AcasăEDUCAŢIEFOTO | Zeci de copii, activităţi la Conacul Neamţu din Olari (Olt),...

FOTO | Zeci de copii, activităţi la Conacul Neamţu din Olari (Olt), în cadrul proiectului “Povestea satului meu”

spot_img

În perioada 30 august – 3 septembrie 2022, Conacul Neamţu din Olari, judeţul Olt, devine pentru al VII-lea an consecutiv gazda Caravanei de Patrimoniu a Fundației Pro Patrimonio. Tema celor cinci zile de ateliere educaţionale este „Povestea satului meu”.

Aproximativ 20 de copii din comunitatea locală vor beneficia de un program intens de ateliere practice și creative. Acestea vor fi coordonate de tema descoperirii propriului sat şi a contextului cultural și natural pe care acesta îl are. Le vom povesti Olariul și împrejurimile acestuia prin jocuri și indicii, legătoire de carte, linogravură, panouri interactive și semnalizări în sit, atelier de teatru, teatru de umbre, scenete și montaje video.

Învăţarea prin joc este completată, conform tradiției, prin concursuri sportive și culinare cu premii, expoziție și seară de film deschise, în limita locurilor disponibile, oricărui curios.


CITEŞTE ŞI: VIDEO | Ferma gard în gard cu baza NATO de la Deveselu unde semănatul se face fără arătură. Beneficiile agriculturii conservative

„Pentru a semnaliza traseul descoperirii Olariului ne bucurăm de acordul Primăriei Pârşcoveni și sperăm ca un număr cât mai mare de oameni din comunitate și din afara acesteia să se poată folosi de el ca de o sugestie de plimbare culturală și recreativă în proximitatea conacului. Mulţumim UiPath Foundation pentru parteneriatul şi încrederea cu care ne este alături în susţinerea programelor educaţionale şi grija faţă de obiectelor de patrimoniu, Conacul Neamţu din Olari, judeţul Olt precum şi Casa George Enescu din Mihăileni, judeţul Botoşani. Educaţia pentru Patrimoniu este un program strategic prin care anual sunt oferite ateliere cultural — educative copiilor din comunităţile aflate în preajma monumentelor istorice de care Fundaţia Pro Patrimonio se ocupă. În cazul Conacului Neamţu din Olari, începând cu anul 2016, sunt organizate constant ateliere pentru copiii din comunitatea locală care sunt foarte încântaţi să participe la activităţile non formale propuse. Pentru perioadele în care nu putem fi prezenţi fizic au fost pregătite kituri creative care au fost trimise copiilor de Paşte, urmând încă unul, în preajma Crăciunului”, transmit organizatorii.

La Conacul Neamţu din Olari este desfăşurat un şantier multianual de restaurare a conacului. Anul acesta au fost încheiate reparaţiile şi refacerea finisajelor din spaţiile interioare de la etajul întâi al conacului, s-au folosit materiale moderne uşoare tip vată bazaltică pentru a nu aduce greutate suplimentară structurii existente și pentru a mări confortul interior al etajului, limitând pierderile de căldură în perioadele reci, când se vor încălzi și folosi spațiile.


„Sperăm ca astfel în cadrul „Centrului experimental de Studii şi Educaţie de la Conacul Neamţu din Olari” să putem inspira şi integra proiecte noi în acest hub cultural-educaţional din lunca Olteţului, aşa cum este gândit să funcţioneze Conacul Neamţu după restaurare”, mai arată aceştia.

Context

Din noiembrie 2016, conacul a fost donat Fundaţiei Pro Patrmonio de către domnul Şerban Neamţu, ultimul moștenitor al clădirii. În prezent, conacul este proprietatea Fundației Pro Patrimonio. Ansamblul Conacul Neamțu este înscris pe Lista Monumentelor Istorice din 2010 la poziţia 590 – LMI 2010-OT-II-m-B-08966.

Conacul Neamțu, un exemplu reprezentativ pentru arhitectura civilă din Oltenia, are acum o configuraţie arhitecturală ce datează din 1920-1935. La acea dată arhitecții Ion Mincu și Constantin Iotzu, au fost angajați de familia Neamțu pentru a readapta la nevoile vremii o clădire mai veche, tip culă (reşedinţă sau conac fortificat specific zonei din sudul Carpaţilor). În această perioadă clădirea primește corpul scării și o serie de detalii arhitecturale caracteristice stilului neoromânesc. Arhivele menționează existența unor firme de meșteri italieni care au fost implicați în executarea lucrărilor în același timp cu realizarea principalelor clădiri reprezentative din Craiova (muzeu, sediu de bancă, primărie)

Acest conac este unul dintre puținele exemple de arhitectură civilă care se păstrează în partea de sud a României. Acesta este motivul pentru care Fundația Pro Patrimonio depune eforturi susținute pentru conservarea, reabilitarea și refuncționalizarea lui. Trebuie menționat faptul că în ultimii 30 de ani, o mare parte din construcțiile istorice care dădeau identitate zonei au dispărut, datorită neglijenței și a unui proces defectuos de retrocedare a vechilor proprietăți private deținute de proprietarii agrari ai zonei.

Personalități legate de istoria Conacului Neamțu

Clădirea, puternic ancorată în peisajul cultural al Olteniei, a aparținut pe rând mai multor familii foarte bogate, care s-au implicat în viața economică și culturală a Craiovei.

Familia Zissu este proprietară a clădirii în secolul XVIII. Elena Zissu, căsătorită cu Elefterie Cornetti desfășoară activitate culturală prestigioasă în Craiova. La Conacul Olari se organizează serate muzicale și acțiuni educative. Școala Cornetti din Craiova este subvenționată într-o vreme prin donațiile familiei. Şcoala de muzică Elefterie şi Elena Cornetti a fost inaugurată în 10 octombrie 1954. La momentul înfiinţării, şcoala de muzică de la Craiova era a III-a instituţie de acest fel, dupa şcoala de la Bucureşti şi cea de la Iaşi.

Constantin Neamțu cumpără clădirea familiei Cornetti și o tranformă cu ajutorul arhitecților Ion Mincu și Constantin Iotzu.

Constantin Neamțu are inițiativa înființării Băncii Comerciale din Craiova din 1897. Constantin Neamțu a fost primar al Craiovei 1823 – 1824.

Cella Neamțu, fiica lui Constantin, artist plastic cu studii la Paris, a colecționat costume populare, ceramică și a restaurat la Farcașul de Jos (Romanați) construcții cu arhitectură tradițională românească. De asemenea s-a implicat în amenajarea colacului Olari. Tudor Arghezi îl consideră pe Constantin Neamțu „distinsul om de bancă și marele oltean.”

Șerban Neamțu recuperează clădirea prin proces de la statul român și o dă spre restaurare Uniunii Arhitecților.

În 2016, Șerban Neamțu anulează actul de donație către UAR și îndreaptă donația către fundația Pro Patrimonio cu condiția asigurării de către aceasta a lucrărilor de restaurare necesare. Fundația Pro Patrimonio devine proprietar după ce și-a achitat obligațiile cerute de donator și continuă în prezent lucrările de reabilitare.

- Publicitate-spot_img
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri