AcasăPOLITICĂÎnalta Curte începe judecarea apelului în dosarul lui Darius Vâlcov

Înalta Curte începe judecarea apelului în dosarul lui Darius Vâlcov

spot_img
Instanţa Supremă a început, marţi, judecarea apelului în dosarul în care Darius Vâlcov a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani de închisoare, după ce a respins solicitările de amânare a procesului, venite atât din partea avocaţilor lui Vâlcov, cât şi a procurorilor.

Fostul ministru Darius Vâlcov nu este prezent, marţi, în instanţă.

La termenul de luni, avocaţii lui Darius Vâlcov au solicitat amânarea procesului motivând că două dintre judecătoarele numite în completul iniţial, Ioana Bogdan şi Gianina Arghir, sunt în concediu şi au fost înlocuite de alţi doi judecători.


Apărătorii au spus că o amânare a procesului este necesară pentru reîntregirea completului, însă instanţa a respins cererea şi a dispus continuarea apelului.

Şi procurorul de şedinţă Elena Grecu a cerut amânare pe motiv că are nevoie de timp pentru a lua la cunoştinţă de motivele de apel şi pentru a citi un memoriu depus marţi de Darius Vâlcov. Instanţa a respins şi solicitarea procurorului de amânare, dându-i acestuia 30 de minute ca să studieze dosarul.

Pe 2 mai, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins solicitarea procurorilor de preschimbare a termenului în procesul lui Darius Vâlcov, asta în condiţiile în care, în aprilie, judecarea apelului în această cauză a fost amânată cu două luni, până data pe 11 iunie, pentru ca Darius Vâlcov să aibă timp să-şi angajeze avocat.


Pe 8 februarie 2018, fostul ministru al Finanţelor şi fost consilier de stat al premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, a fost condamnat, în primă instanţă, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), la opt ani de închisoare.

Darius Vâlcov a fost trimis în judecată în anul 2015, de către procurorii DNA, fiind acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile.

Avocatul lui Darius Vâlcov cere audierea lui Vasile Blaga în proces

Avocatul lui Darius Vâlcov a cerut, marţi, la termenul din apelul dosarului în care fostul ministru de Finanţe a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani de închisoare, audierea fostului lider liberal Vasile Blaga, invocând şi nelegalitatea compunerii completului de 3 judecători de pe fond.

Adrian Georgescu, avocatul lui Darius Vâlcov, a invocat, marţi, la termenul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), nelegalitatea compunerii completului de 3 judecători care l-a condamnat în primă instanţă pe fostul ministru de Finanţe la 8 ani de închisoare, susţinând că acesta nu era specializat pe corupţie. Totodată, apărătorul a cerut şi audierea unor martori, printre care şi a denunţătorului din dosar, Theodor Berna.

Avocatul a solicitat audierea fostului lider liberal, Vasile Blaga, pe motiv că acesta a fost cel care l-a pus în contact pe Darius Vâlcov cu Theodor Berna, denunţătorul din dosar.

„Emiterea unei adrese la DNA şi alta la SRI să fie solicitat să se comunice instanţei informţaii cu privire dacă au existat activităţi comune şi au primit caracter de probă şi au fost folosite de organele de urmărire penală în sesizarea instanţei. Să se arate cine a pus în executare mandatele tehnice. Să se spună dacă au existat comunicări între DNA şi SRI cu caracter clasificat”, a mai cerut avocatul lui Darius Vâlcov.

mediafax.ro

- Publicitate-spot_img
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri