AcasăACTUALFost primar din Mehedinţi, găsit împuşcat cu arma de vânătoare

Fost primar din Mehedinţi, găsit împuşcat cu arma de vânătoare

spot_img

Fostul primar al comunei Husnicioara din Mehedinţi, Claudiu Rujoi, în vârstă de 43 de ani, a fost găsit, seara trecută, împuşcat în gură cu o armă de vânătoare, în bucătăria locuinţei.

Potrivit IPJ Mehedinţi, bărbatul decedat, în vârstă de 43 de ani, locuia singur, în localitatea Husnicioara, iar în ultima perioada nu mai păstra legătură cu apropiații.

Cadavrul bărbatului a fost găsit de către cumnatul său, în bucătăria locuinței, așezat pe scaun, prezentând o plagă prin împușcare la nivelul gurii, iar pe picioarele acestuia se află o armă de vânătoare, pe care acesta o deținea legal.


CITEŞTE ŞI: Cum începem şcoala? În judeţul Olt, sute de clădiri nu au autorizaţie de securitate la incendiu, iar în mai multe unităţi nu sunt asigurate condiţiile igienico-sanitare

Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.

„Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cauză fiind întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, transmite IPJ Mehedinţi.


Claudiu Rujoi a fost primar al comunei, în perioada 2012-2016.

- Publicitate-spot_img
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri