AcasăEDUCAŢIEPărinții cer prelungirea vacanței până pe 9 ianuarie. Au inițiat o petiție

Părinții cer prelungirea vacanței până pe 9 ianuarie. Au inițiat o petiție

Părinții cer prelungirea vacanței până pe 9 ianuarie pentru toți elevii. Oamenii consideră că vacanța de o săptămână este mult prea scurtă pentru elevii din gimnaziu, liceu sau școlile profesionale.

Vacanța elevilor de gimnaziu, liceu sau școli profesionale ar trebui să fie de doar o săptămână, în condițiile în care aceștia ar trebui să se întoarcă în bănci pe data de 3 ianuarie. Extrem de puțin, susțin părinții acestora. Așa că au inițiat o petiție prin care cer prelungirea vacanței de iarnă până pe data de 9 ianuarie.

Inițiatorii aduc în sprijinul lor Convenția asupra Drepturilor Copilului care spune că fiecare copil are dreptul la odihnă și la timp liber.


Părinții mai spun că există familii în care un copil este în ciclul gimnazial iar celălalt în cel primar. Conform Ordinului actual de ministru aceștia ar avea vacanței diferite ceea ce îngreunează planificarea activităților în familie.

În plus, finalul de semestru este dificil pentru elevi pentru că este încărcat cu teze și proiecte, așa că o vacanță cu timp suficient pentru odihnă ar fi benefică.

Totodată, aceștia susțin că, în luna octombrie, elevilor le-a fost impusă o vacanță de 2 săptămâni iar acest lucru a avut ca efect modificarea structurii semestrului și realizarea activităților de evaluare în perioada sărbătorilor de iarnă care, în loc să fie pentru odihnă, s-a transformat într-o perioadă de stres.


Petiția a fost semnată deja de peste 43.000 de mii de oameni.

CITEȘTE ȘI: DOLJ: Zeci de posturi de director și director adjunct de școli au rămas vacante

- Publicitate-spot_img
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
5,026FaniÎmi place
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri