AcasăPOLITICĂLiderii PNL, şedinţă cu telefoanele bruiate. Liberalii au stabilit poziţionarea faţă de...

Liderii PNL, şedinţă cu telefoanele bruiate. Liberalii au stabilit poziţionarea faţă de PSD şi UDMR

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Liderii organizațiilor județene din PNL au discutat duminică seară la o ședință convocată în grabă, la Vila Lac din București, despre relația cu PSD și UMDR în cadrul coaliției de guvernare, dar și despre probleme ale primarilor, au declarat pentru G4Media surse liberale.

Ședința condusă de Nicolae Ciucă, președintele partidului, a durat peste cinci ore. Telefoanele au fost bruiate, potrivit surselor G4Media.

CITEŞTE ŞI: Fostul selecţioner Victor Piţurcă, reţinut de DNA, într-un dosar privind achiziţii făcute în pandemie

Unul dintre subiectele de discuție a fost relația cu PSD, după ce liderii social-democrați au lansat atacuri concertate la adresa PNL și au pus în discuție protocolul coaliției după rotativa din luna mai. Astfel, social-democrații au transmis public că vor să păstreze Ministerul Transporturilor după rotativă, deși protocolul coaliției prevede ca acest minister să meargă la PNL.

Liderii PNL au înclinat să nu accepte nici o modificare a protocolului coaliției, deși atitudinea premierului Ciucă a fost mai degrabă în favoarea unui schimb mai amplu cu PSD. ”Nu suntem de acord cu nici o înțelegere cu PSD în plus față de ce există deja în protocol”, a declarat pentru G4Media un lider liberal.

”Sunt nemulțumiri mari că PSD ne încalecă. PSD cere pe pagina oficială demisia de miniștri PNL, au început campania de racolat primarii, din păcate toată lumea e îngrijorată de situația de după rocadă. Dacă acum PSD se comportă așa, cum va fi după ce au și premierul?”, a declarat pentru G4Media un lider PNL.

Premierul Ciucă le-a cerut liberalilor să nu îi atace pe Marcel Ciolacu și Kelemen Hunor, liderii partidelor din coaliție.

În schimb, liberalii au convenit să înceapă atacuri la adresa AUR, după ce partidul extremist a crescut în sondaje.

Un alt subiect ridicat de liderii locali a fost Compania Națională de Investiții (CNI) din subordinea Ministerului Dezvoltării. Primarii liberali s-au plâns că CNI semnează contracte doar în localități sau județe conduse de PSD și UDMR.

Cea mai mare parte a ședinței a fost dedicată unor chestiuni tehnice legate de rețelele de gaze și utilități, în detrimentul marilor teme politice, spre nemulțumirea unora dintre liderii partidului. Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL, a spus în ședință că dacă partidul se concentrează pe micromanagement, fără a aborda teme politice mari, va avea dificultăți să ia mai mult de 14% la alegeri. ”Pentru un scor peste 24% trebuie să lansăm proiecte mari și să adresăm problemele diasporei”, a spus acesta în ședință.

În ceea ce privește subiectul Lucian Bode, ministrul de Interne a spus că atacurile la adresa lui ar avea de fapt ca țintă partidul și chiar coaliția.

Liderii PNL au și luni două ședințe de partid: de la ora 11.00 e programat Biroul Permanent Național (BPN), iar de la 18.00 e ședința grupurilor reunite din Camera Deputaților și Senat.

- Publicitate-spot_img

Cautimasina.ro

Ziaristi.ro

Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are peste 16 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Parteneriat -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Parteneriat -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri