Connect with us

EDUCAŢIE

Numirea unui director de grădiniţă din Slatina, avizată în şedinţa PNL. Plângeri la Ministerul Educaţiei

Publicat

în

Fostul director al Grădiniţei cu Program Prelungit Nr. 2 din Slatina, Mihaela Dicu, a depus sesizări la Ministerul Educaţiei şi la Comisia de învăţământ din Senatul României, după ce a fost înlocuită din funcţie cu o persoană care nu ar fi membru în Corpul naţional al experţilor în management educaţional (CNEME), aşa cum cere legea. Elena Leulescu, noul director, este însă membru PNL, iar numirea sa ar fi fost avizată în forurile decizionale ale partidului.

GPP Nr.2 Slatina se numără printre cele peste 100 de unităţi de învăţământ din judeţ unde directorii au fost înlocuiţi cu persoane apropiate partidelor din actualul Guvern. La conducerea grădiniţei din Slatina a fost numită Elena Leulescu, membru al PNL, însă fostul director, Mihaela Dicu, acuză că acest lucru s-a făcut netransparent şi, mai grav, cu încălcarea legii. Aceasta susţine că Elena Leulescu nu era membru CNEME la momentul limită al depunerii candidaturii pentru funcţia de director.

„Numirea în funcția de director a unei persoane din afara unității este prevăzută de legislația în vigoare, Legea educației nr. 1/ 2011 cu modificările și completările ulterioare. Este însă condiționată de promovarea în Corpul național al experților în management educațional. Doamna în cauză nu era membru CNEME la momentul limită al depunerii candidaturii pentru funcția de director, respectiv 5 ianuarie 2021, ora 15.00. Așadar, pe acel Acord de numire nu ar fi avut cum să completeze că este membru CNEME, iar dosarul ar fi trebuit să îi fie respins din start, cu atât mai puțin să i se dea câștig de cauză și să fie numită în locul meu. Dacă a completat că este membru CNEME a declarat în fals, ceea ce este fals in declarație”, a afirmat Mihaela Dicu.


Aceasta a depus deja plângeri la Ministerul Educaţiei şi Comisia de învăţământ din Senat. Ea acuză că a fost eliminată din cauză că nu este membru PNL sau USR PLUS.

Noul director, Elena Leulescu, este membru în PNL, partidul aflat la guvernare, şi a candidat chiar pe lista de consilieri ai filialei Slatina, la alegerile locale, la poziţia 18.

„În data de 6 ianuarie, primesc un telefon de la o colegă director care îmi spune că doamna Leulescu este numită prin decizie ca director la GPP nr. 2 Slatina, în urma ședinței de la Partidul Național Liberal din 5 ianuarie 2021. Așadar, din data de 5 ianuarie, numirile de directori  sau directori adjuncți, împărțirea funcțiilor în unitățile de învățământ, s- au făcut la sediul PNL Olt, nu la Inspectoratul Școlar unde se depuseseră dosarele și se presupunea că se face selecția. În data de 7 ianuarie 2021, dupa ora 17, am fost anunțată că a avut loc ședința Consiliului de administrație al ISJ Olt, că mie îmi încetează mandatul pe 9 ianuarie 2021 și că domna Leulescu Elena a fost votată de membrii Consiliului de administrație al ISJ în funcția de director la Grădinița cu program prelungit nr.2 Slatina, începând cu 11 ianuarie 2021. Consider că am fost nedreptățită, că ar fi trebuit să fie o numire corectă bazată pe rezultatele obținute în ultimii 4 ani și să se țină cont de situația excepțională în care se află țara în aceste momente”, a mai spus Mihaela Dicu.


Contactat telefonic, inspectorul şcolar general al ISJ Olt, Victor Iacobescu, a asigurat că numirea noului director al GPP Nr. 2 Slatina îndeplineşte toate condiţiile legale.

„E dreptul fiecăruia să facă plângeri. Eu ştiu că doamna este membru CNEME, pentru că dacă nu era, cei din comisia care a analizat dosarul nu cred că erau atât de înduioşaţi să pună pe cineva director, mai ales în oraş, fără îndeplinirea condiţiilor. În cele din urmă, fiecare şcoală are director”, a precizat Iacobescu.

 

Print Friendly, PDF & Email

EDUCAŢIE

Ministrul Educației a anunțat deschiderea anului școlar pe 13 septembrie, cu prezență fizică

Publicat

în

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat, marți, că școala va începe pe 13 septembrie cu prezență fizică pentru toți elevii, fără scenarii de funcționare. 

„Bazându-mă pe informațiile pe care le am în limite de competență, bazându-mă pe cunoașterea condițiilor din școli, în care regulile sanitare au fost respectate mai riguros decât în orice alte locuri, cu excepția unităților sanitare, bazându-mă pe nivelul ridicat de vaccinare a personalului din învățământ, bazându-mă pe acțiunile pe care le avem în vedere pentru a susține importanța și necesitatea vaccinării, mă pronunț cât se poate de clar în favoarea deschiderii cu prezență fizică pentru toți elevii fără scenarii de funcționare. Am dreptul să manifest acest optimism, în paralel luând în considerare orice alte variante vor rezulta din evoluția epidemiologică”, a precizat Sorin Cîmpeanu.

Acesta a mai spus că încurajează vaccinarea, dar că nu este de acord cu obligativitatea în acest sens.


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

EDUCAŢIE

O universitate din România a primit taxe în criptomonede

Publicat

în

Universitatea Lucian Blaga din Sibiu a primit 600 de lei în criptomonede de la patru persoane care s-au înscris la sesiunea de admitere din acest an, anunță Turnul Sfatului.

Fiecare a plătit în monede virtuale câte 150 de lei, atât cât reprezintă contravaloarea taxei de înscriere pentru intrarea în sesiunea de admitere din acest an, a anunțat astăzi purtătorul de cuvânt al instituției, citat de ziarul sibian. ”Aceste plăți au putut fi efectuate nu doar cu moneda Egold, dezvoltată de Start-Up-ul sibian Elrond, ci și cu alte criptomonede. Plățile în monede virtuale vor fi acceptate și în sesiunea de admitere din luna septembrie”, a declarat pentru ziarul sibian, Teodor Boantă.

CITEŞTE ŞI: Bitcoinul a atins pragul de 39.000 de dolari, după aproape şase săptămâni


Din informațiile Turnul Sfatului, cealaltă monedă virtuală folosită în tranzacții, pe lângă Egold, a fost Bitcoin. La cursul de astăzi, persoana care a plătit cei 150 de lei în această monedă a cheltuit 0,0009 Bitcoin, iar cel care a achitat taxa de înscriere în Egold a achitat 0,42. Universitatea nu cunoaște câte din cele patru persoane au folosit Egold și câte Bitcoin, aceste date fiind accesibile doar operatorului care a intermediat transferul.

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a fost prima universitate din România care a anunțat că permite plata taxelor pentru admitere într-o monedă virtuală. Inițial, s-a stabilit că moneda virtuală prin care se vor putea efectua plățile va fi Egold (EGLD), dezvoltată de startup–ul sibian Elrond. Acum, însă, prin intermediul aplicației Netopia, folosită de ULBS, s-au realizat plăți și cu alte criptomonede, susține Universitatea din Sibiu.

Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu a anunțat că a pus la dispoziția absolvenților de liceu peste 3.800 de locuri pentru studiile de licență, dintre care 1.848 reprezintă locuri fără taxă. 120 de locuri sunt subvenționate din surse proprii, la acestea adăugându-se altor 1.750 de locuri bugetate de Ministerul Educației și Cercetării pentru programele de licență și 960 pentru programele de master. În total, ULBS a scos la concurs, pentru programele de studiu de la învățământul cu frecvență (IF), 6.080 locuri pentru studiile de licență și masterat IF, în sesiunea vară 2021.


CITEŞTE ŞI: Reporter24.info a intrat în reţeaua Thinkdigital

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

EDUCAŢIE

USR PLUS îi cere preşedintelui Iohannis solicitarea unei sesiuni extraordinare pentru aprobarea finală a legii privind depolitizarea directorilor de şcoli

Publicat

în

Mai mulţi senatori şi deputaţi USR PLUS au transmis miercuri o scrisoare deschisă către preşedintele Klaus Iohannis şi către ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, prin care îl critică pe şeful statului pentru întoarcerea în Parlament a legii privind depolitizarea directorilor de şcoli şi îi cer să solicite convocarea unei sesiuni extraordinare pentru ca actul normativ să poată fi aprobat în forma iniţială în cel mai scurt timp.

De asemenea, potrivit news.ro, îl critică pe ministrul Cîmpeanu pentru că nu a transmis nici acum calendarul final şi metodologia de concurs pentru ocuparea funcţiilor de director, subliniind că ”amânările repetate nu fac altceva decât să bulverseze şi mai mult un sistem aflat oricum într-o vădită stare de vulnerabilitate”.

CITEŞTE ŞI: Doliu la un liceu din Slatina. Un fost profesor a încetat din viață


Scrisoarea deschisă a fost postată pe pagina de Facebook a senatorului USR PLUS Ştefan Pălărie, membru al comisiei de învăţământ.

Solicitarea parlamentarilor USR PLUS vine după ce chiar şeful statului a cerut, săptămâna trecută, reexaminarea legii prin care directorii interimari ai şcolilor vor fi numiţi de către Consiliile de Administraţie, dacă posturile nu sunt ocupate prin concurs. Actul normativ a fost iniţiat de USR PLUS, care au argumentat să, astfel, vor fi stopate numirile politice în şcolile din România.

”Domnule Preşedinte, vă solicităm să cereţi convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare în această vacanţă parlamentară pentru reexaminarea iniţiativei legislative, având în vedere urgenţa cu care ne confruntăm. Totodată, vă reamintim de declaraţia dumneavoastră din 12 ianuarie 2021: <<Ceea ce s-a făcut acum a fost de pe azi pe mâine, la repezeală, s-au prelungit mandatele, or s-au dat mandate unor persoane noi pentru câteva, probabil, luni de zile. Bănuiesc că undeva prin vară deja vom avea primul val de concursuri pentru aceste funcţii de conducere şi atunci, chiar, voi urmări cu foarte mare atenţie cum se respectă principiul meritocraţiei în aceste chestiuni>>. Nepromulgarea acestei legi vă va face responsabil de schimbările de directori de şcoli din luna august, pe care le suspectăm ca fiind profund politizate, ţinând cont de declaraţia dumneavoastră din 5 decembrie 2018: <<Iar dacă acum intri într-un inspectorat şi nu scot toţi carnetul de partid înseamnă că este o minune>>”, se arartă în scrisoarea deschisă transmisă de USR PLUS preşedintelui Klaus Iohannis.


CITEŞTE ŞI: Titularizare 2021. VEZI primele rezultate ale examenului, înainte de contestaţii

”Domnule Ministru, aşteptăm de câteva luni calendarul final şi metodologia de concurs pentru ocuparea funcţiilor de director, însă amânările repetate nu fac altceva decât să bulverseze şi mai mult un sistem aflat oricum într-o vădită stare de vulnerabilitate. În contextul de faţă, până la reexaminarea legii şi a intrării sale în vigoare, vă solicităm să transmiteţi inspectorilor şcolari generali să nominalizeze ca directori interimari aceleaşi persoane cărora le încetează mandatul de director, până la momentul organizării concursului, cu excepţia celor care solicită expres, în scris, dorinţa de a fi eliberaţi din funcţie. În acest fel vom feri sistemul de învăţământ de o nouă serie de numiri politice, inoportune sau clientelare. Nu vom accepta să se repete momentul 9 ianuarie 2021, când aproximativ 700 de directori au fost schimbaţi nejustificat de către inspectorii şcolari generali”, se mai precizează în documentul citat.

Semnatarii scrisorii subliniază că libertatea de decizie, de alegere a managementului unităţii şcolare trebuie să aparţină comunităţilor şcolare şi nu ”intereselor politice care mereu au alimentat profunda centralizare a sistemului de învăţământ”.

”Mai mult, domnule Preşedinte, domnule Ministru, în repetate rânduri aţi afirmat public faptul că politizarea sistemului de învăţământ trebuie să înceteze. Or, ce garanţii oferiţi pentru a preveni un nou val de numiri politice de către inspectorii şcolari generali în luna august?”, mai scriu cei de la USR PLUS.

Ei subliniază că, pe fond, Parlamentul este obligat să ia act de cererea de reexaminare, în virtutea dispoziţiilor constituţionale, însă acest fapt nu poate reprezenta un acord din partea lor, în calitate de iniţiatori şi susţinători ai propunerii legislative, asupra motivelor invocate de preşedinte.

”Ne este greu să acceptăm că, în contextul în care au fost promulgate în ultimii ani legi cu carenţe normative semnificative, actuala propunere legislativă necesita o reîntoarcere în Parlament din cauza unei erori pur formale de numerotare a alineatelor generate chiar de o ordonanţă de urgenţă a Guvernului care, fără să fie pusă în dezbatere şi fără să reclame o urgenţă, a distorsionat şi a periclitat securitatea juridică, bulversând o propunere legislativă aflată a priori în circuitul legislativ, după mai bine de 5 luni de cercetări, analize şi consultări”, au mai transmis autorii scrisorii deschise.

Documentul este semnat de senatorii USR PLUS Ştefan Pălărie, Irineu Darău şi Cosmin Poteraş şi de deputaţii Andrei Miftode, Cristian Paul Ichim, Daniel Toda, Cristian Brian şi Filip Havârneanu.

CITEŞTE ŞI: Vaccinul Moderna, administrat și copiilor cu vârsta peste 12 ani

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.