Connect with us

LIFE

Argeş: Zona de picnic din Budeasa

reporter24

Publicat

în

În comuna Budeasa se află una dintre cele mai moderne zone de picnic și agrement din județul Argeș. Amplasată la fosta “Fabrică de cărămidă”, zona de picnic a fost special amenajată de Primăria Budeasa pentru cei care doresc să se deconecteze de la rutina de zi cu zi, să iasă la iarbă verde și să se relaxeze în mijlocul naturii, alături de familie sau de prieteni.

Zona de picnic se remarcă printr-un peisaj pitoresc deosebit, în care se încadrează perfect foișoarele realizate din lemn, ce sunt amplasate de jur împrejurul lacului.

Zona de picnic din Budeasa dispune de 15 foișoare de lemn cu câte un set de mobilier, 15 mese și bănci din lemn, 15 grătare de oțel și recipiente pentru colectarea deșeurilor, toalete, precum și un spațiu special amenajat pentru copii, unde aceștia se pot juca în siguranță.


La intrarea în parc, se află și un panou ce cuprinde o serie de reguli destinate celor care doresc să utilizeze facilitățile zonei de picnic.

De asemenea, în această perioadă marcată de restricții și limitări impuse de pandemia de COVID-19, este foarte important să respectați recomandările specialiștilor privind normele sanitare de siguranță, de igienă și distanțare fizică.

Accesul la zona de picnic este gratuit!


Așezare: Comuna Budeasa se află la aproximativ 10 km de municipiul Pitești, fiind situată în centrul județului Argeș, pe malul stâng al râului Argeș, acolo unde acesta formează lacul de acumulare Budeasa. Este străbătută de șoseaua județeană DJ 703K.

sursa: CJ Argeş

Print Friendly, PDF & Email

LIFE

Conacul Neamţu din Olt, monument istoric salvat de la distrugere, devine centru de studii şi educaţiei

Avatar

Publicat

în

Conacul Neamţu din comuna olteană Pârşcoveni este pe punctul să devină un centru de studii şi educaţie, potrivit Fundaţiei Pro Patrimoniu, care l-a preluat în administrare. În paralel, continuă lucrările reabilitare a monumentului istoric.

Potrivit reprezentanţilor Fundaţiei, au fost luate şi ultimele autorizaţii.

„Cu sprijinul finanţării obţinute în cadrul concursului de proiecte la Timbrul Monumentelor Istorice al Institutului Naţional al Patrimoniului din 2020 am realizat şi depus pentru avizare proiectele necesare obținerii autorizației de construire. La începutul lunii iunie 2021 am obţinut Autorizaţia de Construire cu nr 3/03.06.2021. Pentru Conservare conac Neamțu, sat Olari, comuna Pârșcoveni, jud. Olt și refuncționalizare în centru experimental de studii și educație, LMI 2015-OT-II-m-B-08968. Este un moment important!”, se arată într-un comunicat remis de Pro Patrimoniu.


De asemenea, refacerea finisajului de fațadă al conacului înaintează.

„Peste tencuiala de var meșterii au observat un strat subțiere mai dur care a ajutat ca profilele trase să aibă muchiile drepte. Am analizat acest strat cu ajutorul Universității Tehnice de Construcții ca să îi înţelegem mai bine structura şi compoziţia. Săptămânile viitoare vom face un test de glet de var la fața locului. Mulţumim Pro Patrimonio Franţa pentru cremoanele trimise în România, acest sistem de închidere al ferestrelor nu l-am mai putut găsi la noi”, mai arată cei de la Fundaţie.

Încet, încet conacul prinde o nouă viaţă deja şi se primeneşte pentru noile întâlniri cu copiii din comunitătile din jur, care se vor desfășura în vară.


„Săptămâna aceasta, alături de partenerii de la UiPath Foundation, am vizitat școlile din jurul Conacului Neamţu și cele două comunităţi din care, în curând, 20 de copii din familii vulnerabile se vor alătura programului educațional Future Acceleration Program. Copii de gimnaziu vor primi sprijin integrat menit să le asigure accesul mai bun la educație și vor participa la activități educaționale desfășurate chiar în curtea Conacului”, mai arată reprezentanţii ONG-ului.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

LIFE

Astăzi, cea mai lungă zi din an. DETALII despre solstiţiul de vară

Avatar

Publicat

în

Solstiţiul de vară a avut loc astăzi, la ora 06:32, ziua de 21 iunie fiind cea mai lungă din an şi marcând începutul verii astronomice. Durata zilei va fi de 15h 32m, cea a nopţii fiind de numai 8h 28m.

Potrivit informaţiior de pe site-ul Observatorului Astronomic “Vasile Urseanu”, citat de news.ro, în jurul datei de 21 iunie, longitudinea astronomică a Soarelui este de 90°. Este momentul solstiţiului de vară, care marchează începutul verii astronomice.

Pământul execută atât o mişcare anuală de revoluţie în jurul Soarelui, cât şi o miscare diurnă de rotaţie în jurul axei polilor tereştri. Axa polilor păstrează (în prima aproximaţie) o poziţie fixă în spaţiu, ea fiind înclinată pe planul orbitei Pământului (numit planul eclipticii) cu 66° 33′. Datorită acestui fenomen, cele două emisfere terestre sunt iluminate de Soare inegal în decurs de un an, fapt ce generează la latitudinile medii inegalitatea zilelor şi a nopţilor, precum şi succesiunea anotimpurilor.


Pentru un observator terestru fenomenul se materializează pe sfera cerească prin miscarea anuală aparentă a Soarelui în lungul eclipticii cu aproximativ 1° pe zi, planul eclipticii fiind înclinat faţă de cel al ecuatorului ceresc cu 23° 27′. La momentul solstiţiului de vară, Soarele se va afla la 23° 27′ distanţa unghiulară nord faţa de ecuatorul ceresc, el descriind mişcarea diurnă pe un cerc paralel cu ecuatorul, numit tropicul racului .

Denumirea de Solstiţiu (“Soarele stă”) este dată de faptul că la data respectivă are loc schimbarea gradientului mişcarii Soarelui în raport cu declinaţiile acestuia. Soarele aflându-se la culminaţie (pentru latitudinea medie a ţării noastre) la 67° 52′ deasupra orizontului, durata zilei va avea cea mai mare valoare din an, respectiv 15h 32m, durata nopţii fiind de numai 8h 28m. Din acelasi motiv şi crepusculul are durata maximă din an, iar la latitudinile ridicate, crepusculul se prelungeşte toată noaptea, locuitorii regiunilor respective fiind martorii frumoaselor “nopţi albe”.

După momentul Solstiţiului de vară, durata zilei va începe sa scadă, iar a nopţii să crească, timp de 6 luni, până la 21 decembrie, momentul solstiţiului de iarnă. Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul se derulează în sens invers.


Solstiţiul de vară este din vechime legat de strângerea primelor recolte. Încep să se aprindă focurile pentru Noaptea de Sânziene. Se fac la răspântii, pe locul cel mai înalt, lângă ape stătătoare, pentru îndepărtarea bolilor şi a necazurilor. Animalele domestice se trec prin foc pentru purificare, iar torţe aprinse se poartă pe câmpuri, pentru a îndepărta dăunătorii. În plus, este o perioadă bună din an pentru organizarea nunţilor.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

LIFE

Festivalul Căluşului Oltenesc, aflat la prima ediţie, începe duminică

Avatar

Publicat

în

Festivalul Căluşului Oltenesc, susţinut de Consiliul Judeţean Olt, începe duminică şi se desfăşoară pe parcursul a opt zile în tot atâtea localităţi din judeţul Olt.

Este vorba despre prima ediţie a Festivalului Căluşul Oltenesc, manifestarea culturală fiind lansată, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă la care au participat vicepreşedintele CJ Olt, Ionuţ Ivan, directorul Centrului Judeţean de Cultură şi Artă, Viorel Pintea, directorul Palatului Copiilor Slatina, Iliuţă Brăileanu, dar şi vătafi de căluş din mai multe localităţi din judeţ.

Organizat de Centrul Judeţean de Cultură şi Artă, din subordinea CJ Olt, Festivalul începe la Vâlcele, pe 20 iunie, spectacolul extraordinar urmând să se desfăşoare în Târgu Săptămânal.


Pe 21 iunie, spectacolul se mută la Corbu, la Şcoala Buzeşti, pentru ca în următoarea zi, pe 22 iunie, festivalul să se desfăşoare pe stadionul din comuna Osica de Sus.

Pe 25 iunie, este spectacol la Brastavăţu, locaţia aleasă fiind parcul din localitate, iar pe 26 iunie, pe stadionul din Pleşoiu.

Prima ediţie a Festivalului Căluşul Oltenesc se încheie pe 27 iunie, la Sâmbureşti, în faţa primăriei.


Pe lângă acest spectacole, căluşarii vor susţin demonstraţii şi în gospodăriile unor cetăţeni din localităţile implicate în Festival, conform tradiţiei strămoşeşti.

Spectacolele vor fi susţinute de ansambluri folclorice şi formaţii şi cete de căluşari din tot judeţul, dar şi de orchestra şi dansatorii Ansamblului „Doina Oltului”. Totodată, la cele opt spectacol vor urca pe scenă soliştii Maria Ghinea, Vasilica Dinu, Cătălin Bărbulescu, Dorina Mete, Carmen Budulan, Ştefan Constantin, Marian Toma, Sorina Dinu, Neta Soare.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.