Connect with us

LIFE

Care este rolul unui topograf?

Publicat

în

Orice proiect de construcție presupune participarea unui topograf pentru bună desfășurare a lucrărilor. În functei de etapele în care se află proiectul, funcţiile topografului pot varia, însă acesta va fi prezent pe toată durata lucrărilor, el fiind cel care realizează măsurătorile iniţiale, precum și cel care ia parte la procesul de evaluare a proiectului.

Rolul topografului în timpul lucrărilor premergătoare


Serviciile pe care le oferă o firmă de topografie ar trebui contractate încă de la planificarea proiectului de construcții, astfel încât un expert topograf să poată realiza toate măsurătorile necesare și să poată lua parte la planificarea următoarelor etape.

Prin urmare, în cazul lucrărilor premergătoare unui proiect de construcții, acesta are următoarele funcții:

  • cadastrarea și intabularea – indiferent de tipul imobilului sau de lucrările planificate, acesta trebuie să fie iniţial înregistrat în Cartea Funciară, atribuţii de care se poate ocupa topograful;
  • lucrările de dezmembrare sau de alipire – aceste acțiuni pot fi necesare, dar nu sunt obligatorii, pentru pregătirea unui teren în vederea construirii unei clădiri;
  • planul topografic – acesta este necesar atât pentru realizarea documentaţiei pentru Proiectare, cât și pentru cea în vederea obţinerii Autorizaţiei de Construire;
  • terasarea, verificarea limitelor de proprietate – acesta face parte din categoria de servicii topografice absolut necesare a fi realizat înainte de orice tranzacţie cu un imobil, dar care este adesea ignorat de proprietari;
  • consultanta – orice specialist trebuie să ofere și servicii de consultanţă clienţilor săi, iar topograful nu face excepție, acesta având la dispoziție informații importante pentru orice tranzacţie sau acțiune ce se dorește a fi desfăşurata asupra unui imobil.

Rolul topografului în timpul construcţiilor


În timpul desfăşurării proiectului de construcție, topograful are trei roluri principale. În primul and, acesta oferă asistenţă topografică pe şantier, aceasta constând, de fapt, în toate acțiunile pe care acesta le desfășoară pentru a asigura respectarea normelor și planurile proiectului.

De asemenea, topograful se poate ocupa și cu calculul de cantităţi, acesta bazându-se pe măsurătorile precise pe care le realizează cu privire la suprafeţe, distanţe, volum, cote. În plus, acesta are și rolul de a monitoriza clădirile adiacente, în cazul în care acestea se afla în apropierea şantierului.

Lucrările realizate de topograf după terminarea construcţiilor

Deși un topograf este alături de client încă din faza de proiect a construcţiei, funcţiile pe care le îndeplineşte la finalizarea acestuia sunt foarte importante, printre acestea regăsindu-se următoarele:

  • realizarea planurilor topografice și a lucrărilor de cadastru, în special pentru racordarea noilor construcţiilor la utilităţi;
  • realizarea lucrărilor de cadastru și intabulare, necesare pentru a pute fi ulitizata construcția;
  • realizară lucrărilor de apartamentare, în special, în cazul blocurilor de locuinţe sau de clădirilor de birouri;
  • relevee ale spatiilor interioare – utile în verificarea și proiectarea spaţiilor de birouri;
  • monitorizarea clădirilor noi – funcţia este utilă pentru a descoperi cum se comporta construcția de-a lungul timpului și pentru identificare apariţiei vreunor defecțiuni, dacă este cazul.

În concluzie, un astfel de expert este mai mult decât necesar în desfăşurarea proiectului de construcție, expertiza sa fiind utilă și după trecerea unui anumit interval de timp.

Print Friendly, PDF & Email

LIFE

Moment de tandrețe între doi tineri surprins de maşina Google Maps

Publicat

în

Google Maps a surprins într-un moment intim doi tineri din Constanța.

Mai exact, pe strada Amurgului din cartierul KM 4-5, cei de la Google Maps au surprins doi tineri ce se sărutau cu foc, în mașină, potrivit oradesibiu.ro.

Conform informaţiilor furnizate de Google, imaginile sunt din 2014. Chiar dacă tinerii au încercat să găsească o zonă liniştită pentru momentul lor intim, iată însă că au avut la rândul lor parte de o surpiză neaşteptată.


CITEȘTE ȘI: Motivul pentru care un bărbat a cerut-o de nevastă pe femeia care îl atacase cu un topor

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

LIFE

Colin Powell, idilă cu europarlamentarul român Corina Creţu. Mailuri dezvăluite de hackerul Gucifer

Publicat

în

Colin Powell, primul afro-american ajuns secretar de stat al SUA şi şef al Statului Major, a căzut victimă, în 2013 hackerului român Guccifer, care i-a făcut publică corespondența electronic cu eurodeputata Corina Crețu. Colin Powell a murit luni, 18 octombrie, la vârsta de 84 de ani, din cauza unor complicaţii provocate de COVID-19.

“Un trădător al patriei”, a scris hackerul Guccifer în 2013 pe pe wallul lui Powell pe Facebook, ataşând un link spre un drive Google cu e-mailuri primite de Powell de la Corina Creţu în perioada 2010-2011, prin contul său pe AOL, potrivit ziare.com.

