AcasăEDUCAŢIESlatina: Concurs pentru elevi premiat cu o excursie la Disney Land Paris....

Slatina: Concurs pentru elevi premiat cu o excursie la Disney Land Paris. Peste 1.300 elevi participă

spot_img

Peste 1.300 de elevi din clasele V-VII participă, astăzi, la concursul Disney Cup, organizat de Primăria Slatina. Premiul competiţiei este o excursie la Disney Land Paris, la care vor merge primii clasaţi de la fiecare clasă din fiecare şcoală din municipiu.

- Publicitate -

Manifestarea „Disney Cup” este o activitate extraşcolară, derulată în două etape, care îşi propune să evidenţieze performanţele înregistrate de elevi la disciplinele din aria curriculară, ţinând cont de importanţa diverselor domenii culturale care structurează personalitatea umană, precum şi de conexiunile dintre aceste domenii.

Prima etapă a manifestării este reprezentată de un concurs derulat în fiecare unitate de învăţământ înscrisă în manifestare, care este susţinut astăzi, de la ora 12.30.


A doua etapă a manifestării reprezintă o excursie la Disneyland-Paris (Franţa), care va fi efectuată de câte trei elevi câştigători de la fiecare unitate de învăţământ şi un profesor însoţitor la nouă elevi.

Testul conţine 40 de întrebări tip grilă din materiile studiate în anul de învăţământ în care sunt înscrişi.

Elevul va bifa un singur răspuns pe care-l va considera corect. Fiecare răspuns corect va fi notat cu câte un punct. În situația în care, pe foaia de concurs, vor exista mai multe variante de răspuns încercuite la o singură întrebare, elevul nu va primi niciun punct. De asemenea, dacă există ștersături, răspunsul va fi invalidat chiar dacă este corect.


Timpul de rezolvare a testului este de 20 minute.

În situaţia în care, în urma centralizării rezultatelor pe fiecare unitate de învăţământ, rezultă mai mulţi câştigători cu aceeaşi notă pe fiecare clasă, va fi organizată o probă de departajare a acestora la o dată care se va stabili ulterior. Dacă şi în urma probei de departajare rezultă mai mulţi câştigători, se va organiza o a doua probă de departajare – locul si ora de desfășurare a barajului va fi anunțat în timp util de către organizatori pe siteul Primăriei Slatina (www.primariaslatina.ro) si pe pagina de Facebook a Primariei Slatina (https://www.facebook.com/PrimariaMunicipiuluiSlatina).

Testul de baraj va conține 15 întrebări fără variante de răspuns și se va desfășura pe parcursul a 10 minute. Anunțarea câștigătorilor va fi făcută la sediul Primariei municipiului Slatina de către un reprezentant al instituției în maximum 15 zile de la data concursului, lista urmând a fi totodată publicată si pe pagina de Facebook a institutiei.

După desemnarea câștigătorilor, Primaria municipiului Slatina, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt, va stabili lista însoţitorilor (maximum patru profesori pentru toţi elevii câştigători ai concursului „Disney Cup”, ediţia a XIV-a).

Lista participanţilor la excursia organizată la Disneyland – Paris, precum şi numele reprezentanţilor Primăriei municipiului Slatina, vor fi aprobate prin Dispoziţie a Primarului municipiului Slatina la finalizarea acţiunii de testare a elevilor şi după stabilirea însoţitorilor acestora.

CITEŞTE ŞI: ANAF: 25 mai, termen pentru depunerea Declarației Unice

- Publicitate-spot_img
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri