Connect with us

EDUCAŢIE

Sute de absenţi la Evaluarea Naţională în judeţul Dolj

Publicat

în

342 de elevi doljeni au absentat, marţi, la prima probă scrisă din cadrul Evaluării Naționale.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, la nivelul județului Dolj au fost prezenți 3.353 candidați, dintre cei 3.695 de elevi înscriși.

Nu au fost înregistrate incidente în niciun centru de examen.


“Menționăm că nu s-au înregistrat  incidente și nu au fost elevi eliminați pentru tentativă de fraudă. Subiectul și baremul de corectare pentru proba de Limba și literatura română au fost publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15.00”, a menţionat Nicoleta Liţoiu, purtător de cuvânt al ISJ Dolj.

Următoarea probă scrisă (Matematică) va avea loc joi, 24 iunie.

Primele rezultate vor fi afișate marți, 29 iunie, până la ora 14:00 (în centrele de examen).


“Comunicarea rezultatelor obținute se face anonimizat, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecția datelor personale. Mai exact, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută”, a mai precizat reprezentanta ISJ Dolj.

Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 4 iulie.

Print Friendly, PDF & Email

EDUCAŢIE

Olt: Trei din cei cinci elevi cu test de salivă pozitiv, rezultate negative la testarea PCR

Publicat

în

Trei dintre cei cinci elevi din judeţul Olt cu rezultat pozitiv COVID-19, în urma testului de salivă, au rezultate RT-PCR negative, potrivit ISJ. Ceilalţi doi elevi, care sunt fraţi, au avut rezultat neconcludent şi vor fi retestaţi de DSP.

După prima zi de testare în masă în şcoli, în judeţul Olt au fost cinci elevi detectaţi pozitiv la testul de salivă. Astfel, DSP Olt a efectuat teste PCR, iar trei dintre elevi au avut rezultat negativ, astfel că s-au întors în bănci. Este vorba despre un elev de la Şcoala Gimnazială Nr. 3 Slatina, unul din Drăgăneşti-Olt şi unul din Deveselu.

Doi din cei cinci elevi, ambii de la şcoala din Deveselu, au avut rezultat neconcludent şi vor fi retestaţi PCR.


Testarea se face de două ori pe săptămână, astfel că joi, 9 decembrie, elevii vor efectua un nou test de salivă. Cele mai multe unităţi şcolare din Olt au optat ca testarea să fie efectuată la domiciliu, de către părinţi.

CITEŞTE ŞI: VIDEO | Au fost anunţate OFICIAL măsurile de Sărbători. Care sunt principalele modificări şi cine are acces în restaurante

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

EDUCAŢIE

Elevă din Slatina, premiată de COSR pentru un eseu despre Nadia Comăneci

Publicat

în

Olivia Paraschiva, elevă în clasa a VII-a A, la Școala Gimnazială „Eugen Ionescu” din Slatina, a participat la Concursul Național de Literatură și Jurnalism Sportiv „Un condei numit fair play”, secțiunea Cronică/Reportaj Sportiv, obținând prima mențiune la faza națională.

Textul care i-a adus un premiu elevei din Slatina este despre fosta mare gimnastă Nadia Comăneci.

„Bucuria noastră este foarte mare, fiindcă au intrat în competiție 78 de elevi cu vârsta cuprinsă între 11-14 ani, lucrarea “Nadia – nota 10 și excelența într-un sport al efortului și al inimilor vibrânde” obținând aprecierea evaluatorilor de specialitate. Să crezi în Moș Nicolae înseamnă să crezi în tine și în echipă. (Po)Vestea continuă atât de frumos…Mulțumim Comitetului Olimpic Român! Să fii olimpic pentru o zi este atât de onorant! Bravo, Olivia!”, spune directorul Şcolii „Eugen Ionescu”, Gabriela Constantinescu.


Pentru a-l doilea an consecutiv,  Concursul Național de Literatură și Jurnalism Sportiv „Un Condei Numit Fair-Play” s-a desfășurat în condiții speciale, din cauza pandemiei de coronavirus. În ciuda tuturor restricțiilor, cea de a XXI-a ediție a competiției literare organizate de Comitetul Olimpic și Sportiv Român, prin Academia Olimpică Română cu sprijinul Ministerului Educatiei și al Solidarității Olimpice, departament din cadrul Comitetului Internațional Olimpic, a înregistat un record de participare.

CITEŞTE ŞI: Elevi din Olt confirmaţi cu coronavirus, în urma testului rapid

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

EDUCAŢIE

Testarea elevilor a început astăzi. Ce decizii au luat școlile din Dolj

Publicat

în

Majoritatea școlilor din județul Dolj a optat pentru testarea elevilor la domiciliu, fiind însă și unități care au hotărât ca elevii să fie testați în instituție sau care au ales varianta mixtă. 

Nouă unități de învățământ au decis ca elevii să fie testați în școală. Procedura se face cu acordul părinților, spun reprezentanții ISJ Dolj.

„Avem și unități care au decis testarea la școală. Sunt nouă instituții care testează la școală, 27 care testează mixt și 516 școli care testează acasă. Se vor face testări la școală la: Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu” Craiova, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul” Craiova, la Școala Sanitară Postliceală „Gheorghe Țițeica” Calafat sau la Școala Gimnazială Ilie Murgulescu” Vela și la cele cinci structuri ale acestei unități”, a menționat inspectorul școlar general al ISJ Dolj, Daniel Ion.


În cazul în care părintele refuză ca fiul sau fiica să fie testat/ă, decizia nu are repercursiuni asupra elevului sau elevei. Ei pot participa la cursuri ca până acum.

CITEȘTE ȘI: OMICRON: Carantină pentru cei ce vin din afara UE și formular de localizare

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.