AcasăACTUALFOTO. Cerșetorii de pe străzile Craiovei, amendați de polițiștii locali. Lia Olguța...

FOTO. Cerșetorii de pe străzile Craiovei, amendați de polițiștii locali. Lia Olguța Vasilescu a semnalat amploarea fenomenului

spot_img

Zeci de cerșetori, între care și copii, au fost amendați de către polițiștii locali din Craiova, acțiunea de încercare a combaterii acestor fapte având loc la scurt timp după ce și fostul primar al Băniei, Lia Olguța Vasilescu, a remarcat amploarea fenomenului.

În vizorul polițiștilor locali au ajuns principalele intersecţii din municipiu şi zonele unde unde cetățenii își petrec timpul liber, în special cele centrale.

Această problemă a prezenței cerșetorilor în punctele cheie ale urbei a fost semnalată cu aproape două săptămâni în urmă și de către fostul primar al Craiovei, parlamentarul Lia Olguța Vasilescu.


Aceasta a postat pe Facebook un mesaj însoțit de o fotografie realizată în Centrul Vechi al Craiovei, care aducea în atenție disconfortul creat de prezența în zonă a persoanelor care apelează la mila publicului.

Câteva zile mai târziu, după ce chiar fostul edil a punctat absența poliției locale, s-a trecut la o serie de acțiuni în această direcție.

„Au fost monitorizate principalele intersecții ale municipiului Craiova și zonele cunoscute unde se practică astfel de fapte (zonele centrale – Piața Mihai Viteazul, Centrul Istoric, Teatrul Național, zona Universității), persoanele depistate că apelau la mila cetățenilor fiind conduse la sediul Poliției Locale, identificate, percheziționate (conform procedurilor legale), aplicându-se măsurile prevăzute de actele normative în vigoare”, au transmis reprezentanții Poliției Locale Craiova.


Au fost aplicate, spun oamenii legii, 63 de amenzi, cuantumul sancțiunilor fiind de 12.570 de lei. De asemenea, banii care au fost găsiți asupra persoanelor prinse că cerșeau au fost confiscați.

Polițiștii locali au găsit, la cerșit, și copii, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj fiind anunțată că 12 minori au fost depistați în astfel de situații. Doi dintre aceștia au fost predaţi Centrului de primire a minorilor în regim de urgenţă „Răşinari”.

Reprezentanții Poliției Locale Craiova dau asigurări că astfel de controale vor fi derulate în continuare.

- Publicitate-spot_img
Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri