AcasăECONOMIEPreşcolarii unei grădiniţe din Slatina, învăţaţi să fie antreprenori. Au organizat un...

Preşcolarii unei grădiniţe din Slatina, învăţaţi să fie antreprenori. Au organizat un târg şi au vândut produse realizate de ei şi de părinţi (FOTO)

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Sute de copii, părinţii şi rudele şi apropiaţii lor, au participat, miercuri, la Târgul de Vară, eveniment unic organizat la Grădiniţa cu program prelungit nr. 2 Slatina.

Grădiniţa cu program prelungit nr. 2 Slatina a organizat, miercuri, „Târgul de Vară”, un proiect de activități de dezvoltare personală și pentru formarea deprinderilor antreprenoriale ale preşcolarilor, eveniment aflat la a zecea editie.

Mihaela Dicu, directorul GPP Nr. 2, a explicat că scopul proiectului îl constituie formarea deprinderilor antreprenoriale prin vânzarea, în cadrul unui târg organizat în curtea unităţii de învăţământ, a unor obiecte decorative, jucării, băuturi  răcoritoare, produse de artizanat, produse de panificație, bijuterii handmade, realizate individual de copii sau cu ajutorul adulților.

„De la debutul târgului în anul 2010 şi până în prezent, numărul grupelor participante  a crescut ajungând ca în urmă cu şapte ani să fie implicați peste 220 de copii și părinții acestora. Este dovedit astfel interesul copiilor dar și al părinților pentru acest tip de activitate în parteneriat cu grădinița. Târgul de vară este o activitate de exploatare a intereselor copiilor, a dorinței lor de mișcare și de joacă, de dobândire a încrederii în forțele proprii. Numărul celor prezenți azi este încă o dovadă că în Grădinița cu program prelungit nr. 2 Slatina relația cu părinții copiilor este una apropiată și de foarte bună caliate” , a spus Mihaela Dicu.

Cu banii câştigaţi din vânzarea produselor la târg, cei mici au putut să contribuie direct la dotarea cu diverse lucruri a grupei lor.

„Prin intermediul echipei deja formate, proiectul își propune să activizeze întregul colectiv al grădiniței și familiile copiilor, dar și să întărească atitudinea pozitivă a copiilor față de muncă și față de rezultatul acesteia. Achiziționarea unor obiecte necesare în fiecare sală de grupă ca urmare a valorificării obiectelor confecționate contribuie la realizarea unei relații corecte în cadrul grupei de copii. Copiii au astfel posibilitatea de a-și promova identitatea proprie dar și imaginea grădiniței. Dorim să continuăm tradiția, prin realizarea unui eveniment din ce în ce mai bun, motivați fiind de impactul pozitiv pe care l-au avut edițiile anterioare asupra copiilor, asupra părinților acestora și a întregii comunități locale. Beneficiarii direcți ai acestui eveniment sunt preșcolarii, familiile lor și cadrele didactice. Sloganul nostru este ”Dacă vreți să fiți ca noi, veniți la Grădinița 2!” a mai declarat Mihaela Dicu.

CITEŞTE ŞI: CRAIOVA: „Muzică la Zoofetărie”, eveniment organizat în Parcul Romanescu

- Publicitate-spot_img

Cautimasina.ro

Ziaristi.ro

Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are peste 16 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Parteneriat -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Parteneriat -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri