AcasăACTUALJudețele Gorj și Mehedinți, sub Cod Galben de ploi

Județele Gorj și Mehedinți, sub Cod Galben de ploi

spot_img

Un Cod Galben de ploi a fost emis de către meteorologi, miercuri, pentru 21 de județe din țară, între care Mehedinți și Gorj.

- Publicitate -

Potrivit ANM, avertizarea intră în vigoare miercuri la ora 12.00 și expiră joi dimineața.

În Maramureș, Transilvania, local la munte, iar îndeosebi spre seară și noaptea și în Banat, Crișana și nordul Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii (viteze de 55…70 km/h și pe arii restrânse 80…90 km/h), averse torențiale şi izolat grindină.


Cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp şi izolat 30 l/mp.

Sunt vizate judele Satu Mare, Maramureș, Bihor, Sălaj, Bistrița Năsăud, Cluj, Mureș, Harghita, Arad, Alba, Sibiu, Brașov, Covasna, Hunedoara, Timiș, Caraș-Severin, Suceava, Botoșani, Neamț, Mehedinți și Gorj.

Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse în noaptea de miercuri spre joi (25/26 mai) și în restul teritoriului, iar pe parcursul zilei de joi (26 mai), acestea vor fi mai frecvente în regiunile sud-estice.


CITEȘTE ȘI: CRAIOVA: Tineri care au intrat cu motocicletele prin Parcul Romanescu, amendați

- Publicitate-spot_img
Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri