Connect with us

Fără categorie

A fost modificată lista persoanelor care se pot vaccina împotriva COVID-19 în etapa a II-a şi a III-a

Publicat

în

Executivul a aprobat o Hotărâre de Guvern prin care sunt introduse în etapa a II-a de vaccinare împotriva COVID-19 noi categorii de persoane, în timp ce alte persoane vor avea prioritate odată cu începerea etapei a treia etape de vaccinare. De asemenea, s-au făcut modificări pentru etapa a III-a.

Guvernul a modificat lista persoanelor care se pot vaccina împotriva COVID-19 în etapa a doua de vaccinare, prevăzută în Hotărârea Guvernului nr. 1031/2020 privind aprobarea Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.171 din 3 decembrie 2020, cu modificările ulterioare, scrie România Tv.


Pe lista persoanelor care se pot vaccina împotriva COVID-19 în etapa a doua de vaccinare sunt introduse următoarele categorii:

persoane încadrate într-un grad de handicap, persoane imobilizate, persoane imunodeprimate, însoțitorii acestora și persoanele care locuiesc la același domiciliu cu acestea

persoane fără adăpost


personal-cheie pentru funcţionarea instituţiilor statului, respectiv Parlament, Curtea Constituțíonală, Preşedinţie, Guvern, Consiliul Economic și Social, Avocatul Poporului, Consiliul Legislativ, Banca Națională a României, ministere şi instituţii subordonate acestora

personalul în activitate din cadrul celorlalte instituții din sistemul național de apărare națională, ordine publică și securitate națională, precum și executorii judecătorești, interpreții și traducătorii autorizați de Ministerul Justiției și avocații înscriși în tabloul avocaților întocmit potrivit Legii nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat,republicată, cu modificările și completările ulterioare.

personalul navigant român maritim și fluvial;

personalul român care își desfășoară activitatea pe platforme marine (eoliene, gaz, petrol)

personalul român care își desfășoară activitatea pe unități mobile de foraj marin (nave tip FPSO și nave tip FSU).

personalul care lucrează în domeniul pompelor funebre, direct implicat în manipularea cadavrelor umane;

personalul din cadrul direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului/serviciul public de asistență socială care își desfășoară activitatea în relație directă cu beneficiarii;

persoanele care asigură asistență medicală și socială persoanelor prevăzute la pct.(iii) al lit.a);

personalul din administrația publică locală;

lucrătorii din agricultură și din industria alimentară de alimente esențiale;

personalul din Administrația Națională de Meteorologie

membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare de carieră și reprezentanțelor organizațiilor internaționale din România, inclusiv membrii de familie care îi însoțesc, deținători de cărți de identitate special emise de Ministerul Afacerilor Externe;

personalul civil și militar care urmează să execute misiuni în afara teritoriului național, inclusiv membrii de familie care îi însoțesc la post, anterior plecării în misiune;

inspectorii sociali din cadrul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială și a structurilor subordonate acestora.

personalul Curții de conturi a României și ai camerelor de conturi judeţene şi a municipiului Bucureşti

personalul din cadrul aparatului central și local al Consiliului Concurenței

sportivii componenți ai loturilor naționale sau ai loturilor olimpice, sportivii calificați individual la jocurile olimpice precum și staful tehnic care participă la pregătirea acestor sportivi

Guvernul a modificat şi lista persoanelor care se pot vaccina împotriva COVID-19 în etapa a III-a.

“a) Persoane care își desfășoară activitatea în cadrul unor unități, operatori economici cu risc ridicat de infectare al personalului propriu și al persoanelor deservite, din următoarele domenii de activitate :
i) lucrătorii din Industria extractivă,
ii) lucrătorii din Industria prelucrătoare
iii) lucrătorii din Hoteluri și restaurante
iv) lucrătorii din domeniul de întreținere corporală, coafură și alte activități de înfrumusețare
v) lucrătorii din domeniul spectacole, activitati culturale și recreative.
vi) lucrătorii din sistemul financiar, bancar și din domeniul asigurărilor, cu precădere a celor care au contacte directe cu publicul și a celor care prestează servicii esențiale de plăți, administrare cont și investiții și operează infrastructuri critice naționale, precum și personalul critic de suport al acestora;
vii) membrii Uniunii naționale a notarilor publici
b) populaţia adultă, alte categorii decât cele prevăzute la punctele 1 și 2 de la litera C;
c) populaţia pediatrică, în funcţie de evoluţia epidemiologică şi de caracteristicile vaccinurilor aprobate pentru utilizarea la persoanele cu vârsta sub 18 ani. ”, se atată în HG.

Pentru etapele a II-a şi a III-a, vaccinarea se va organiza prin centre de vaccinare fixe şi mobile, echipe mobile, reţeaua de medicină de familie, centre drive-through.
Pentru eficientizarea procesului de vaccinare, evitarea supraaglomerării sau a sacrificării dozelor de vaccin, vaccinarea se va face prin programare electronică, telefonică sau prin intermediul medicului de familie, datele fiind colectate într-o platformă unică.

Print Friendly, PDF & Email

EDUCAŢIE

Dolj: Nicio altă medie de 10 la Bacalaureat, după contestații

Publicat

în

Rezultatele finale obținute de absolvenții studiilor liceale la probele scrise ale examenului național de Bacalaureat au fost afișate astăzi. 

În județul Dolj, rata de promovare, înregistrată după soluționarea contestațiilor, este 66,75 %, în creștere cu 2,54 %, comparativ cu afișarea rezultatelor inițiale.


„Pentru promoția curentă, rata de reușită este 73,30 % (72,9% în 2020), iar pentru promoțiile anterioare – 30, 03 % (27,7% – în 2020)”, anunță reprezentanții ISJ Dolj.

Astfel, din totalul celor 3.889 de candidați prezenți (3.303 – promoția curentă și 586 – promoțiile anterioare) au promovat 2.596 de candidați: 2.420 de candidați aparțin promoției 2021, iar 176 provin din promoțiile anterioare.

După reevaluarea lucrărilor, numărul mediilor de 10 a rămas nemodificat față de rezultatele inițiale: o medie de 10.


În sesiunea iunie – iulie 2020, 15 candidați au încheiat examenul cu media generală 10.

„În această sesiune au fost obținute 462 de note de 10 pe discipline de examen, distribuite astfel: 24 note de 10 la proba Ea) –  încă 6  candidați au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura românădupă reevaluarea lucrărilor;68 note de 10 la proba Ec) – încă 5 candidați au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului și 372 candidați au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării(18 candidați au obținut nota 10 după contestații)”, au mai transmis reprezentanții ISJ Dolj.

În urma reevaluării lucrărilor, 1.511 contestații au fost admise în plus, 737 contestații au fost admise în minus și 99 de contestații au rămas nemodificate.

103 candidați au fost declarați promovați după reevaluarea lucrărilor.

A doua sesiune de examen se va desfășura în perioada 16 august – 3 septembrie, fiind precedată de etapa de înscriere care va fi în intervalul 19 – 26 iulie.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

Fără categorie

Programul „Rabla pentru electrocasnice” ar putea deveni operațional de vineri

Publicat

în

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat că ordinul privind programul Rabla pentru electrocasnice va fi emis în cursul acestei săptămâni, iar operaționalizarea sa ar putea avea loc vineri.

Ministrul a precizat că ordinul va fi publicat în Monitorul Oficial, iar programul Rabla pentru electrocasnice urmează să înceapă în cursul acestei săptămâni.

Întrebat dacă programul ar putea începe luni, Barna Tanczos a răspunde: “poate începând de vieri, că tot e Vinerea Verde”, scrie Antena 3.


La sfârșitul lunii aprilie, ministrul Mediului preciza că programul va avea trei subcategorii pentru a nu se transforma într-un “program de cumpărat televizoare”.

Programul urmează să fie bazat pe aparatură care va avea consum mic de energie și va avea trei subcategorii.

“Eficiența prin reducerea consumului să fie maximă. Ne concentrăm în prima fază pe mașinile de spălat, frigidere, după care venim cu a doua etapă, probabil la două săptămâni, vom veni cu a doua etapă, pentru laptop, tabletă și televizor, astfel încât să asigurăm pentru familiile care trebuie să doteze gospodăria cu tablete și laptopuri.

Copiii au mare nevoie de asemenea sprijin pentru a putea participa la ore. În ultima fază, la probabil 4 săptămâni de la lansare, venim cu programul pentru aparate de aer condiționat, mașină de uscat rufe și ce mai rămâne.


Ele vor fi disponibile pentru cetățeni pe bugete alocate pe fiecare subgrupă, astfel încât eficiența programului să fie maximă și ca nu cumva să transformăm într-un program de cumpărat televizoare”, a mai spus ministrul.

Inițial, Rabla pentru electrocasnice” trebuia să înceapă în 15 decembrie, însă programul a fost amânat.

Fostul ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor Mircea Fechet anunța că Programul are un buget total de 40 de milioane de lei și va permite utilarea caselor cu aparate electrocasnice de ultimă generație, pentru cel puțin 100.000 de români.

Rabla pentru Electrocasnice 2020 a introdus în lista echipamentelor finanțate prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) patru produse care nu au existat în edițiile anterioare: aspiratoare, uscătoare de rufe, laptopuri și tablete.

Valoarea voucherului pentru fiecare dintre cele nouă echipamente finanțate este de:

laptopuri – finanțare de 500 de lei;

aparate de aer condiționat, frigidere sau combine frigorifice, televizoare, uscătoare de rufe, mașini de spălat vase, cu o finanțare nerambursabilă de 400 de lei;

tablete și mașini de spălat rufe – finanțare nerambursabilă de 300 de lei;

aspiratoare, cu o finanțare nerambursabilă de 200 de lei.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

EDUCAŢIE

Bătaie la o şcoală din Argeş. Un băiat de clasa a VI-a şi o fată de clasa a VII-a, protagonişti

Publicat

în

O anchetă a fost deschisă de poliţiştii din Argeş după ce un băiat de clasa a VI-a şi o fată de clasa a VII-a din localitatea Dobreşti s-ar fi luat la bătaie, la şcoală.

Conflictul ar izbucnit, pe 4 martie, acum fiind deschis un dosar pentru loviri sau alte violenţe.

„Din verificări s-a stabilit că starea conflictuală s-ar fi petrecut în data de 4 martie a.c., în pauză, între un băiat de clasa a VI-a și o fată din clasa a VII-a, elevi ai respectivei unități de învățământ. Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, polițiștii Secției de Poliție Rurală Călinești desfășoară cercetări în cadrul unui dosar penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe”, transmit poliţiştii IPJ Argeş.


Totodată, situația este monitorizată de  polițiștii din cadrul Biroului de Siguranță Școlară Argeș, care au planificat desfăsurarea de activități preventive cu elevii unității școlare, în colaborare cu reprezentanții Inspectoratului Scolar Județean Argeș.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.