Connect with us

EDUCAŢIE

Peste 60% dintre candidați la concursul pentru directori au trecut proba scrisă. Când se desfășoară probele de interviu

Publicat

în

65.8% dintre candidații care au participat la proba scrisă a concursului pentru directori și directori adjuncți de școli au reușit să ia cele 70 de puncte pentru a se califica la proba de interviu. Ministrul Educației a anunțat că au fost 9.111 candidați înscriși, iar dintre aceștia 21 s-au retras după ce au văzut subiectele și 450 nu s-au prezentat. Nu a existat niciun caz de fraudă.

Testul primit a fost unul standardizat, cu 50 de itemi de tip grilă, iar timpul de rezolvare a fost de 120 de minute. Rezultatul a fost primit pe loc, de fiecare candidat, la terminarea probei de către toți candidații, potrivit edupedu.

Au fost validați pentru a participa la concurs 9.110 candidați, s-au prezentat și au finalizat proba 8.627 candidați (94,7%). Dintre aceștia, 5.676 au promovat proba scrisă în această sesiune (65,8%), înainte de contestații, obținând cel puțin nota 7.


3.434 nu au luat proba eliminatorie.

Județele cu cele mai bune rezultate sunt: Cluj (93%), Sălaj (81%), Mureș (78%). Cele mai slabe rezultate s-au obținut în județele: Mehedinți (44%), Călărași (45,1%), Satu Mare (50,3%). În Municipiul București au promovat proba scrisă 64% dintre candidați.

Calendarul concursului:


Între 15 și 17 octombrie candidații pot depune contestații, urmând ca rezultatele finale să fie afișate pe 20 octombrie.

21 octombrie – 1 noiembrie – Înregistrarea opțiunilor candidaților pentru unitatea la care candidează și, în funcție de opțiune, depunerea documentelor pentru unitățile de învățământ care necesită avize suplimentare, conform art. 8 alin. (1) lit. n)
28 octombrie – Proba scrisă pentru candidații care la data de 15 octombrie 2021 se află în carantină sau izolare
28 octombrie – Afișarea rezultatelor la proba scrisă
28 octombrie – Depunerea contestațiilor
29 octombrie – Soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor finale pentru candidații participanți la proba scrisă din data de 28 octombrie
28 octombrie – 2 noiembrie – Transmiterea solicitărilor de desemnare a membrilor comisiilor de interviu din partea consiliilor profesorale, autorităților locale și companiilor/ universităților
2 – 10 noiembrie – Constituirea comisiilor pentru proba de interviu
12 noiembrie – Publicarea graficului de desfășurare a interviurilor
15 noiembrie – 8 decembrie – Desfășurarea probei de interviu
16 noiembrie – 10 decembrie – Depunerea și soluționarea contestațiilor la proba de interviu
13 decembrie – Exprimarea opțiunilor candidaților declarați admiși pentru mai multe funcții/unități de învățământ
17 decembrie – Validarea rezultatelor finale
20 – 22 decembrie – Emiterea deciziilor de numire (cu aplicare de la 10 ianuarie 2022)

CITEȘTE ȘI: La concursul pentru directorii de școli pot participa și observatori. Anunț oficial

Print Friendly, PDF & Email

EDUCAŢIE

Ce se întâmplă cu elevii ai căror părinți refuză testarea. Mesajul șefului ISJ Dolj

Publicat

în

Testele pe bază de salivă ce au fost distribuite școlilor din județul Dolj au ajuns, vineri, la părinți, existând și situații în care aceștia au spus clar că nu își vor testa copilul. 

Testele au fost predate de către cadrele didactice pentru efectuarea testărilor de luni și joi, săptămâna viitoare.

Chiar dacă au semnat că au intrat în posesia testelor, aceasta fiind procedura de redistribuire, sunt și părinți care au specificat că nu își vor testa fiul sau fiica, după caz.


Chiar și așa, potrivit șefului Inspectoratului Școlar Județean Dolj, Ion Daniel, elevii vor merge ca și până acum la cursuri.

„Doljul a primit 189.000 de teste care au fost repartizate unităților de învățământ. Acestea au luat decizia în Consiliul de Administrație cu privire la cum vor fi efectuate. Din Consiliu nu fac parte doar profesorii, ci și reprezentanți ai părinților și ai comunității locale. Datele sunt în curs de centralizare, însă un procent foarte mare din teste se va realiza acasă. Ideea testării a venit după ce toate categoriile sociale au convenit că este necesară înlocuirea acelor teste rapide care de multe ori dădeau rezultate greșite. O cheie de control pentru a vedea dacă sunt sau nu folosite, nu există. Nu ne rămâne decât să ne bazăm pe responsabilitatea fiecăruia. În privința celor care refuză testarea, copiii merg normal la școală. Nu avem nimic specificat în acest sens, dar fiecare dintre noi poate fi responsabil”, a menționat inspectorul general al ISJ Dolj.

Vineri la prânz nu era centralizată situația din județ, cu privire la procedura de testare, dar toate școlile care au trimis datele în acest sens au mers pe varianta testării la domiciliu.


CITEȘTE ȘI: Ajutoare de urgență pentru victimele exploziei de la Băbeni, județul Vâlcea

 

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

EDUCAŢIE

Testarea elevilor doljeni, în etapa centralizării deciziilor. Părinții, vizați de hotărârea directorilor unităților de învățământ

Publicat

în

Testele rapide pe bază de salivă care vor fi folosite în școli au ajuns în unitățile de învățământ în perioada 27-28 noiembrie, conform unei informări a Inspectoratului Școlar Județean Dolj, doar că directorii instituțillor nu au stabilit încă modalitatea de efectuare a testării. 

Din cauza minivacanței în care s-a aflat întreg sectorul bugetar, directorii școlilor din județul Dolj nu au făcut ședințele în cadrul cărora să stabilească modul în care se face testarea elevilor, fapt pentru care, joi, școlarii și dascălii au participat la cursuri ca și până acum.

Au mai fost unități care au transmis decizia luată, joi, dar o situație clară în acest sens va fi stabilită vineri, a menționat inspectorul șef al ISJ Dolj, Daniel Ion.


Acesta a mai spus că din ceea ce s-a centralizat până joi la prânz, școlile au optat pentru testare efectuată de către părinți.

Cutiile cu teste conțin caseta de testare, soluția-tampon, punga/tubul pentru colectarea probei, pipeta pentru recoltare din pungă a probei, pungă pentru deșeuri medicale.

În județul Dolj au ajuns, în data de 27 noiembrie, 189.000 de teste antigen non-invazive pe bază de salivă.


CITEȘTE ȘI: Testele de salivă pentru elevi, utilizate începând de astăzi

 

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

EDUCAŢIE

Testele de salivă pentru elevi, utilizate începând de astăzi

Publicat

în

Testele de salivă, despre care s-a vorbit încă de la începutul acestui an, vor fi folosite prima dată, odată cu revenirea copiilor la școală după mini vacanța de 1 Decembrie.

Recent, autoritățile au prezentat modul de utilizare al acestor teste prin mai multe clipuri video în care apar miniștrii Sănătății și Educației, Alexandru Rafila și, respectiv, Sorin Cîmpeanu. Chiar și așa, controversele nu s-au stins. Marea problemă ține de procedura efecturăii testului în sine. Mai exact, dacă se întâmplă ca testul să fie pozitiv, trebuie avută mare grijă la depozitare corespunzătoare a deșeului, indiferent dacă testul este făcut la școală, de personalul medical specializat (acolo unde există) sau de către cadrele didactice, sau acasă, de părinți. În plus, în caz de rezultat pozitiv, trebuie repetată testarea cu un test PCR pentru că se știe că aceste teste non-invazive pe bază de salivă au o rată de precizie scăzută.

CITEŞTE ŞI: FOTO. Esplanada Slatinei, redată publicului. Proiect finalizat de Ziua Naţională


Potrivit regulilor stabilite de autorități, testarea periodică cu teste rapide antigen efectuate din proba de salivă se va realiza în prima și în a patra zi lucrătoare a săptămânii, înaintea începerii orelor de curs.

Testarea se va efectua în sala de clasă sau în alte spații, sub atenta îndrumare a cadrului medical sau a persoanelor responsabile desemnate din cadrul unității de învățământ, dar și la domiciliu, sub îndrumarea părinților. În acest sens, părinții au primit un formular prin care trebuie să își dea acordul în legătură cu testarea copiilor cu aceste teste non-invazive.

De asemenea, persoanele responsabile din cadrul unităților de învățământ au fost instruite privind colectarea testelor cu rezultat pozitiv, acestea fiind considerate deșeuri medicale cu potențial infecțios.


Testele pozitive descoperite în unitățile de învățământ vor fi aruncate în coșuri prevăzute cu capac, pedală și sac de gunoi. Ulterior, acestea vor fi eliminate pe un circuit separat.

În prima tranșă, România a comandat 6,5 milioane de teste. Următoarele transporturi vor ajunge în țară în prima parte a lunii decembrie.

Potrivit ministrului Educației, testele au venit ambalate în cutii cu câte 25 sau 50 de teste, în același fel în care sunt ambalate în toate țările europene. Cîmpeanu a făcut această precizare ca răspuns la acuzațiile potrivit cărora testele de salivă pentru școli ar fi ambalate neconform.

„S-au primit 6,5 milioane de teste. Inspectoratele Județene au primit ceea ce s-a achiziționat, adică două tipuri de teste până acum. Unele ambalate la cutii de câte 25, altele ambalate la cutii de câte 50. Fiecare cutie conține câte un pliant de instrucțiuni, cât și un certificat de conformitate.

Afirmația cum că nu sunt conforme este falsă. Astfel de afirmații trebuie taxate, inclusiv penal, pentru că achiziția făcută la nivel guvernamental s-a făcut cu deținerea certificatului de conformitate. Vă mai spun ca am discutat la IGSU, iar doctorul Raed Arafat ne-a confirmat că așa se livrează testele în toată lumea, atunci când este vorba de cantități mari, și în Germania, și în alte state europene”, a afirmat ministrul Sorin Cîmpeanu.

Cutiile cu teste conțin caseta de testare, soluția-tampon, punga/tubul pentru colectarea probei, pipeta pentru recoltare din pungă a probei, pungă pentru deșeuri medicale.

Reamintim că primele teste pe bază de salivă au ajuns în teritoriu la finbalul săptămânii trecute. “Inspectoratele şcolare judeţene vor asigura distribuţia acestor teste către fiecare unitate de învăţământ, pentru testarea tuturor preşcolarilor, elevilor şi personalului din şcoli şi grădiniţe.

Apreciez efortul tuturor autorităţilor implicate în materializarea demersului de prevenire a îmbolnăvirilor cu noul virus prin metoda testării, astfel încât elevii şi personalul din şcoli şi grădiniţe să beneficieze de o siguranţă sanitară sporită, atât de necesară derulării normale a actului educaţional”, spunea Cîmpeanu.

CITEŞTE ŞI: Bani europeni pentru modernizarea instituțiilor de învățământ din Piatra-Olt

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.