AcasăECONOMIEGrupul Alro salută decizia Guvernului de a adopta măsura pentru compensarea costurilor...

Grupul Alro salută decizia Guvernului de a adopta măsura pentru compensarea costurilor indirecte cu emisiilor încorporate în prețul energiei

spot_img

Alro transmite printr-un comunicat de presă că salută adoptarea Ordonanţei de Urgenţă privind compensarea costurilor cu emisiile indirecte încorporate în prețul energiei electrice.

Schema de sprijin a fost elaborată în conformitate cu prevederile Ghidului Comisiei Europene privind anumite măsuri de ajutor de stat în contextul schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră post-2021 și a vizat sectoarele expuse unui risc real de relocare a emisiilor de CO2 din cauza costurilor indirecte semnificative încorporate în prețul energiei.

CITEŞTE ŞI: Sportivii români şi dopajul: De la Andreea Răducan, la Adrian Mutu

UE finanțează în fapt această schemă de compensare prin veniturile obținute de România din licitarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră atribuite de legislația UE țării noastre. Astfel, implementarea OU pentru companiile românești energo-intensive nu afectează costurile cu energia electrică suportate de alți consumatori români.

„Adoptarea Ordoanţei de urgenţă este un pas normal către echilibrarea condițiilor în care își desfășoară activitatea companiile românești și concurenții acestora din UE care beneficiază de prevederile Ghidului Comisiei Europene încă din luna martie a acestui an. Dorim să transmitem mulțumirile noastre Guvernului României pentru eforturile depuse în implementarea acestei scheme atât la nivel european, cât și la nivel național. Având în vedere costurile mari cu energia electrică care au adus multe companii aproape de închidere și le-au forțat pe altele să își reducă semnificativ activitatea, aceasta este o decizie binevenită care necesită o punere în aplicare rapidă”,a declarat Marian Năstase, Președintele Consiliului de Administrație al Alro.

El a adăugat: „Costurile cu electricitatea ne-au afectat activitatea din ce în ce mai mult în ultimii ani, atingând cote nesustenabile în ultimul an. Cu toate acestea, am luat toate măsurile posibile pentru a reduce costurile și pentru a ne continua activitatea, pentru a investi în echipamente critice și a ne menține cota de piață la nivel local și internațional. Considerăm că această OU este o recunoaștere atât a importanței companiilor industriale pentru economia românească, cât și a eforturilor acestor companii de a-și continua activitatea în ciuda nenumăratelor crize prin care am trecut în ultimii ani”.

Deși condițiile de piață au fost foarte dificile, Grupul Alro a reușit să își mențină prezența pe piețele internaționale și locale, fiind forțat, în același timp, să ia măsuri fără precedent, cum ar fi oprirea temporară a trei hale de electroliză și a producătorului său de alumină din Tulcea. Toate aceste decizii au fost în legătură foarte strânsă cu costurile nesustenabile ale energiei care au amenințat multe companii din UE și au dus la închiderea unui număr semnificativ de afaceri în întreaga Uniune Europeană.

 

- Publicitate-spot_img
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri