Connect with us

ACTUAL

Cântăreaţa Lidia Buble ar fi dat mită unor poliţişti. Agenţii au făcut un acord de recunoaștere cu procurorii DIICOT

Publicat

în

Doi polițiști din București sunt acuzați că au luat mită de la cântăreața Lidia Buble, pentru a nu o verifica cu aparatul etilotest. Aceştia ar fi ajuns la un acord de recunoaștere cu procurorii DIICOT. Agenții de la Rutieră sunt cercetați, în continuare, sub control judiciar.

Potrivit unor surse judiciare citate de gandul.ro, cei doi polițiști, un bărbat și o femeie, au ales să-și recunoscă faptele în fața anchetatorilor, în condițiile în care dovezile ar fi fost unele copleșitoare. Sursele citate au dezvăluit, pentru Gândul, că cei doi polițiști, care erau încadrați din sursă externă, au acceptat propunerea procurorului cu referire la pedeapsă și au detaliat întreaga poveste.


Când a oprit, artista nu a închis telefonul și a continuat să stea de vorbă cu bărbatul respectiv. Ca urmare, fără să-și dea seama, a oferit anchetatorilor o înregistrare ambientală în toată regula, în care s-ar fi auzit toată discuția care a avut loc la fața locului. După ce unul dintre agenți i-a cerut să sufle în etilotest, Lidia Buble l-ar fi întrebat pe bărbatul de la telefon ce să facă.

Acesta i-ar fi transmis să refuze și să le propună polițiștilor o sumă de bani, iar aceștia ar fi fost de acord. Mai apoi, cântăreața le-ar fi spus că nu are bani la ea, dar că are acasă. Din nou, polițiștii Marius M. și Elena R. ar fi fost dispuși s-o însoțească până la domiciliu. Pentru că nu avea nici acasă bani suficienți, Lidia Buble a luat un card și a scos, în cele din urmă, de la un bancomat.

Recent, procurorii DIICOT au finalizat dosarul în care erau cercetate faptele de crimă organizată pentru care, de altfel, deschiseseră ancheta și au constituit un dosar separat pentru luare și dare de mită, dar și pentru instigare la această infracțiune.


Ambii agenți au fost puși la dispoziție, după ce anchetatorii au decis să-i cerceteze, mai departe, sub control judiciar, în timp ce artista, acuzată, la rândul ei, de dare de mită, ar fi scăpat de acuzații după ce ar fi fost de acord să scrie un denunț pe numele celor doi angajați ai Brigăzii de Poliție Rutieră.

CITEŞTE ŞI: VIDEO. Încă un incendiu la un spital COVID din România. Doi pacienţi AU MURIT

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

VIDEO. Mii de turişti, blocaţi pe platoul Bucegi, aşteptând piramida energetică din jurul Sfinxului

Publicat

în

Mii de turiști au urcat pe platoul Bucegi, la Sfinx. Potrivit legendei, în fiecare an, în 28 noiembrie, razele soarelui ar forma deasupra faimoasei stânci o piramidă energetică, care ar avea puteri miraculoase. Mulți au rămas pe munte și după ce s-a întunecat, așa că au avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor pentru a coborî.

În imagini se vede cum turiștii stau în jurul Sfinxului, iar cei mai mulți nu poartă mască de protecție.

A devenit deja o tradiție ca în 28 noiembrie oamenii să urce în număr mare la Sfinx, atrași de această poveste, scrie digi24.ro.


În respectiva zi, în zonă se organizează trasee montane, cu ghizi, pentru ca oamenii să se bucure și de peisaj, și de legendele locului.

Salvamontiștii au intervenit pentru a ajuta oamenii să coboare de pe munte

Salvamont România a anunțat că mii de oameni din țară și din străinătate au urcat pe Platotul Bucegilor, de ziua Sfinxului.


“Serviciul Public Județean Salvamont Salvaspeo Dâmbovița a fost prezent la acest eveniment încă de la începutul zilei, cu scopul de a informa și a oferi sfaturi turiștilor pentru a preveni eventuale accidente montane. Odată cu închiderea instalațiilor de transport pe cablu și lăsarea întunericului salvatorii montani au patrulat pe traseul Babele – Peștera astfel încât s-a circulat foarte bine și în condiții de siguranță.”, potrivit Salvamont România.

Mulți dintre turiști au rămas pe munte și după ce s-a întunecat, așa că a fost nevoie de intervenția salvatorilor montani pentru a-i ajuta să coboare.

“Toate măsurile prezentate mai sus au fost foarte eficiente, dar cu toate acestea au avut loc cinci intervenții de salvare, cu un număr de șase persoane implicate. Echipa de intervenție a răspuns prompt la toate solicitările, transportând victimele la baza muntelui, în mare parte mecanizat”, potrivit Salvamont România.

Decizie în instanță privind Sfinxul și Babele

În aceeași zi, șeful Consiliului Judeţean Dâmboviţa a anunţat că a obţinut în instanţă Sfinxul şi Babele din Bucegi. Sunt amplasate la graniţa dintre Prahova şi Dâmboviţa, iar cele două judeţe îşi dispută de mai mulți ani proprietatea asupra platoului montan unde se găsesc monumentele. Decizia poate fi atacată cu recurs.

“Mă bucur să le transmit dâmboviţenilor că joi, 25 noiembrie, Consiliul Judeţean Dâmboviţa a avut câştig de cauză în procesul cu judeţul Prahova, vecinii noştri susţinând că atât Sfinxul, cât şi Babele se află pe teritoriul lor. Deşi sentinţa de joi nu este definitivă, toate instanţele, altele decât cele din Prahova, au spus că cele două monumente sunt ale judeţului nostru, iar eu mă voi asigura că Sfinxul şi Babele vor rămâne pe teritoriul judeţului nostru”, a scris Corneliu Ştefan, duminică, pe pagina sa de Facebook.

Procesul dintre cele două judeţe a început în urmă cu mai mulţi ani şi a trecut pe la mai multe instanţe.

CITEŞTE ŞI: Clădire-monument istoric din Slatina, restaurată cu fonduri europene. Când va fi gata Casa Fântâneanu

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Demonstraţie VIDEO de utilizare a unui test de salivă, făcută de Cîmpeanu şi Rafila

Publicat

în

Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu, a postat pe contul său de Facebook un scurt film, al cărui protagonist este, alături de un elev, arătând cum se utilizează testele de salivă pentru COVID-19 care vor fi introduse de joi în şcoli.

De asemenea, el a anunţat că profesorii care se implică în asamblarea testelor pe bază de salivă pentru elevi – în condiţiile în care acesteea au fost distribuite cu componentele separate – vor primi zile de concediu, precizând că acesta este un efort pe care îl apreciază şi care este realizat în interesul siguranţei sanitare în şcoli, notează news.ro.

Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu arată cum se utilizează un test de salivă, afirmând că administrarea acestuia de către orice persoană fără pregătire medicală durează mai puţin de un minut.


Cîmpeanu a declarat, luni, la Antena 3, că asamblarea testelor de salivă a fost realizată deja în mai multe judeţe.

“Este într-adevăr o dificultate, cea a asamblării pe componente a acestor teste. Dar acest lucru s-a făcut deja în multe judeţe, avem raportările de la inspectorate. În al doilea rând, acest consum de timp din partea cadrelor didactice este compensat de importanţa existenţei acestor teste în şcoli. (…) Pentru acei colegi care s-au implicat deja şi care se vor implica am anunţat că Ministerul Educaţiei, apreciind acest efort făcut în zile libere, va compensa prin zile de concediu, în măsura posibilului. Este un efort pe care îl recunoaştem şi îl apreciem, este făcut în interesul siguranţei sanitare în şcoli”, a explicat ministrul Educaţiei.

El a menţionat că directorul este cel care coordonează operaţiunea de asamblare a testelor în fiecare unitate de învăţământ.


“Fiecare şcoală are un director. Directorul este responsabil pentru managementul acelei şcoli, va apela la colegi cadre didactice, va apela la personalul didactic şi didactic auxiliar, personal nedidactic şi, acolo unde există, un rol foarte important, îi rog pe cei care sunt angajaţi ai Ministerului Sănătăţii, asistenţi medicali, să se implice în acest proces. Sunt convins că se vor implica”, a transmis Sorin Cîmpeanu.
El a reamintit că acolo unde aceste teste vor fi făcute în şcoli, este nevoie de acordul părinţilor, iar în cazul în care acest lucru nu este posibil, testele sunt date elevilor, care le vor face acasă, sub supravegherea părinţilor.

CITEŞTE ŞI: Testele antigen care au ajuns în şcoli sunt dezasamblate. Arafat: Aşa se livrează ele

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

FOTO: Caracal, inundat de steaguri, ca simbol al Marii Uniri

Publicat

în

Pentru a marca Ziua Națională, ziua Unirii de la 1918,  caracalenii au răspuns provocării municipalităţii şi au arborat Drapelul Național al României în loc vizibil, la poartă, la intrările în blocuri, la balcoane, la intrările în spații comerciale, ca simbol a importanței aceste zile pentru poporul român.

Municipiul oltean este împânzit de steaguri tricolore, ca simbol al Marii Uniri ce va fi sărbătorită miercuri.

„Sărbătorim românește! O provocare pentru caracaleni: Vă invit ca împreună să transformăm orașul într-un simbol al Unirii! De ce nu, să fim unul dintre orașele cu cele mai multe steaguri arborate pentru a  marca Ziua Națională a României. Miercuri, 1 Decembrie 1918, sărbătorim ZIUA MARII UNIRI!”, a transmis şi primarul Ion Doldurea, pe pagina sa de socializare.


CITEŞTE ŞI: Cula Călăţeanu din Piatra-Olt, restaurată cu ajutorul unui ONG local (FOTO&VIDEO)

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.