„Te-am iubit atât de mult, atât de mulți ani. Ai fost cea mai mare iubire a vieții mele“, a fost unul dintre mesajele adresate lui Powell. Creţu îi scria, în 2010, în Ajunul Crăciunului, fostului secretar de stat american:


„Nu aş fi crezut că, la 43 de ani, pot plânge după un bărbat mai mult decât în adolescenţă“. Potrivit schimbului de e-mailuri, Corina Creţu părea în continuare îndrăgostită de Powell şi în 2011, când îi scria acestuia: „Nimeni nu-mi spune să merg la culcare. Vreau să te văd. Atât, nimic mai mult“.

În ajun de Ziua Îndrăgostiților, în 2011, tot Corina Crețu îi scrie: “Beau un pahar de vin cu mine, așa cum obișnuiai să-mi zici (…). Nici măcar o noapte nu merit din punctul tău de vedere? Până la ce punct vrei să mă vezi distrusă complet? Nu e cinstit, Colin, tu nu ești drept”, îi scrie europarlamentarul.

Fostul secretar de stat a afirmat că nu şi-a înşelat soţia, dar a recunoscut, însă, că e-mail-urile sunt reale. „A fost o prietenie care a devenit foarte personală, pe e-mail. Îmi trimitea fotografii frecvent. Multe fotografii de familie, de la reuniuni de familie, de la sedințe oficiale de lucru, de la căsătorie și niște poze în costum de baie… Niciodată nimic nepotrivit“, a spus Powel.


Oficialul american i-a cerut, totuși, Corinei Crețu să șteargă din contul de email mesajele care dau de înțeles că cei doi au împărtășit mai mult decât o prietenie.

Powell a declarat că a cunoscut-o pe Corina Crețu în timp ce era secretar de Stat al fostului preşedinte George W. Bush, iar ea era purtător de cuvânt al preşedintelui României Ion Iliescu, subliniind că s-au întâlnit personal “o dată sau de două ori”.

Powell mai declara în 2013 că e-mailurile “de natură foarte personală” cu Creţu au “încetat acum câţiva ani”. “Nu a existat nicio relaţie atunci şi nu există niciuna acum”, a subliniat Powell, adăugând că a păstrat legătura cu ea şi au continuat să fie “prieteni”. “Mă bucur că ea are o carieră de succes. Mă bucur că s-a căsătorit şi este fericită”, a mai spus Powell, citat de site-ului The Smoking Gun.com, care l-a întrebat la acea vreme despre corespondența dintre cei doi.

În calitate de general cu patru stele, Colin Powell a fost şeful Statului Major interarme în mandatul lui George H.W. Bush în timpul războiului din Golf din 1991, în urma căruia forţele conduse de SUA au alungat trupele irakiene din Kuweitul vecin.

Powell, un republican moderat şi pragmatic, a ocupat ulterior funcţia de secretar de stat în timpul preşedintelui George W. Bush.

Avocat al războiului din Irak, Powell a susţinut pe 5 februarie 2003, în faţa Consiliului de Securitate al ONU, o lungă alocuţiune privind armele de distrugere în masă deţinute de Irak, argumente care au fost folosite la justificarea invadării ţării.

Născut pe 5 aprilie 1937 în Harlem, Colin Powell a crescut la New York, unde a studiat geologia.

Powell şi-a început cariera militară în 1958. Mai întâi detaşat în Germania, el a fost apoi trimis în Vietnam în calitate de consilier militar al lui John F. Kennedy.

CITEȘTE ȘI: Motivul pentru care un bărbat a cerut-o de nevastă pe femeia care îl atacase cu un topor

 

 

 

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

LIFE

Motivul pentru care un bărbat a cerut-o de nevastă pe femeia care îl atacase cu un topor

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Rusia, a cerut-o de soţie pe femeia care l-a atacat cu un topor în casă. Inedita cerere în căsătorie a avut loc chiar în sala de judecată în care avea procesul pentru fapta comisă. Procuratura din Tomsk spune că femeia în vârstă de 67 de ani şi iubitul ei se certau constant din cauză că bărbatul „refuza să facă curat în apartament”.

„În timpul procesului, bărbatul a cerut-o de soţie pe acuzată şi s-au căsătorit. Din calitatea de soţ al acuzatei, el a cerut tribunalului să nu o condamne la închisoare”, a anunţat procurorul general al regiunii Tomsk, din care sunt cei doi.

„Femeia l-a atacat pe la spate pe bărbat în timp ce acesta se uita la televizor, lovindu-l de mai multe ori cu un topor în cap, coaste şi gât”, se arată în comunicatul procuraturii din Tomsk, prezentat de The Moscow Times, citat de adevărul.ro.


La momentul incidentului, bărbatul a încercat să-i convingă pe medicii şi pe poliţiştii care au ajuns la faţa locului că s-a rănit după ce a căzut accidental.

Tribunalul regional din Tomsk a declarat-o pe femeie vinovată de vătămare corporală deosebit de gravă, însă din cauza căsătoriei neaşteptate a celor doi, nu a putut decât să o condamne la trei ani de închisoare cu suspendare, fapta sa fiind pedepsită în Rusia cu 10 ani de închisoare.

Procurorii au mai precizat că sentinţa nu a intrat încă în vigoare, iar cei doi pot să depună încă apel.


CITEȘTE ȘI: Noul Superman va fi bisexual, anunţă creatorii benzii desenate

 

 

 

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.