AcasăLIFEFOTO. Ruinele fostului cazino din Slatina, în conservare. Legătura cu biserica din...

FOTO. Ruinele fostului cazino din Slatina, în conservare. Legătura cu biserica din imediata apropiere

spot_img

Arhitectul Sever Mitrache a povestit pentru Reporter 24 cum a reuşit să scoată la lumină ruinele vechiului cazino din Slatina, aflat în imediata apropiere a Bisericii „Sfânta Treime”, clădire monument istoric restaurată printr-un proiect cu fonduri europene.

Sever Mitrache a explicat că ruina cazinoului a fost trecută în conservare, ca parte a amenajării parcului din faţa Bisericii, obiectiv cuprins în proiectul de restaurare a lăcaşului de cult.

„Toată lumea ştie că a existat acest cazinou şi din documente. Există, încă, oameni în viaţă care s-au plimbat prin acest cazino, când acesta funcţiona. Ştiam că este acolo, nu făcea obiectul proiectului de restaurare, doar că în cadrul acestui proiect, era cuprinsă sistematizarea verticală, respectiv amenajarea peluzei, a parcului din faţa bisericii. Am zis că dacă tot a început această poveste, să vedem ce identificăm din ruină şi la ce nivel identificăm. Ne-a ajutat doamna Aurelia Grosu cu competenţa dumneaei de arheolog şi ne-au ajutat mai mulţi copii, studenţi la arhitectură. A fost suficient să îl implicăm şi pe Preasfinţitul Sebastian”, a explicat arhitectul.

blank

El a adăugat că acest cazinou va putea fi valorificat arheologic, pe viitor.

„Ruina cazinoului se păstrează şi este conservată, până când o să existe posibilitatea să se valorifice arheologic. Acum este doar protejată”, a conchis Sever Mitrache.

Biserica Sfânta Treime din Centrul Istoric al Slatinei, monument istoric, a fost reabilitată prin intermediul unui proiect finanţat cu fonduri europene, în valoare de 5.991.710,27  lei.

CITEŞTE ŞI: FOTO | Fostul sediu BNR din Slatina devine judecătorie. Se lucrează la finisajele interioare

blank

Cazinoul şi Slatina de altădată

Imobilul în care funcţiona Cazinoul din Slatina se afla în perimetrul din faţa bisericii care astăzi poartă hramul „Sfânta Treime”. Timp de 86 de ani (1880-1966), Cazinoul a făcut parte din viața orașului.

Era o clădire frumoasă, în stil neoclasic și a rămas în istoria locului prin remarcabila amprentă culturală. Astfel, în anul 1888, elevii de la gimnaziul „Radu Greceau”, sub îndrumarea profesorilor Iuliu Moisil și Auguste Saint Andre, joacă în limba franceză o piesă de Racine, din fondurile strânse cumpărându-se  cărți pentru biblioteca liceului.

Secția „Oltul” a Ligii pentru unitatea culturală a românilor a organizat la Cazinou numeroase activități pentru sprijinirea mișcării de eliberare națională a românilor din provinciile aflate sub stăpâniri străine, pregătindu-se terenul pentru Marea Unire. Un afiș ne arată că la 28 februarie 1893, are loc premiera piesei de teatru dedicată dr. Vasile Lucaciu, lider memorandist întemnițat la Szeged, scrisă de actorul slătinean Emil Nicolau și jucată de  trupa de actori slătineni a „Societății Dramatice Burienescu”.

La parter s-a amenajat în anii 1910-1920 o elegantă berărie, celebră în epocă.

blank

În anii 1950 aici au susținut spectacole Maria Lătărețu, Ioana Radu, Ion Luican, Mircea Crișan, alături de trupe de balet și de revistă, precum și reprezentații ale actorilor amatori din Slatina ori serbări școlare.

O parte din veniturile Cazinoului erau donate Bisericii Sfânta Treime pentru întreținerea acesteia.

Cazinoul este demolat în anul 1966, iar stradela care pornește din Lipscani și coboară în actuala stradă Mihail Kogălniceanu, a fost denumită Cazinoului, păstrându-i-se, astfel, amintirea.

CITEŞTE ŞI: Cula Călăţeanu din Piatra-Olt, restaurată cu ajutorul unui ONG local (FOTO&VIDEO)

 

 

- Publicitate-spot_img

Sanatatenews.ro

Cautimasina.ro

Ziaristi.ro

Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri