Sute de membri şi simpatizanţi a PSD au fost prezenţi duminică, de 1 Mai, la o sărbătoare câmpenească organizată de filiala din Slatina, la pădure şi iarbă verde, în apropiere de râul Olt.
Printre cei prezenţi la eveniment s-au numărat secretarul general al PSD, senatorul de Olt Paul Stănescu, preşedintele PSD Olt, Marius Oprescu, primarul Slatinei, Emil Moţ, dar şi deputaţii Marius Iancu, Emil Albotă şi Cătălin Grecu.
„Sărbătoarea este un capitalistă, fiind pornită de la Chicago, dacă nu mă înşel. Noi, de fiecare dată, ne-am propus să ne întâlnim cu cetăţenii municipiului Slatina, în primul rând, cu membrii noştri de partid, să stăm de vorbă de ei. Pe lângă o bere şi un mic, discutăm subiecte diverse. Sunt lucruri pe care la un moment dat le pierzi din vedere, dar aici, la firul ierbii, se ştiu toate lucrurile. E o mare plăcere să ne întâlnim cu colegii noştrii şi cu cetăţenii municipiului Slatina. Nu facem politică, astăzi, doar stăm de vorbă. Toate discuţiile sunt amicale. Este important să stăm de vorbă, avem la dispoziţie o zi întreagă. Astăzi aflăm multe lucruri”, a declarat Paul Stănescu.
La rândul său, Marius Oprescu, a explicat că Ziua Muncii este o sărbătoare pentru oamenii muncii, pornită din „leagănul democraţiei”, Statele Unite ale Americii.
„Sunt trei ani în care n-am putut să ţinem această sărbătoare. Este o sărbătore a PSD Slatina, marcată de fiecare dată. Suntem alături de membrii şi militanţii organizaţiei noastre. De fiecare dată, ne face plăcere să ne întâlnim cu toţii, lumea se simte bine şi e cu voie bună. Să nu uităm că această sărbătoare a plecat din America şi nu de la comunişti, aşa cum încearcă unii să sugereze. E adevărat, poate românii au ridicat această sărbătoare la nivel de artă, dar este sărbătoarea noastră şi nu ne este ruşine cu ea”, a explicat Marius Oprescu.
Şi primarul Emil Moţ a vorbit despre reluarea tradiţiei de 1 Mai, după trei ani de restricţii.
„Este o oportunitate de a ne întâlni cu oamenii. Sunt prezenţi membrii noştri de partid. De trei ani, nu ne-am mai întâlnit, este o sărbătoare pe care am marcat-o în cadrul partidului, în fiecare an. Din cauza restricţiilor impuse, n-am mai reuşit să ne întâlnim cu toţii. Acum a venit foarte multă lume, ne bucurăm, este o zi superbă şi vom continua tradiţia de a ne întâlni şi a discuta”, a declarat primarul.
Voia bună a fost asigurată de soliştii şi dansatorii Ansamblului Profesionist „Doina Oltului”.