Connect with us

LIFE

Argeş | Căsuța Albastră din Corbi – un loc desprins din povești

Publicat

în

În imediata apropiere a Mănăstirii “Corbii de Piatră”, situată în satul Jgheaburi, comuna Corbi, cu inedita biserică rupestră ce datează din secolul al XIV-lea, se găsește gospodăria Mamei Uța, o casă de pe muchia istoriei, aflată la capătul satului. Situată sub o scobitură imensă de piatră, gospodăria abisală a Mamei Uța își face apariția discret.

Casa cu pereți albaștri aduce aminte de alte timpuri, de mirajul anilor care au trecut, și prezintă cel mai bine moștenirea tradițiilor și obiceiurilor din nordul județului Argeș. De la paturile de altădată la leagănul în care Mama Uța și-a crescut fiica, de la preșurile țesute până la prispa plină de flori, totul pare decupat dintr-un film al copilăriei.

Despre casa Mamei Uța se spune că este singura de pe pământ cu o cascadă naturală în grădină. Minunăția de șiroi de apă prăvălit pe jgheabul de piatră, de la o înălțime de opt metri, taie răsuflarea privitorilor. Odată ajunși sub boltele cascadei, turiștii realizează că, de fapt, șiroiul reprezintă o cascadă de lumină, secată, pe o piatră uscată, unde cândva apele de pe dealuri se prăbușeau la poalele stâncii.


Pătrunzând parcă într-un decor din vremea dacilor, curtea Mamei Uța, cu numeroase flori în curcubee, este nelipsită de prezența turiștilor, care descoperă aici o lume a legendelor.

În jurul casei albastre a mamei Uța, neschimbată de un secol și jumătate, bolovanii uriași cu forme stranii par mai degrabă ouă de dinozaur sau fragmente din statui ciclopice. Aici, legendele amintesc de populația ce își ducea existența înainte de Potop – celebrii uriași. Povestea pare cu adevărat credibilă, dat fiind faptul că odată ridicată privirea în peretele de gresie, un picior imens și pietrificat își face apariția, distingându-se, fără nicio îndoială, coapsa și genunchiul uriașului, captive în stânca de piatră.

Pitoreasca localitate Corbi este situată în zona central-nordică a județului Argeș, pe cursul mijlociu al Râului Doamnei, la 55 km de municipiul Pitești, 34 km de Câmpulung și 31 km de Curtea de Argeș. primariacorbi.com


Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Percheziţii la Brigitte şi Florin Pastramă. Ce acuzaţii li se aduc

Publicat

în

Polițiștii au făcut joi dimineață percheziții acasă la Brigitte Pastramă și soțul ei, Florin Pastramă. Potrivit informațiilor Digi24, cei doi sunt acuzați că ar fi pus în vânzare măști de protecție contrafăcute sub branduri de lux precum Gucci, Louis Vuitton și Fendi.

Potrivit unui comunicat al Poliției, în dosar sunt făcute cercetări pentru infracțiunea de contrafacere a unei mărci și punerea în circulație de produse contrafăcute.

CITEŞTE ŞI: Sute de mii de măști de protecție zac în sediul Sălii Polivalente Craiova. Beneficiarii nu le-au ridicat


Perchezițiile au fost făcute de polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Sector 2.

De asemenea, sunt puse în executare mandate de aducere emise pe numele celor două persoane, care vor fi conduse la sediul Politiei Sectorului 2 pentru audieri.

Cei doi ar fi vândut măști pe tot parcursul anului 2020. O mască costa între 70 și 90 de lei, iar soții Pastramă ar fi vândut sute de bucăți. Anchetatorii spun că cei doi nu aveau dreptul să folosască brandurile sub care vindeau mărcile. În plus, fiind contrafăcute, măștile nu ofereau protecție.


Brigitte Pastramă este fosta soție a lui Ilie Năstase.

CITEŞTE ŞI: Polițiștii, URMĂRIRE ca în filme, într-o comună din Dolj. Un șofer a ajuns cu mașina într-un canal de irigații și a încercat să fugă pe câmp

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

LIFE

Pantalonii de trening pentru femei sunt neprofesioniști? Câteva idei pentru a-i purta cu stil

Publicat

în

Orice femeie deține în dressing o pereche sau mai multe de pantaloni de trening. Dar, nu prea îi poartă deoarece are impresia că nu sunt deloc stilați sau potriviți pentru viața de zi cu zi.

Pantalonii de trening colorați sunt cei care îți pot pune cel mai bine în valoare stilul. Alege deci de pe Bolf.ro o pereche de pantaloni de trening colorați care să te ajute să ai un plus de stil. Nuanțele de pastel sunt cele mai potrivite.

Alături de un top cropped și sau de o cămașă mai amplă, vei obține fără doar și poate cele mai frumoase ținute.


Pantalonii de trening în ținute urbane

Iar atunci când vrei să obții cele mai cool ținute, poartă alături de pantalonii de trening și de o bluză sport și ea, un blazer în carouri, mai oversize. Adidașii colorați vor pune cel mai bine în valoare totul.

Iar pantalonii de trening pentru femei în nuanțe de pastel pot să fie purtați în partea de sus cu un top tot în nuanțe de pastel. Roz, violet lavandă, bleu ciel, galben deschis sau verde lamaie…chiar ai de unde alege pentru a pune în valoare cu stil pantalonii de trening. Pe https://www.bolf.ro/rum_m_Imbracaminte-femei_Pantaloni_Pantaloni-trening-34918.html se pot descoperi o varietate mare de tipuri de pantaloni.

Pantalonii de trening femei în nuanțe deschise pot să primească un plus de stil prin intermediul unui trenci în nuanțe de crem și a unor adidași în aceleași nuanțe.


Nu uita de accesorii

Cel mai important este deci să știi cum să accesorizezi pantalonii de trening. Aceștia ar trebui să fie purtați mereu cu piese vestimentare contrastante. O cămașă mai scurtă și mai șic, un sacou tip blazer, o poșetuță mai elegantă sau bijuterii mai bling- bling… adică trebuie să încerci să renunți la spiritul urban și sportswear al acestora.

Poartă o haină mai lungă alături de ei. Știi oare ce conferă o alură regală imediată oricărei ținute? O haină mai lungă, fără doar și poate, în genul celor care le poartă și Meghan Markle. Aceasta a relansat moda hainelor maxi de tip trenci sau palton și aceste piese vestimentare sunt indispensabile atunci când vrei să dai un plus de eleganță unei piese vestimentare prea sport.

Selectează pantofii adecvati!

Alege așa cum trebuie și pantofii. Bineînțeles, că cel mai ușor de purtat cu pantalonii sunt bascheții. Pentru un plus de șic, alege modele ton pe ton cu perechea ta de pantaloni de trening. O altă opțiune – poți da complet peste cap dressing codurile și să alegi să porți pantalonii tip joggers cu o pereche de mocasini cu platfromă sau cu o pereche de botine.

Pantalonii de trening ies deci din vestiarele sălilor de sport și devin din ce în ce mai stilați și mai feminini. Deci cele care sunt adeptele unui stil sporty șic pot să se bucure deoarece îi pot purta chiar peste tot prin oraș! Sunt adevărați cameleoni ai modei care se pot purta atât ziua, cât și seara, cu pantofi cu toc sau fără.

Cum alegi cei mai buni pantaloni de trening

Lejeri, confortabili, expresivi, pantalonii de trening au captat şi atenția tinerelor care apreciază outfiturile în stil stradal. Acești nu mai sunt folosiți doar pentru antrenamente şi sala, ci ca elemente cheie de completare a unor outfituri moderne incendiare.

Doamnele care doresc să beneficieze de versatilitate maximă se pot orienta către pantaloni în nuanțe neutre. Negru, bej, crem, bleumarin, gri sunt câteva variante ce ajută la crearea unor ținute incendiare. Pentru outfituri dinamice se pot selecta pantaloni de trening în culori vii, care completaţi cu tricouri albe şi pantofi sport din piele crează un look incendiar.

Dacă vorbim de confort, clar spunem croi lejer şi materiale de calitate, prietenoase cu pielea, adecvate anotimpului în care sunt folosiţi.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

LIFE

Marian Oprişan s-a logodit cu o subordonată – presă

Publicat

în

Fostul președinte al PSD Vrancea și al CJ Vrancea, Marian Oprișan, s-a logodit, de curând, cu o subordonată.

Aleasa inimii fostului baron este, de această dată, Mihaela Arbănaș, o angajată a Consiliului Județean Vrancea, mai exact director în cadrul Direcției de Dezvoltare, relatează realitateadevrancea.net.

Relația celor doi durează de mai mult timp și a fost una discretă până acum. La începutul acestei luni, cei doi au depus actele la Primăria Bolotești pentru a-și înregistra cununia civilă. A fost și o petrecere discretă, cu puțini invitați apropiați, la Pensiunea Leonardo din Bolotești, situată în apropierea domeniului deținut de familia Oprișan între Bolotești și Vidra.


Nașii cuplului sunt Elena și Florin Stoica. Elena Stoica, femeie de afaceri (Tricotton Panciu), acum deputat PSD Vrancea, Florin Stoica, magistrat pensionar, fost președinte al Judecătoriei Panciu.

Marian Oprișan a mai fost căsătorit în anii 90, având și o fiică, Mădălina, absolventă a Facultății de Drept.

Fostul baron a avut două relații de lungă durată: cu fosta sa secretară, Lucreția Dumbravă (soția actuală a primarului Focșaniului, Cristi Misăilă), precum și cu mai tânăra Larisa Nădrag, originară din județul Hunedoara.


La rândul ei, Mihaela Arbănaș a fost căsătorită cu Romeo Vasilescu, președintele PSD Suraia. Cei doi au împreună doi copii, un băiat și o fată.

Noua familie Mihaela&Marian Oprișan a plecat și într-o minivacanță, la Monte Carlo. Nunta este programată pe 21 august.

CITEŞTE ŞI: VIDEO. Primar LIVE pe Facebook, în timp ce este săltat de mascaţi

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.