, vă așteptăm să ne bucurăm împreună de bucatele tradiționale oltenești, multe alte momente artistice și să întâmpinăm cu voie bună ansamblurile folclorice ce aparțin diferitelor etnii.

Menționăm faptul că pe întreaga perioadă de desfășurare a acestui eveniment se vor respecta toate actele normative în vigoare la data desfășurării festivalului, cu privire la prevenirea și combaterea răspândirii virusului DARS CoV-2 (COVID19)”, transmite primarul Emil Moţ.

CITEŞTE ŞI: Posturile de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ din Olt, scoase la CONCURS. Când încep înscrierile şi care sunt condiţiile de participare

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.