AcasăEDUCAŢIEOlimpiadele și concursurile școlare, reluate după o pauză de doi ani

Olimpiadele și concursurile școlare, reluate după o pauză de doi ani

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat joi că a semnat ordinul prin care olimpiadele şi concursurile şcolare pot fi reluate, după doi ani de întrerupere.

“După o perioadă de întrerupere de 2 ani a tuturor olimpiadelor şi concursurilor şcolare internaţionale, am semnat în această seară ordinul de ministru prin care aceste olimpiade şi concursuri şcolare pot fi reluate. Este vorba de un număr de 76 de olimpiade şi concursuri internaţionale, la care se adaugă 34 de olimpiade şi concursuri naţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei. Sunt două anexe, în prima anexă sunt cele care sunt şi finanţate de Ministerul Educaţiei. Elemente de noutate, alături de olimpiadele clasice de matematică, chimie, fizică, am introdus anul acesta recunoaşterea pentru olimpiadele de robotică, pentru olimpiadele de creativitate şi de inovare. Consider că este un lucru important, Ministerul Educaţiei va susţine inclusiv financiar organizarea acestor olimpiade şi concursuri”, a spus Cîmpeanu, într-o conferinţă de presă.


El a precizat că olimpiadele şi concursurile vor fi reluate din primăvara anului viitor.

Ministrul Educaţiei a adăugat că, pe baza experienţei acumulate pe parcursul crizei sanitare, se are în vedere şi posibilitatea organizării acestor olimpiade şi concursuri în format online, dacă situaţia o va impune. “Acest lucru este o garanţie că Ministerul Educaţiei va susţine, indiferent de evoluţia situaţiei, derularea acestor olimpiade şi concursuri şcolare”, a afirmat Cîmpeanu.

CITEȘTE ȘI: Șomajul tehnic prelungit până în luna martie


- Advertisement -spot_img
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
5,026FaniÎmi place
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri