AcasăACTUALFabrica Softronic i-a cerut premierului să negocieze amânarea aplicării unei norme europene...

Fabrica Softronic i-a cerut premierului să negocieze amânarea aplicării unei norme europene care momentan nu s-ar justifica în România. Cum se va proceda

spot_img

Conducerea fabricii Softronic din Craiova, unde joi au ajuns premierul Nicolae Ciucă, ministrul Energiei, Virgil Popescu și ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, i-a cerut prim-ministrului să fie purtate discuții cu Comisia Europeană și să încerce să obțină o amânare, pentru cinci ani, a aplicării normei europene care prevede amplasarea unor echipamente de control și monitorizare pe locomotivele noi. 

Aceste echipamente, spun reprezentanții Softronic, sunt foarte scumpe și înseamnă, automat, un preț mai mare de vânzare al locomotivelor.

Mai mult, elementele respective de control și monitorizare se justifică doar dacă infrastructura feroviară este una modernă, prevăzută la rândul său cu astfel de echipamente, ceea ce nu este cazul, în țara noastră.

Premierul Nicolae Ciucă a menționat că o astfel de cale ferată există pe distanțe foarte scurte și atunci echipamentele nu sunt de folos, momentan.

CITEȘTE ȘI: Nicolae Ciucă, despre reglementarea pieței energiei: „Nu putem să nu luăm măsuri. Facem o analiză la nivelul coaliției”

„Cea mai mare nevoie a celor de la Softronic, în acest moment, este legată de faptul că trebuie să avem o discuție cu Comisia, astfel încât o normă europeană care vizează amplasarea unor echipamente de control și monitorizare pe locomotivele noi, echipamente care nu sunt deloc ieftine și care pentru țara noastră, în acest moment, nu sunt funcționale, pentru că nu avem modernizată calea ferată. Este un demers care se poate face de către Departamentul din Ministerul Transporturilor, pe o comunicare transparentă și onestă cu Comisia, astfel încât țările care au mai puțin de 150 de kilometri de cale ferată modernizată, cu astfel de echipamente, să poată să beneficieze de 5 ani de a nu fi obligate să le monteze. Practic, este o solicitare de menținere a competitivității producției de locomotive și să poată să fie accesibile pe piața românească”, a declarat Ciucă.

Pe lista premierului au mai fost fabricile QFort, Popeci Utilaj Greu, concluzia fiind că  „produsele românești realizate la Craiova duc numele țării peste hotare și reușesc să asigure sute de locuri de muncă”.

- Publicitate-spot_img
Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri